ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
P R I M A R
REFERAT DE APROBARE
pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de emitere a certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție
Problematica autorizării lucrărilor de construire, respectiv de intrare în legalitate, a prezentat și va prezenta mereu o importanță semnificativă atât din perspectiva siguranței în construcții cât și din perspectiva exercitării complete a dreptului de proprietate.
Potrivit art.37 alin.6 a Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se instituie posibilitatea emiterii certificatului de atestare privind edificarea construcțiilor și în cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art.31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor se face în baza certificatului de atestare a edificării construcțiilor.
Luând în considerare faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 aprobate prin Ordinul nr.839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, nu au fost actualizate după modificările legii iar legea nu explicitează procedura de emitere a actului - în toate etapele ei- se impune crearea unei proceduri proprii și a conținutului-cadru al documentației pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire, pentru care s-a împlinit termenul de prescripție. Procedura trebuie să reglementeze condițiile necesare pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcției, conținutul cadru al documentației depuse de proprietar, termenele de emitere a actului și date referitoare la cuantumul taxei pentru emiterea certificatului de atestare a edificării construcției executate fără autorizație de construire și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție.
Raportat la cele mai sus prezentate: în conformitate cu prevederile art.37 alin.6 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare ,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”c”, alin.6 lit.”c”, alin.14, precum şi al art.139 alin.3. lit.”e” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun atenției Consiliului local proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de emitere a certificatului de atestare a edificării construcțiilor executate fără autorizație de construire și pentru care s-a împlinit termenul de prescripție.
Primar,
Lucian Ioan Rus