ROMÂNIA
JUDEȚIUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024
Potrivit prevederilor art.13 din Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenţi.
La art.49 alin.14 din Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, se precizează faptul că la sfârşitul anului, bugetul general consolidat al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al subdiviziunii acesteia, după caz, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie: suma veniturilor încasate, a tragerilor din împrumuturile contractate şi a sumelor utilizate din excedentele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe de o parte, să fie mai mare decât suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte.
În conformitate cu prevederile:
- art.70 alin.2 și art.71 alin.4 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare ;
- Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.720/2014, pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;
În considerarea prevederilor art.13, art.49 alin.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“b”, alin.4 lit.“a”, art.139 alin.3 lit.“a”, art.196 alin.1 lit.“a” din Ordonanța Urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atentiei comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind aprobarea utilizării, în anul 2025, a excedentului aferent bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii, rezultat la încheierea exercițiului bugetar aferent anului 2024.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus