Serviciul programe dezvoltare din cadrul Direcției tehnice, din aparatul de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae- Florin Oancea din care reiese necesitatea și oportunitatea aprobării proiectului cu titlul„Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Etapa II, Cod SMIS 323730 și a cheltuielilor aferente investiției, supune atenţiei următoarele:
În anul 2019 a fost adoptată Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.111 privind aprobarea cererii de finanțare, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție a proiectului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Cod SMIS 120477 la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, precum și a cheltuielilor aferente proiectului, cu modificările și completările ulterioare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
În data de 22.11.2019 s-a încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr.4918 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva, în calitate de beneficiar pentru proiectul „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Cod SMIS 120477, finantat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investiţiile în educaţie, şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv Specific 4.5 – Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncă.
Pe parcursul implementării proiectului s-au înregistrat întârzieri în implementarea acestuia faţă de calendarul activităţilor programat în anexa la contractul de finanțare nr.4918/22.11.2019.
În data de 01.02.2023 s-a încheiat Contractul de lucrări nr.10463, având ca obiect executarea lucrărilor pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Cod SMIS 120477. Municipiul Deva a dat Ordinul administrativ de începere a execuției lucrărilor începând cu data de 15.02.2023. Progresul în execuția lucrărilor a fost afectat de apariția a numeroase situații neprevăzute cum ar fi :
- lipsa sapei autonivelante în listele de cantități pentru realizarea pardoselilor din covor PVC la corpul C1, C2 și C3;
- lipsă detalii privind intervenții la șarpantă și corelarea cu listele de cantități la corpul C1;
- necorelare între listele de cantități și planșe privind suprafețele de covor PVC la corpul C1;
- după desfacerea tencuielilor interioare și exterioare și spălarea cu jet de apă sub presiune a zidăriilor de cărămidă de la corpul C3, au ieșit în evidență numeroase fisuri, unele în pereți, altele deasupra golurilor de uși și ferestre în zonele unde nu există buiandrugi, necesitând realizarea unor lucrări suplimentare de subzidiri la zidurile transversale;
- după desfacerea dușumelelor de la corpul C3 între pereții din șirurile 4 și 6, respectiv 1 și 2 s-a constatat că acestea au fost montate direct pe umpluturi de pământ, necesitând refacerea pardoselilor precum și corelarea cu listele de cantități;
- la corpul C3 s-a constata lipsa buiandrugilor la usi și la ferestre, precum și existența unui planșeu realizat din fâșii de beton prefabricat, necesitând montarea de buiandrugi prefabricați și înlocuirea grinzilor de lemn și turnarea centurilor pe acest segment de clădire.
Municipiul Deva a făcut toate demersurile posibile pentru a se finaliza contractul de lucrări și cel de finanţare în termenul asumat, de aceea, pentru finalizarea lucrărilor, a fost nevoie de o prelungire, deoarece acestea nu au putut fi finalizate în perioada de implementare, respectiv până în data de 31.12.2023.
Pentru finalizarea integrală a activităților prevăzute în proiect s-a impus prelungirea duratei de implementare a proiectului cu 12 luni de la data finalizării perioadei de eligibilitate a cheluielilor, dar nu mai târziu de data de 31.12.2024, astfel, proiectul „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva” a fost inclus în Lista proiectelor pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, propuse pentru etapizare în cadrul Programul Regional Vest 2021-2027.
În acest sens, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al municipiului Deva nr.517/2023 privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Cod SMIS 323730, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens-cofinanțare cheltuieli neeligibile.
Ținând cont de prevederile Deciziei Șef AM PR Vest nr. 46/24.04.2024, Municipiul Deva a făcut toate demersurile necesare în vederea elaborării și depunerii proiectului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Etapa II, Cod SMIS 323730, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 6 - O regiune educată și atractivă , Obiectiv specific RSO4.2. Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educație și formarea la distanță și online, Intervenție Regională IR 6.1.C. Învățământ liceal, Obiectivul Intervenției Regionale : Asigurarea unei infrastructuri educaționale de calitate, incluzivă și nesegregată pentru elevii unităților de învățământ profesional, liceal tehnic și teoretic, corelată cu nevoile reale ale acestora și cu specificul economic regional în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 apelul de proiecte PRV/6.1.C/e.
Din cele prezentate anterior rezultă că valoarea totală a proiectului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Cod SMIS 323730, este în cuantum de 10.601.852,24 lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală eligiblilă este de 5.648.186,80 lei, inclusiv TVA și valoarea totală neeligibilă este de 4.953.665,44 lei, inclusiv TVA.
Astfel, contribuția proprie în proiect a unității administrativ teritoriale Municipiului Deva este în cuantum de 5.066.629,18 lei, formată din 112.963,74 lei, respectiv 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, reprezentând cofinanțarea proiectului și valoarea de 4.953.665,44 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilă a proiectului.
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b” și ”d”, alin.4 lit.”a”, alin.7 lit.”a”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”a”, precum și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de cele prezentate anterior, supunem spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”, Etapa II, Cod SMIS 323730, și a cheltuielilor aferente investiției.
Direcţia juridică și administrație publică locală Direcția economică,Director Executiv Director Executiv
BĂLAN Bogdan STOICA Claudia Maria
Direcția tehnică Serviciul Programe Dezvoltare
Director Executiv Șef Serviciu
STANCIU Manuela CODRIN Mariana
Biroul Programe Dezvoltare
Șef Birou Consilier
PĂTRU Claudia DETEȘAN Felicia