Regulament privind exercitarea mandatului de către reprezentanții Consiliului local al Municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaților a societății Transport Public Local Deva
Art. 1. Exercitarea mandatului
(1)Reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaților a societății Transport Public Local Deva exercită mandatul în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, hotărârile Consiliului Local și alte reglementări relevante aplicabile.
(2)Aceștia sunt obligați să respecte principiile legalității, transparenței, responsabilității și interesului public în toate deciziile adoptate în cadrul Adunării Generale a Asociaților.
Art. 2. Caracterul mandatului
(1)Mandatul reprezentanților Consiliului Local Deva este imperativ.
(2)În cazul în care pe ordinea de zi a unei ședințe a Adunării Generale a Asociaților apar puncte care exced prezentului regulament aprobat în Consiliul Local al municipiului Deva, reprezentanții trebuie să solicite amânarea votului și să consulte Primarul și Consiliul Local înainte de adoptarea unei decizii, eventual inițierea de către Primar a unui proiect de hotărâre pentru acordarea de mandat sau completarea regulamentului.
Art. 3. Obligația de raportare
(1)Reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaților sunt obligați să informeze în scris Consiliul Local și Primarul cu privire la deciziile adoptate în cadrul ședințelor Adunării Generale a Asociaților.
(2)Informarea se va realiza prin:
a) Rapoarte anuale privind activitatea desfășurată în Adunarea Generală a Asociaților, care vor include analiza deciziilor adoptate și impactul acestora asupra societății;
b)Rapoarte punctuale, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Consiliului Local sau a Primarului;
c)Prezentarea concluziilor și recomandărilor pentru îmbunătățirea activității societății Transport Public Local Deva;
Art. 4.Atribuțiile reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Asociaților
Reprezentanții desemnați de Consiliul Local al Municipiului Deva au următoarele atribuții:
-Modificarea Actului Constitutiv, în cazul în care este necesară adaptarea acestuia la modificările legislative, cu condiția ca aceste modificări să nu afecteze contractul de delegare a gestiunii serviciului public;
-Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a planului anual de activitate, în conformitate cu strategia aprobată de Consiliul Local;
-Numirea și revocarea membrilor Consiliului de Administrație, cu respectarea prevederilor legale și a criteriilor de selecție stabilite;
-Aprobarea investițiilor majore și a politicilor tarifare, având în vedere sustenabilitatea financiară a societății și interesele comunității locale;
-Adoptarea deciziilor privind aspectele relevante pentru funcționarea societății, inclusiv aprobarea rapoartelor de activitate, strategiei de dezvoltare și măsurilor de eficientizare a serviciilor prestate;
-Formalizarea numirii membrilor provizorii ai Consiliului de Administrație, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Art. 5. Sancțiuni pentru nerespectarea mandatului
(1)Orice decizie adoptată de reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaților, care nu respectă mandatul primit prin hotărârile Consiliului Local, este nulă de drept.
(2)În cazul în care un reprezentant nu respectă mandatul încredințat, Consiliul Local poate dispune sancțiuni, inclusiv revocarea din funcție și tragerea la răspundere, conform prevederilor legale.
Art. 6. Revocarea reprezentanților
(1)Consiliul Local al Municipiului Deva poate revoca în orice moment reprezentanții desemnați în Adunarea Generală a Asociaților, în următoarele situații:
a)Nerespectarea mandatului încredințat prin hotărârile Consiliului Local;
b)Constatarea unor acțiuni sau omisiuni care aduc prejudicii interesului public sau bunei funcționări a societății;
c)Necesitatea unei schimbări în interesul public, pentru îmbunătățirea performanței în gestionarea serviciului public de transport.
Art. 7. Selecția și numirea membrilor definitivi și provizorii ai Consiliului de Administrație
(1)Selecția și numirea membrilor definitivi și provizorii ai Consiliului de Administrație se realizează în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
(2)Procedura de selecție este organizată de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, sub supravegherea acestuia și trebuie să respecte următoarele principii:
a)Legalitate-respectarea cadrului normativ în vigoare;
b)Nediscriminare și tratament egal –aplicarea unor criterii obiective și transparente pentru toți candidații;
c)Transparență – publicarea informațiilor relevante privind procesul de selecție;
d)Răspundere și profesionalism – asigurarea unui proces riguros de evaluare a competențelor și experienței candidaților.
Art. 8. Dispoziții finale
(1)Prezentul regulament se aplică tuturor reprezentanților desemnați în Adunarea Generală a Asociaților a societății Transport Public Local Deva S.R.L.
(2)Orice modificare a prezentului regulament se face prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Deva.