Serviciul administrare piețe, analizând Referatul de aprobare al domnului Primar Nicolae-Florin Oancea, prin care se propune Consiliului Local al municipiului Deva, aprobarea Actului adițional cadru pentru prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, strada Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara, supunem atenţiei următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.468/2020 s-a aprobat închirierea prin licitație publică a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare situată în municipiul Deva, strada Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara. La art.5 al acestei hotărâri s-a stabilit că durata contractelor de închiriere este de 3 ani.
Contractele de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Deva au fost încheiate pentru perioadele 01.04.2021-31.03.2024, 01.06.2021-31.05.2024, 01.08.2021 – 31.07.2024 și 01.12.2021 – 30.11.2024, în urma licitațiilor publice organizate.
În baza Hotărârii Consiliului local nr.72/2024 la ora actuală a început procedura de licitație publică pentru închorierea spațiilor din incita Pieței Agroalimentare din Deva, strada Ion Creangă, nr.5.
Având în vedere faptul că organizarea licitațiilor publice presupune parcurgerea mai multor etape și este un proces de durată care nu poate fi finalizat până la data de 31.03.2024, respectiv 31.05.2024, când vor expira o parte dintre contractele de închiriere pentru spațiile comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale Deva, este necesară adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe Actul adițional cadru privind prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale menționate până la încheierea contractului de închiriere ca urmare a licitației publice organizate pentru închirierea acestor spații, dar nu mai târziu de data de 31.07.2024.
În conformitate cu prevederile art.861, art.868, art.1777-1823 ale Legii 287/2009, republicată, privind Codul civil,
În temeiul art.129 alin.2 lit.“c”, alin.14 şi art.139 alin.3 lit.“g”, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului adițional cadru pentru prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Pieței Agroalimentare Centrale, situată în municipiul Deva, strada Ion Creangă, nr.5, județul Hunedoara.
Director Executiv al Direcției Juridice
și Administrației Publice Locale,
MURA Oana
Șef Serviciul Administrare Piețe, Control Financiar Preventiv,
BEREHOLSCHI Aurelian-Orlando CRĂCIUN Daniela
Întocmit,
BĂLAN Oana-Elena