România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul resurse umane, control

ROMÂNIA

MUNICIPIUL DEVA                                                                                       

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA           

SERVICIUL  RESURSE UMANE, CONTROL

COMPARTIMENT RESURSE UMANE

Nr. 


RAPORT DE SPECIALITATE

la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva 

 

«Serviciul resurse umane, control – Compartiment resurse umane» al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare întocmit de iniţiatorul proiectului, Primarul Municipiului Deva, D-ul Nicolae - Florin Oancea,  supunem atenţiei Consiliului Local Deva următoarele: 

Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul personalului angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor reale ale instituției.

Conform art. 129 din Codul administrativ, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției.

Pe parcursul desfășurării activității instituției pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea elementelor de mai sus.

În acest sens, Codul administrativ reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor, funcții publice sau posturi în regim contractual, precum și în situația angajaților, funcționari publici sau persoane angajate cu contract individual de muncă, denumite în continuare personal contractual. 

Modificările care survin în situația posturilor pot fi: transformări de posturi vacante sau  temporar vacante, înființări sau reduceri de posturi.

Codul administrativ prevede posibilitatea transformării unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, în raport cu necesitățile instituției.

Potrivit art. 506, alin. (3) din Codul administrativ, pentru funcţionarii publici de execuţie, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice funcţie publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcţiei publice deţinute sau de clasă de nivel inferior.

Gradul profesional al unei funcții publice este în concordanță cu condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice, stabilite la art. 468 din Codul administrativ, astfel:

a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent;

b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;

c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.

Având în vedere faptul că în cadrul Compartimentului autorizații de construire și recepții, banca de date urbană al Serviciului urbanism din Direcția urbanism este vacant 1 post de Consilier, clasa I, grad profesional aistent,

Întrucât Compartimentul autorizații de construire și recepții, banca de date urbană întocmește și elaborează documente complexe cu date tehnice specifice,

 Față de cele de mai sus, la solicitarea Arhitectului șef al Municipiului Deva, înregistrată sub nr. 91172 / 2024, s-a propus transformarea postului de Consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului autorizații de construire și recepții, banca de date urbană în Consilier, clasa I, grad profesional principal.

Transformarea postului vacant de mai sus va modifica în mod corespunzător statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva.

Toate operațiunile referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, căreia instituția are obligația de a-i comunica, în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, modificările intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici în următoarele situații :

........................................................................................................................................................

b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate .

 

Modificarea propusă pentru statul de funcții este prezentată centralizat mai jos :

 

Nr. crt.

Nr. crt. stat de funcții

Postul anterior transformării

Postul după transformare

Obs.

1.

193

Consilier, clasa I, grad profesional aistent

Consilier, clasa I, grad profesional principal

Post vacant

 

        Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2)  lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art.  409 și art. 506 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Deva proiectul de hotărâre în forma prezentată.

 

                     ȘEF SERVICIU RESURSE UMANE,  CONTROL                         

                                             Șelaru Claudel  

                                                     

 

 

 

 

 

                                                                                            DIRECTOR EXECUTIV D.J.A.P.L.                                        

                                                                                                   Bălan Bogdan - Ciprian