ARHITECT - ȘEF
DIRECȚIA URBANISM
Deva, Piața Unirii nr. 4
REFERAT TEHNIC
referitor la
REGULAMENTUL PRIVIND PROCEDURA PENTRU EMITEREA
CERTIFICATULUI DE ATESTARE A EDIFICĂRII CONSTRUCȚIILOR EXECUTATE FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE CONSTRUIRE ȘI PENTRU CARE S-A ÎMPLINIT TERMENUL DE PRESCRIPȚIE, conform Art.37, Alin (6) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Direcția Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre iniţiat de domnul Lucian Ioan Rus, Primarul municipiului Deva, supune atenţiei următoarele:
Autorizarea lucrărilor de construire, respectiv de intrare în legalitate, a prezentat și va prezenta mereu o importanță semnificativă din perspectiva exercitării complete a dreptului de proprietate. Legislația în domeniu are în vedere condițiile în care se poate demara procesul edificării unei construcții, însă există situații în care nu sunt respectate în integralitate cerințele legale, cum ar fi edificarea construcțiilor fără autorizație de construire ori cu nerespectarea prevederilor acesteia.
Potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, fiecare proprietar este obligat să-și autorizeze lucrările construite, iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor se face în baza certificatului de atestare a edificării construcțiilor.
În conformitate cu prevederile art.37, alin (6) din Legea nr.50/1991 se instituie posibilitatea emiterii certificatului de atestare privind edificarea construcțiilor și în cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor. Astfel, potrivit art.37, alin (6) din Legea nr.50/1991 „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei. În cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, iar împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancţiunilor, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale. În situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerinţelor fundamentale şi a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei.”,
Având în vedere faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, aprobate prin Ordinul nr.839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, nu au fost actualizate după modificările legii, iar legea nu explicitează procedura de emitere a actului (în toate etapele ei), se impune crearea unei proceduri proprii și a conținutului-cadru al documentației pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire, pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, conform art.37, alin (6) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, așa cum se precizează și în Punctul de Vedere nr.190027/01.10.2024, emis de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, certificatul de atestare privind edificarea construcției va putea fi emis în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale. Expertiza tehnică va avea un caracter complex, din punct de vedere urbanistic și al calității în construcții, și va trebui realizată de către colective de specialiști cu competențele necesare. Concluziile expertizei tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții vor stabili din punct de vedere tehnic: dacă respectivele construcții respectă normele în vigoare și este posibilă menținerea lucrărilor de construire executate și autoritatea publică poate proceda la emiterea certificatului de atestare în vederea întabulării; dacă există neconformități minore care pot fi soluționate și propune măsurile tehnice de conformare prin realizarea de noi lucrări, dar fără a se limita la acestea, consolidare, desființare parțială, modificare a compartimentărilor interioare, a volumetriei, a acceselor, etc, pe baza unui proiect tehnic și a unei autorizații de construire obținute în condițiile legii sau dacă există neconformități majore care nu pot fi soluționate și se impune desființarea lucrărilor în condițiile legii.
Procedura de emitere a actului va face referire la condițiile necesare pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcției, conținutul cadru al documentației depuse de proprietar, termenele de emitere a actului și date referitoare la cuantumul taxei pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcției executate fără autorizație de construire și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție.
În concluzie, având în vedere cele menționate, este imperios necesară crearea unui regulament, respectiv a unei proceduri proprii și a conținutului-cadru al documentației pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor autrizației de construire, pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, conform art.37, alin (6) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
In temeiul art.129 alin.2 lit.”c”, alin.6 lit.”c”, alin.14, precum şi al art.139 alin.3. lit.”e” din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre a regulamentului privind aprobarea procedurii pentru emiterea ”Certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție” conform art.37, alin (6) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Arhitect şef, Direcția Juridică, Administrație Publică Locală,
Lăzăruț Raluca Director executiv,
Bălan Bogdan
Serviciul Urbanism,
Șef serviciu
Fedorczuc Ovidiu