MUNICIPIUL DEVA
DIRECȚIA ECONOMICĂ
SERVICIUL FINANCIAR, CONTABILITATE
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat
al municipiului Deva pe anul 2025
Autoritățile administrației publice locale au competențe și responsabilități în elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025.
Din punct de vedere al analizei tehnico-economice, fundamentarea bugetului local rectificat al municipiului Deva pe anul 2025 s-a efectuat având în vedere principiul echilibrului bugetar, dimensionarea cheltuielilor stabilindu-se în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetare.
Prin adresa Serviciului evidență proiecte, investitori, relații externe nr.25-42779-PDV/29.04.2025 se solicită modificarea listei de investiții pe anul 2025, în sensul introducerii la capitolul 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”, titlul 71 ”Active nefinanciare”, art./alin.71.01.30.”Alte active fixe”, cu suma de 134,00 mii lei, a obiectivului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 6 - Aleea Romanilor din municipiul Deva”, HCL nr.157/2025, litera B – Lucrări noi.
Prin adresa Serviciului programe dezvoltare nr.25-41329-PDV/24.04.2025 se solicită suplimentarea obiectivului de investiții ”Renovarea energetică a Liceului Tehnologic Grigore Moisil din Municipiul Deva” cu suma de 102,71 mii lei, la capitolul 65.02.”Învățământ”, pagraf 65.11.30. ”Alte servicii auxiliare”, titlul 71”Active nefinanciare”, art./alin.71.01.30.”Alte active fixe”, poziția nr.48.
Prin adresa Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva nr.3812/08.05.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-46255-PDV/08.05.2025 se solicită modificarea listei de investiții, în sensul diminuării dotării ”Mașină gazon cu acumulatori” cu suma de 97,00 mii lei, precum și a numărului acestora cu 7 bucăți și introducerii a două poziții noi ”Mașină de tuns gard viu” cu suma de 36,00 mii lei, respectiv 10 bucăți și ”motocoasă profesională” cu suma de 61,00 mii lei, respectiv 10 bucăți.
Prin adresa Colegiului Național ”Decebal” Deva nr.2328/08.05.2025, înregistrată la registratura instituției sub nr. 25-46518-PDV/08.05.2025, se solicită virarea de credite bugetare în cadrul capitolului 65.02.”Învățământ”, paragraf 65.04.02.”Învățământ secundar superior”, titlul 20 ”Bunuri și servicii”, prin majorarea art./alin. 20.01.02.”Materiale pentru curățenie” cu suma de 1,12 mii lei, majorarea art./alin. 20.01.03.”Încălzit, iluminat și forță motrică” cu suma de 41,52 mii lei, diminuarea art./alin. 20.01.04.”Apă, canal și salubritate” cu suma de 25,83 mii lei, majorarea art./alin. 20.01.07.”Transport” cu suma de 5,16 mii lei, diminuarea art./alin. 20.01.08.”Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet” cu suma de 4,88 mii lei, majorarea art./alin. 20.01.30.”Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare” cu suma de 2,13 mii lei, diminuarea art./alin. 20.02.”Reparații curente” cu suma de 10,00 mii lei, diminuarea art./alin. 20.06.01.”Deplasări, detașări, transferări” cu suma de 2,00 mii lei, diminuarea art./alin. 20.13.”Pregătire profesională” cu suma de 2,46 mii lei, diminuarea art./alin. 20.14. ”Protecția muncii” cu suma de 3,84 mii lei și diminuarea art./alin. 20.30.03.”Prime de asigurare non-viață” cu suma de 0,92 mii lei.
Luând act de prevederile:
- Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 157/24.04.2025, privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 6 – Aleea Romanilor din Municipiul Deva”,
- § contractului de finanțare nr.6061, înregistrat la registratura instituției sub nr.25-42616-PDV/29.04.2025, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Educație și Ocupare, reprezentată prin Organismul Intermediar pentru Programe europene capital uman – Regiunea Vest și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în calitate de Beneficiar, având ca obiect al contractului acordarea finanțării nerambursabile de către AM PEO, pentru implementarea proiectului cod SMIS: 337431, intitulat: ”Tineret pentru viitor”, cu o perioadă de implementare a proiectului de 35 de luni de la data semnării contractului de finanțare de către ultima parte, o valoare totală a contractului de 9.946.223,70 lei, iar valoarea care revine partenerului – Municipiul Deva în sumă de 1.588.364,00 lei,
Având în vedere referatul și nota justificativă întocmite de către Serviciul investiții, înregistrate la registratura instituției sub nr. 25-46478-PDV/08.05.2025, respectiv nr. 25-46479-PDV/08.05.2025,
Raportat la cele enunțate mai sus, bugetul general al municipiului Deva pe anul 2025 se majorează cu suma de 363,06 mii lei, după cum urmează:
1. Veniturile bugetului general sunt în sumă de 459.948,67 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 440.694,54 mii lei,
- bugetul creditelor interne în sumă de: 1.993,00 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 17.261,13 mii lei.
2. Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 522.721,95 mii lei și cuprind:
- bugetul local al municipiului Deva, în sumă de: 502.680,67 mii lei,
- bugetul creditelor interne sunt în sumă de: 1.993,00 mii lei,
- bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 18.048,28 mii lei.
3. Excedentul bugetului local, în sumă de 61.986,13 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.17/20.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 88/27.02.2025, atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru secțiunea de dezvoltare.
4. Excedentul bugetului activităților finanțate integral din venituri proprii, în sumă de 787,15 mii lei, a cărui utilizare a fost aprobată prin Hotărârea nr.37/30.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr.44/21.02.2025.
Din punct de vedere economic sunt incidente şi aplicabile prevederile art.19 din Legea finanțelor publice nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
”Aprobarea şi rectificarea bugetelor
(1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă astfel:
a) bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz;
b) bugetele instituţiilor publice, de către consiliile prevăzute la lit. a), în funcţie de subordonarea acestora.
(2) Pe parcursul exerciţiului bugetar, autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.”
Au fost respectate prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Au fost respectate prevederile Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025.
Din punct de vedere economic proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului local.
Reținând prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.129/26.03.2025, privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028, cu modificările și completările ulterioare.
În considerarea prevederilor art.5 alin. (2), art. 19 alin.(2), ale art.20 alin.(1) litera c), art.29 și art. 49 alin.(5) și alin.(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”a”, ale art.139 alin. (3) lit. ”a” şi art. 196 alin.1 litera ”a” din Ordonanţa de urgentă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, apreciem că proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Municipiului Deva pe anul 2025 poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Deva.
Direcţia juridică și administrație publică locală Director executiv Direcția economică
Oana Diana Mura Claudia Maria Stoica