Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 33 / 17.01.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și S.C. Auchan România S.A pentru formarea profesionala a 12 elevi de clasa a IX -a prin învăţământul dual, în domeniul de pregătire profesională Comerț, începând din anul şcolar 2024-2025

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

Proiect de hotărâre

Nr. 33 din 17.01.2024

privind aprobarea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și S.C. Auchan România S.A pentru formarea profesionala a 12 elevi de clasa a IX -a prin învăţământul dual, în domeniul de pregătire profesională Comerț, începând din anul şcolar 2024-2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.35 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare,

Art.20 alin.1 lit.”i” din Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare,

Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr.5732/2022 privind aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, cu modificările şi completările ulterioare,

Ordinul Ministrului Educației nr.6072/2023, privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior,

Art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Adresa Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva nr.132/2/17.01.2024, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.5469/17.01.2024 prin care se solicită aprobarea Contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și S.C. Auchan România S.A pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, în domeniul de pregătire profesională Comerț, începând din anul şcolar 2024-2025, având ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire şi competenţe certificate,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.33/2024, Referatul de aprobare nr.33/2024 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și S.C. Auchan România S.A pentru formarea profesionala a 12 elevi de clasa a IX -a prin învăţământul dual, în domeniul de pregătire profesională Comerț, începând din anul şcolar 2024-2025,

Raportul Biroului administrare unități învățământ nr.5876/18.01.2024,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.1434/82281/23.01.2024, precum și de avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ, cultură, activități sportive și de agrement nr.346/82280/23.01.2024,

 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă încheierea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Municipiul Deva și S.C. Auchan România S.A pentru formarea profesională a 12 elevi de clasa a IX-a prin învăţământul dual, începând din anul şcolar 2024-2025, domeniul de pregătire profesională - Comerț, calificarea profesională Comerciant-Vânzător, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Împuterniceşte Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, în vederea semnării contractului de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, prevăzut la art.1.

Art.3. - Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ  nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Biroul administrare unități învățământ şi Serviciul financiar, contabilitate.

Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției economice;

- Serviciului financiar, contabilitate;

- Biroului administrare unități învățământ;

- Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva;

- S.C. Auchan România S.A.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA

Nicolae-Florin OANCEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA

Florina-Doris VISIRIN

Rezultate voturi