România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia economică

Direcția economică prin Serviciul financiar, contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, la proiectul de hotarare privind aprobarea execuţiei bugetului general al municipiului Deva la data de 30 iunie 2024, supune atenţiei Consiliul local al municipiului Deva următoarele:

Legea finanţelor publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precizează faptul că autorităţile administraţiei publice locale au competenţe şi responsabilităţi în ceea ce priveşte finanţele publice locale, respectiv urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale şi totodată că ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare autorităţilor deliberative, în lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului: a) să nu înregistreze plăţi restante; b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero; respectiv în lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta, în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile, astfel încât la sfârşitul anului: a) să nu înregistreze plăţi restante; b) diferenţa dintre tragerile autorizate în anul respectiv şi suma dintre plăţile efectuate şi plăţile restante să fie mai mare decât zero.

În acest sens o analiză generală a veniturilor totale încasate, la bugetul local, atât pe secţiunea de funcţionare, cât şi pe cea de dezvoltare, până la data de 30.06.2024 şi a cheltuielilor efectuate până în momentul de referinţă, se prezintă astfel:

lei

Venituri totale - previziuni

Venituri 30.06.2024 - previziuni

Încasări

 30.06.2024

582.945.630

433.431.680

238.110.327,54

Secţiunea de funcţionare

259.618.620

180.105.790

195.818.202,60

Secţiunea de dezvoltare

323.327.010

253.325.890

42.292.124,94

 

Cheltuieli totale - previziuni

Cheltuieli 30.06.2024 - previziuni

Plăţi 

30.06.2024

631.442.060

481.928.110

163.588.557,46

Secţiunea de funcţionare

260.134.620

180.621.790

126.625.330,51

Secţiunea de dezvoltare

371.307.440

301.306.320

36.963.226,95

 

Din analiza bugetului local rezultă că veniturile totale sunt realizate în procent de 40,85% față de prevederile anului 2024, iar cheltuielile totale sunt realizate în procent de 25,91% față de prevederile anului 2024.

 

În ce privește veniturile previzionate la data de 30.06.2024, acestea sunt realizate în procent de 54,94% față de prevederile trimestrului II al anului 2024, iar cheltuielile prognozate la data de 30.06.2024, sunt realizate în procent de 30,29% față de prevederile trimestrului II al anului 2024.

 

Ponderea secțiunii de funcționare – cheltuieli determinată ca raport între plățile secțiunii de funcționare și prevederile aferente acestei secțiuni, la data de 30.06.2024, este de 38,24%.

Ponderea secțiunii de dezvoltare – cheltuieli determinată ca raport între plățile secțiunii de dezvoltare și prevederile aferente acestei secțiuni, la data de 30.06.2024,  este de 33,94%.

 

În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 lit.„c”, art.49 alin.12 și alin.13 şi art.57 alin.1 din Legea privind finanţele publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, 

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”a”, art.139 alin.3, lit.”a” şi art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,

 Supunem   atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului general al municipiului Deva la data de 30 iunie 2024.

 

Direcţia juridică și administrație publică locală  Director executiv Direcția economică

                 Bogdan Bălan                                               Claudia Maria Stoica