România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia urbanism, privatizare - Compartiment urbanism, amenajarea teritoriului, autorizaţii în construcţii


         REFERATUL TEHNIC AL ARHITECTULUI ŞEF

la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal

,,ZONĂ REZIDENȚIALĂ 

generat de imobilul situat în extravilanul municipiului Deva, 

strada Zăvoi, nr.70-72

 

            Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare la Proiectul de hotărâre iniţiat de domnul Nicolae-Florin Oancea, Primarul municipiului Deva, supunem atenţiei următoarele:

 

  1. Beneficiarii planului de urbanism Coza Daniel, Coza Rodica Nicoleta și Hărmănaș Adina prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.127041 din data de 23.11.2023 solicită aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Zonă rezidenţială”, generat de imobilul situat în extravilanul municipiului Deva, strada Zăvoi, nr.70-72; 
  1. Terenul supus reglementărilor prin prezentul P.U.Z. se află, conform P.U.G. al municipiului Deva, aprobat prin HCL nr. 223 din 1999, prelungită valabilitatea prin HCL nr. 490 din 2018, în extravilan şi este identificat prin extrasul CF nr.78601, nr.cadastral 78601, în suprafață de 7.100,00 mp, categoria de folosință arabil, proprietari: Coza Daniel, Coza Rodica Nicoleta și Hărmănaș Adina;
  2. Documentaţia de urbanism P.U.Z. propune parcelarea unui teren în vederea amenajării unei zone rezidențiale cu 14 locuințe individuale în regim de înălţime S(D)+P+M, maxim S(D)+P+1E+M. Conform planșei de reglementări urbanistice sunt propuse accesuri și alei pietonale și carosabile, platforme parcare, zone verzi amenajate, pe terenul aflat în proprietatea beneficiarilor Coza Daniel, Coza Rodica Nicoleta și Hărmănaș Adina, amplasat în extravilanul municipiului Deva, strada Zăvoi, nr.70-72. În urma şedinţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din data de 13.07.2023 a fost emis Punctul de Vedere nr.77669/25.07.2023 al Direcţiei urbanism şi s-a emis Avizul Arhitectului şef nr.18/112076/26.10.2023 – se propune avizarea favorabilă a proiectului nr.371/2021, întocmit Birou de Arhitectură POP OLIVIU - MARIUS  S.R.L., coordonator R.U.R. arh. Pop Oliviu Marius, cu următoarele condiții:

 distantanța de 4,00 dintre compartimetele de incendiu și limita de proprietate, prevăzută conform documentației aferente Avizului de amplasare în parcelă nr.217/23/SU-HD din 08.09.2023, emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara, creează sarcini pentru parcelele învecinate. La faza de autorizare, în cazul nerespectării distanței minime de siguranță la foc, vor fi prevăzute măsuri compensatorii sau se va obține acordul vecinilor direct afectați;

- se vor respecta condițiile din acordurile și avizele obținute.

 

 

  1. Prevederi P.U.Z. – R.L.U. propus:
    • UTR –;
    • Regim de construire –deschis;
    • Funcțiuni predominante – funcțiunea propusă este cea de locuire individuală;
    • H max –7,00 m la streașina – (S)+P+1E+M;
    • POT propus  – maxim 35%;
    • CUT propus – maxim 1,0;
    • Retragerea minimă faţă de drumul de acces:
      • Parcele nr. 1,2,3,4,5,6,9,10,11,12,13,14– locuințele se vor amplasa la o distanță de 5,00 m față de drumul de acces propus;
      • § Parcela nr. 7– minim 1,00m;
      • § Parcela nr. 8 – 0 m;
    • Retragere minimă faţă de limita laterală dreapta: 
      • § Parcele nr. 1,3,5,7,9,11,13 – minim 1,00 m;
      • § Parcele nr. 2,4,6,10,12,14 – minim 2,00 m;
      • § Parcela nr. 8 – 0 m;
    • Retragere minimă faţă de limita laterală stânga: 
      • § Parcele nr. 1,3,5,7,9,11,13– minim 2,00 m;
      • § Parcele nr. 2,4,6,10,12,14– minim 1,00 m;
      • § Parcela nr. 8 – minim 4,00 m;
    • Retrageri minime faţă de limita posterioară: 
      • § Parcele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14– minim 4,00 m;
      • § Parcela nr. 8 – minim 1,00 m;
    • Circulații și accese – circulația auto şi pietonală se face din Zăvoi. Accesul la parcelele propuse se face pe un drum cu o lățime totală de 9,00m, compus cu două benzi de circulație a câte 3,00 m, trotuare de câte 1,20 m, zone verzi în aliniament, conform planșei de reglementări urbanistice. S-a propus modernizare străzii Zăvoi, printr-un profil preluat din documentațiile de urbanism aprobate în zonă  print-un profilul transversal cu o lățime totală de 13,50m, compus din două benzi carosabile a câte 3,00m, trotuare de 1,00m pe ambele părți, zone verzi în aliniament, parcări înierbate și pistă pentru biciclete; 
    • Echipare tehnico – edilitară: obiectivul va fi racordat la reţeaua de alimentare cu energie electrică, reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă potabilă prin grija investitorului, conf. Art. 13 al regulamentului de urbanism.

Recepția la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizaţia de construire se va efectua numai împreună cu recepţia la terminarea lucrărilor branşamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuinţe individuale şi colective, construcţiilor de utilitate publică şi căilor de acces. Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, art.22, litera f).

Toate costurile legate de realizarea investiției intră în sarcina beneficiarului.

 

  1. Conform Certificatului de Urbanism nr.103/21.03.2022 documentația este însoțită de următoarele avize:
  •  Aviz de oportunitate nr.13 din 15.06.2022;
  • A.N.P.M. Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara – Decizia etapei de încadrare nr.10 din 06.03.2023;
  • Aviz Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Hunedoara;
  • Plan de situație vizat OCPI însoțit de procesul verbal de recepție nr. 1193/2023;
  • Aviz de amplasament favorabil nr. 11347152/05/09/2022 emis de E-distribuție Banat, cu condiții;
  • Apaprod Deva – aviz tehnic de amplasament nr. 17103/16.11.2023, cu condiţii;
  • Aviz Serviciul ADPP Primăria municipiului Deva -aviz. nr. 2286/10.01.2023, cu condiţii;
  • Aviz privind accesul la drumurile publice nr.156/23/SU–HD din 10.07.2023 emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara;
  • Aviz de amplasare în parcelă nr.217/23/SU–HD din 08.09.2023 emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara;
  • Aviz favorabil emis de Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara, nr. 1937/14.06.2023;
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - aviz nr. 280/23.06.2023;
  • Aviz ANIF-nr. 41/29.03.2023;
  • Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Apărării - aviz nr.DT/6014 din 28.06.2023 cu  condiții;
  •  Studiu Pedologic Special pentru încadrarea în clase de calitate întocmit de Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Hunedoara Deva (OSPA);
  • Consiliul Judeţean Hunedoara-Arhitect şef - aviz nr. 60 din 17.11.2023  
  1. A fost emis Avizul Arhitectului Şef nr. 18/112076/26.10.2023, în baza Punctului de vedere a Direcţiei Urbanism nr. 77669/25.07.2023. 

Perioada de valabilitate a Planului Urbanistic Zonal este de 5 ani

  1. Baza legală: 
  • Legea nr. 50/1991, republicată în 2004, cu completările şi modificările ulterioare.;
  • Legea privind   amenajarea  teritoriului  şi urbanismul   nr.350/2001 cu completările şi modificările ulterioare. 
  • În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.”c” precum şi al art.139 alin.3. lit.”e” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Planul Urbanistic General al municipiului Deva şi Regulamentul aferent, aprobat cu Hotărârea Consiliului Local nr.223/1999, prelungit cu Hotărârea Consiliului Local nr. 438/2015 şi modificat cu Hotărârea Consiliului Local nr. 111/2016, modificată cu HCL nr.490/2018.

 

       Arhitect şef,                                                                                          Întocmit,      

           Lăzăruţ Raluca                                                                                    Igreţ Irina Ana