la proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Deva în calitate de unitate administrativ teritorială la ” Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024”,
în vederea achiziționării a patru autovehicule full electrice
Direcția administrativă din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri privind participarea Municipiului Deva în calitate de unitate administrativ teritorială la ”Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024”, în vederea achiziționării a patru autovehicule full electrice, supunem atenției Consiliului local următoarele:
La data prezentei, numărul de autovehicule aflate în parcul auto al U.A.T. Municipiul Deva se află, în concordanță cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
În temeiul prevederilor art.7 alin.(2),(8) din Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr.323/2020 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, autovehiculele full electrice pot fi achiziționate prin programul menționat, respectând astfel normele unionale și naționale care reglementează acest segment important pentru calitatea vieții.
Astfel, ținând cont și de faptul că dotarea cu autovehicule full electrice susține buna funcționare a Unității Administrativ Teritorială Municipiul Deva va participa la Programul Rabla Plus 2024, program prin care va achiziționa patru autovehicule full electrice noi.
Înscrierea în program nu este condiționată de predarea unor autovehicule uzate din parcul auto propriu.
Conform reglementărilor actuale, cuantumul ecotichetului este de 120.000 lei.
Cuantumul total al ecotichetelor este de 480.000 lei (120.000 lei x 4 buc), fiind acoperit integral de la bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Achiziționarea autovehiculelor full electrice se va face cu respectarea prevederilor Legii nr.98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și totodată cu respectarea prevederilor Ordonanței nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile admnistrației publice și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la cele enunțate mai sus și în conformitate cu prevederile:
- Legii contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor,
- Legii nr.98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
- Ordonanței nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile admnistrației publice și instituțiile publice, aprobată prin Legea nr.247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la cele enunțate mai sus și în temeiul prevederilor art.7, alin.(2), (8) din Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr.323/2020 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, și ale art.129 alin.1, alin.7 lit.(i), alin.14, art.139 alin.3 lit.(a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, supunem atenţiei Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Deva în calitate de unitate administrativ teritorială la ”Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024”, în vederea achiziționării a patru autovehicule full electrice.
Director Executiv JAPL, Director executiv – Direcția economică
Bogdan Bălan Claudia Maria Stoica
Director Șef Serviciu administrare parc auto
Direcția administrativă și ridicări vehicule
Cătălin Stoica Gabriel Hărăguș