România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice

Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice din cadrul Direcției administrarea domeniului public și privat din aparatul de specialitate al Primarului, analizând Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva din care reiese necesitatea modificării Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.154/2018 privind reglementarea acordării de facilități și gratuități transportului local în comun pe raza administrativ-teritorială a municipiului Deva, precum și a modalității de acordare a subvenției de exploatare operatorului serviciului de   transport public local, cu modificările și completările ulterioare, supune atenției următoarele:

Prin Hotărârea de Consiliu nr.154/2018, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat acordarea de facilități și gratuități  transportului   local  în  comun pe raza administrativ-teritorială a municipiului Deva. Astfel, s-a aprobat dreptul la transportul public gratuit 100% din tarif, mai multor categorii de persoane, printre care și persoanelor care au calitatea de revoluționar, respectiv persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 - eroii martiri şi Luptătorii cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum și urmaşii de erou-martir - după caz, soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi copiii acestuia.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, s-a stipulat ca, pe parcursul anului 2025, acestei categorii de persoane se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport.

Așsadar, este necesară armonizarea prevederilor Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.154/2018 privind reglementarea acordării de facilități și gratuități cu prevederile Ordonanței de urgență nr.156 din 30.12.2024 privind  unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

În considerarea celor amintite anterior și în baza prevederilor art.22 alin.1 din Legea nr.92/2007 privind serviciile publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.5 alin.1 lit.”f” din Legea nr.341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare și ale art.XII lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.156 din 30.12.2024 privind  unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene,

În temeiul prevederilor art.129 alin.1, alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”n”, art.139 alin.3 lit.”a” si art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supunem atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.154/2018 privind reglementarea acordării de facilități și gratuități transportului local în comun pe raza administrativ-teritorială a municipiului  Deva.

 

 

       DIRECȚIA  ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC și  PRIVAT                   DIRECȚIA ECONOMICĂ    

                                    Director executiv,                                                                          Director executiv,                                                                                                  

                Lăcrămioara-Suzana PETRUȚESC-BOARU                                                   Claudia STOICA         

 

 

 

 

 

 

                                                                  DIRECȚIA  JURIDICĂ și A.P.L.

                                                                              Director executiv,     

                                                                        Bogdan-Ciprian BĂLAN 

                                 

       

 

 

 

 

 

                 Șef serviciu U.M.M.S.C.U.P,                                                                                           Întocmit,

                          Larisa STOICA                                                                                      Serviciul  U.M.M.S.C.U.P.,        

                                                                                                                                                 Gheorghe MIHAI