REFERATUL TEHNIC AL ARHITECTULUI ŞEF
la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei
PLAN URBANISTIC ZONAL
„REGENERAREA URBANĂ A ZONEI MICRO 15”
generat de imobilul situat în intravilan, municipiul Deva,
zona cuprinsă între str. Mihai Eminescu, Aleea Armatei, str. Bejan și str. Petru Rareș
Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare la Proiectul de hotărâre iniţiat de domnul Lucian Ioan Rus, Primarul municipiului Deva, supunem atenţiei următoarele:
- Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 104036/17.10.2024, S.C. AGORAPOLIS S.R.L, în calitate de elaborator al documentației, solicită aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Regenerarea urbană a zonei Micro 15” generat de imobilul situat în intravilanul municipiului Deva;
- Terenul supus reglementărilor prin prezentul P.U.Z. se află în intravilan conform P.U.G. al municipiului Deva, aprobat prin HCL nr. 223 din 1999, prelungită valabilitatea prin HCL nr. 476 din 2023, în UTR 5 și UTR 15, subzone funcționale: LI, subzona rezidenţială cu clădiri înalte (mai mult de 3 niveluri); subzona de instituţii publice şi servicii de interes general: ISa - administrative; ISfb - financiar - bancare; ISco - comerciale; ISct - cult; ISt - de turism; ISî - de învăţământ; ISs - de sănătate; unde funcţiunea dominantă a zonei este locuirea, compusă din locuinţe colective cu regim înalt P+4-P+10 și instituţii publice şi servicii de interes general. Funcţiuni complementare admise ale zonei sunt: instituţii şi servicii publice (administraţie, cultură, sport, turism, învăţământ, sănătate, cultură, comerţ); spaţii verzi amenajate; accese pietonale, carosabile, parcaje; mici activităţi economice, cu caracter nepoluant, care nu necesită transport mare de marfă sau materii prime şi nu prezintă pericole de explozii. Teritoriul care urmează să fie reglementat prin PUZ este delimitat de strada Mihai Eminescu, Aleea Armatei, strada Bejan și strada Petru Rareș, pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, cât și terenuri care aparţin domeniului public al Municipiului Deva. Suprafața totală a terenului reglementat este de aproximativ 38,0 ha.
- Documentația de urbanism P.U.Z. propune regenerarea urbană a zonei cartierului Micro 15, pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice și/ sau juridice, cât și terenuri care aparțin domeniului public al Municipiului Deva, amplasate în intravilanul municipiului Deva, în suprafață de aproximativ 38,0 ha.
În conținutul P.U.Z. se tratează următoarele categorii generale de probleme:
- organizarea rețelei stradale;
- zonificarea funcțională a terenurilor;
- organizarea urbanistic-arhitecturală în funcție de caracteristicile structurii urbane;
- indici și indicatori urbanistici (regim de aliniere, regim de înălțime, POT, CUT etc.);
- dezvoltarea infrastructurii edilitare;
- statutul juridic și circulația terenurilor;
- delimitarea și protejarea fondului arhitectural-urbanistic de valoare deosebită (dacă există);
- măsuri de delimitare până la eliminare a efectelor unor riscuri naturale și antropice (dacă există);
- menționarea obiectivelor de utilitate publică;
- măsuri de protecție a mediului, ca rezultat al programelor specifice;
- reglementări specifice detaliate - permisiuni și restricții, incluse în Regulamentul Local de Urbanism.
În urma ședinței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism din data de 11.12.2024 se propune avizarea favorabilă a documentației PUZ întocmită de S.C. AGORAPOLIS S.R.L. Deva, coordonator R.U.R. urb. Mihaela Pușnava
- Prevederi P.U.Z. – R.L.U. propus:
- UTR – 5 și 15;
- Regim de construire –deschis;
- Funcțiuni predominante – sunt propuse următoarele subzone funcționale:
- LCMI - zonă locuințe colective constituite în ansambluri, și dotări complementare locuirii
- Subzona 1 - subzonă locuințe colective înalte (max P+10), constituite în ansambluri și inserții de dotări complementare locuirii
- Subzona 2 - subzonă locuințe colective medii (max P+5), constituite în ansambluri și inserții de dotări complementare locuirii
- Subzona 3 - subzonă dotări complementare locuirii-servicii, comerț, birouri, situate în zone rezidențiale
- IS_DC - Zonă mixtă-dotări la nivel de cartier
- Subzona 1 - subzonă comerț de dimensiuni medii și activități economice
- Subzona 2 - subzonă dotări de cartier-alimentație publică, comerț, servicii, sănătate
- ISP_E - subzonă instituții publice și dotări educaționale
- ISP_P - subzonă pentru piețe agroalimentare
- SVS - zonă pentru complexe și dotări sportive
- SVP_P - zonă pentru spații verzi, piațete și echipamente publice
- GCC - zonă pentru dotări de cult, cimitire, capele, clădiri administrative și anexe ale cimitirelor.
