România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMANIA

JUDETUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

 

P R I M A R U L

             

 

 

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic „Rețea Structurată – Complex Aqualand și Sala Sporturilor”

 

 

 

Serviciul Baze Agrement gestionează atât Complexul Aqualand cât și Sala Sporturilor din Deva. Ambele locații au zone de birouri unde funcționează stații de calcul (PC-uri) care au nevoie de funcționare într-o rețea structurată. 

În momentul de față nu există rețea structurată în sediile Complexului Aqualand și a Sălii Sporturilor.            

Activitatea acestora se sprijină pe buna funcționare a tehnicii de calcul și a interconectării acesteia. Fără o bună funcționare a acestei interconectări, stațiile de lucru întâmpină greutăți în accesarea serverelor care oferă acces la aplicații / baze de date / modalități de comunicare în exterior. Practic întreaga activitate a acestor entități se poate opri din motive de nefuncționare a rețelei structurate.

Din aceste motive, este imperios necesară execuția rețelei structurate. 

Pentru estimarea valorii necesare realizării acestor lucrări de execuție a rețelei structurate a fost elaborat un proiect conținând proiectare/calculație/deviz - estimativ/planșe desenate. 

Valoarea totală estimată a investiției, conform Devizului general este de 57.152,98 lei, inclusiv TVA, din care C + M este de 31.862,99 lei, inclusiv TVA.

Finanțarea acestei lucrări se va realiza din Cap.67.02, titlul 71 din bugetul general al municipiului Deva. 

În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 şi 45 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d” precum și al art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic „Rețea Structurată – Complex Aqualand și Sala Sporturilor”. 

 

 

 

Primar,

Nicolae-Florin Oancea