ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Deva pentru anul 2025 la nivelul Municipiului Deva
Potrivit prevederilor Legii asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare, sistemul național de asistență socială se compune din sistemul de beneficii sociale și sistemul de servicii sociale, noile reglementări în domeniu având în vedere mutarea accentului pe prevenire și suport, serviciile sociale capătând prioritate față de beneficiile sociale, în cazul în care costul acestora și impactul asupra beneficiarilor este similar;
Luând în considerare faptul că organizarea, administrarea și acordarea serviciilor sociale este în responsabilitatea autorităților publice locale, una din principalele atribuții legale ale acestora fiind elaborarea strategiilor județene, respectiv locale de dezvoltare a serviciilor sociale pe termen mediu și lung în concordanță cu strategiile naționale și nevoile locale identificate, precum și a planurilor anuale de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate de Consiliul local;
La nivelul Municipiului Deva activitatea de asistență socială este asigurată de către Direcția de asistență socială Deva, aflată în subordinea Consiliului local al municipiului Deva, acreditată că furnizor de servicii sociale în conformitate cu prevederile legale în vigoare și care furnizează servicii sociale cu caracter primar și specializate menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situațiilor de risc din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și oricăror persoane aflate în nevoie, ce pot genera marginalizarea sau excluderea socială;
Prin Hotărârea Consiliului local Deva nr.410/2023 s-a aprobat Strategia Integrată pentru Dezvoltare Urbană a Municipiului Deva 2014-2027, fiind necesar elaborarea planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate de Consiliul local;.
Având în vedere adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara nr.9597/05.02.2025, înregistrată la Direcția de Asistență Socială Deva sub nr.3213/05.02.2025, prin care se comunică faptul că Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului local al municipiului Deva pentru anul 2025 la nivelul Municipiului Deva transmis spre consultare, respectă modelul- cadru aprobat prin Ordinul nr.1086/2018.
Ȋn conformitate cu prevederile art.118 alin.1 şi alin.2 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului nr.1086/2018 privind aprobarea modelului –cadru al Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul Consiliului Judeţean/Consiliului Local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, art.3 alin.2 lit.”b”, art.5 alin.1-3 din Anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. „d” alin. 7 lit. „b”, art. 139 alin. 1 și alin. 3 lit.”a”, art.196 alin. 1 lit. “a” precum și al art. 243 alin. 1 lit.”a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, supun atenției conisiilor de specialitate și plenului Consiliului local preoitectul de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Deva pentru anul 2025 la nivelul Municipiului Deva.
PRIMAR,
Lucian - Ioan Rus