Terenul supus reglementărilor prin prezentul P.U.Z. se află încadrat conform P.U.G. al municipiului Deva în intravilan, pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice și/ sau juridice, cât și terenuri care aparţin domeniului public al Municipiului Deva, amplasate în intravilanul municipiului Deva, având suprafața de aproximativ 38,0 ha.
Regenerarea urbană urmărește revitalizarea zonelor urbane aflate în dificultate:
- • îmbunătățirea condițiilor de locuire în cartierele de blocuri;
- • amenajarea si înfrumusețarea spațiului public - piețe, scuaruri, parcuri, mobilier urban;
- • modernizarea infrastructurii urbane - rețele de apă, gaz si electricitate, drumuri și rețele de
transport in comun.
Planul urbanistic zonal va sta la baza elaborării studiului de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I., precum și a unor proiecte viitoare, care vor constitui suport pentru accesarea de fonduri externe în vederea implementării de proiecte pentru regenerarea urbană a cartierului.
- Conform Certificatului de Urbanism nr. 282/18.08.2023 documentația este însoțită de următoarele avize:
- A.N.P.M. Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara – Decizia etapei de încadrare nr.38 din 22.07.2024;
- Apa Prod S.A. Deva – aviz tehnic de amplasament nr. 17269/14.12.2023, cu condiţii;
- Aviz de amplasament favorabil-cu condiții nr.18798504/11.01.2024 emis de E-distribuție Banat, Rețele Electrice Banat S.A.;
- Aviz favorabil nr.382624155/29.11.2023 emis de S.C. Delgaz Grid S.A., cu condiții;
- Aviz condiționat nr.10 din 19.01.2024 emis de Orange Romania Communications S.A.;
- Aviz nr. NPOTX-FO_3446/14.12.2023, cu condiții, emis de Vodafone Romania S.A.
- Aviz de amplasament favorabil nr. 3451/14.12.2023, emis de RDS&RCS SA;
- Aviz favorabil cu condiții nr.133941/11.12.2023, emis de Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat – Serviciul U.M.M.S.C.U.P. - Primăria Deva (termoficare);
- Aviz A.D.P.P. Primăria municipiului Deva - aviz nr.57791 din 30.05.2024;
- Aviz favorabil cu condiții nr.58998/04.06.2024-Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat - Serviciul U.M.M.S.C.U.P. - Primăria Deva (pentru iluminatul public din zonă);
- Aviz favorabil cu condiții nr.60090/07.06.2024-Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat - Serviciul U.M.M.S.C.U.P. - Primăria Deva (pentru amenajarea stațiilor de taxi);
- Aviz favorabil Registrul Local al Spațiilor Verzi nr.61689 din 12.06.2024, emis de Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Cadastru, Fond Funciar, Primăria municipiului Deva;
- Aviz favorabil nr. 59794 din 06.06.2024, emis de către Direcția Poliția Locală Deva (pentru camere video);
- Punct de Vedere nr.57515/30.05.2024 – Serviciul Informatică, Primăria municipiului Deva (pentru fibră optică);
- Aviz favorabil condiționat nr.65964/25.06.2024 - Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat - Serviciul U.M.M.S.C.U.P. - Primăria Deva -Transport public local Deva;
- Adresa nr.4519821 din 20.06.2024, emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara;
- Aviz prealabil cu condiții nr.283.632 din 21.06.2024 - Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Serviciul Rutier;
- Aviz favorabil nr. 1094 din 12.09.2024 emis de Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara;
- Notificare pentru asistență de specialitate de sănătate publică nr.3858 sin 19.06.2024 – Ministerul Sănătății - Direcția de Sănătate Publică Hunedoara;
- Aviz favorabil nr.18692 din 17.07.2024 - Serviciul de Telecomunicații Speciale, Unitatea Militară 0500 București;
- Studiu de circulații, poiectant de specialitate: 360 Inginerie Urbanism Arhitectura SRL - ing. Mihai Măleanu;
- Studiu geotehnic întocmit de S.C. Rockware Utilities S.R.L. - verificat Af ing. Samoilă Maria;
- Plan topografic nr.66096/2024, însoțit de procesul verbal de recepție nr.10247/2024.
- A fost emis Avizul Arhitectului Șef nr.23/127993/20.12.2024, în baza Punctului de vedere al Direcției Urbanism nr.127862/20.12.2024 întocmit de reprezentantul Direcției Urbanism.
Perioada de valabilitate a Planului Urbanistic Zonal este de 10 ani.
- Baza legală:
- Legea nr. 50/1991, republicată în 2004, cu completările şi modificările ulterioare;
- Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul nr.350/2001 cu completările şi modificările ulterioare.
- În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.”c” precum şi al art.139 alin.3. lit.”e” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Planul Urbanistic General al municipiului Deva şi Regulamentul aferent, aprobat cu Hotărârea Consiliului Local nr.223/1999, prelungit valabilitatea prin Hotărârea Consiliului Local nr. 476/2023.
Arhitect şef, Întocmit,
Lăzăruţ Raluca Igreţ Irina Ana