JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECTIA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT
SERVICIUL ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT
R A P O R T
la proiectul de hotărâre privind aprobarea cererilor de atribuire a terenurilor în
folosinţă gratuită tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală în baza
Legii nr.15/2003, republicată
Serviciul administrarea domeniului public şi privat, din cadrul Directiei administrarea domeniului public şi privat, subordonat Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare, a domnului Primar Nicolae Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărârii privind aprobarea cererilor de atribuire a terenurilor în folosinţă gratuită tinerilor, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală în baza Legii nr.15/2003, republicată, supunem atenție următoarele:
Legea nr.15/2003, republicată, reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, a unui teren în suprafaţă de 150 mp până la 300 mp pentru construirea unei locuinţe proprietate personală,
În şedinţa din 11.12.2023, comisia constituită prin Dispoziţia nr.429/2021 a Primarului municipiului Deva, în vederea identificării şi inventarierii terenurilor care fac obiectul Legii 15/2003, republicată, a analizat un număr de 17 dosare depuse în vederea obținerii unui teren pentru construirea unei locuinte proprietate personală.
În urma analizării dosarelor, comisia a stabilit că un numar de 17 dosare depuse de tineri în vederea obținerii unui teren pentru construirea unei locuințe proprietate personală, corespund din punct de vedere al prevederilor Legii nr.15/2003, republicată.
În conformitate cu prevederile Legii privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală nr.15/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului României nr.896/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală,
În temeiul art.129 alin.14, precum şi al art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre pentru aprobarea cererilor de atribuire a terenurilor în folosinţă gratuită tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală în baza Legii nr. 15/2003, republicată.
Director Executiv, Director Executiv,
Director Direcția A.D.P.P , Direcția JAPL,
PETRUȚESC BOARU- MURA OANA
LĂCRĂMIOARA- SUZANA
Șef Serviciu A.D.P.P, Control Financiar Preventiv
AVRAM MĂRIOARA CRĂCIUN DANIELA
Întocmit,
Consilier,
Chirilă Andreea