ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DEVA
SERVICIUL JURIDIC, ACHIZIȚII, REGISTRATURĂ
COMPARTIMENT ACHIZIȚII PUBLICE
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare spațiu de joacă în Deva, Str. 1 Mai, Nr. 27”, aferent imobilului aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva
Direcția de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al domnului Primar al municipiului Deva Nicolae – Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind aprobarea documentației tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare spațiu de joacă în Deva, Str. 1 Mai, Nr. 27”, aferent imobilului aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva, supunem atenției Consiliului local următoarele:
Având în vedere faptul că la nivelul căminului Rempes, unde locuiesc 245 de persoane, din care 34 sunt copii până la 16 ani, precum nici în zona adiacentă, nu sunt amenajate spații pentru recreere, relaxare și petrecere a timpului liber, astfel încât socializarea se realizează în mare parte în condiții improvizate, improprii,
Luând în considerare faptul că investiția va asigura crearea unui climat adecvat pentru petrecerea timpului liber pentru chiriași, în special pentru dezvoltarea armonioasă și educativă a copiilor, în sensul diminuării timpului petrecut în fața calculatorului, contribuind, în subsidiar, și la înfrumusețarea zonei, la socializare și apartenența la comunitate,
Ținând cont de faptul că prin această investiție se urmărește amenajarea unui spațiu de recreere adecvat, care să nu afecteze spațiile verzi și în același timp să se adreseze copiilor și însoțitorilor acestora, indiferent de religie, etnie și stare socială,
Având în vedere faptul că valoarea totală estimată a investiției conform devizului general este de 573.682,34 lei fără TVA, TVA– 108.465,95 lei, din care C+M este de 255.354,90 lei fără TVA, TVA– 48.517,43 lei;
În temeiul prevederilor art. 4, alin. (5), art. 44, alin.(1) și art. 45, alin.(1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 129 alin.(2), lit. ,,b”, alin. (4), lit. ,,d”, ale art. 139 alin.(1) și alin. (3), lit. a), coroborat cu art.196 alin.(1) lit. ,,a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Față de cele de mai sus, supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local adoptarea unei hotărâri privind aprobarea documentației tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare spațiu de joacă în Deva, Str. 1 Mai, Nr. 27”, aferent imobilului aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.
Director executiv, Șef serviciu juridic, achiziții, registratură
Alex-Cosmin JURJA Cosmina-Elena NOAGHIU BOLDA
Șef serviciu economic Consilier achiziții publice,
Simona CIORNEI Bianca-Cristiana POANTA