ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea atribuirii directe a gestiunii serviciului public de salubrizare pentru activitățile de măturat, spălat și stropitul căilor publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare și curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț pe raza UAT Deva, către Societatea Salubrizare Deva SRL
Serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor reglementate prin Legea nr.51/2006, și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale și cu privire la salubrizarea localităţilor.
Serviciul public de salubrizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, și cuprind totalitatea actiunilor și activitătilor de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administratiei publice locale, în scopul asigurării serviciilor publice de salubrizare.
Autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemele de utilităţi publice.
Prin Hotărârea Consiliului local nr.173/2025 la art.2 s-a aprobat modalitatea de gestiune a Serviciului public de salubrizare pentru activitățile de măturat, spălat și stropitul căilor publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare și curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț pe raza UAT Deva ca fiind gestiunea directă care se va realiza prin intermediul unei societăți nou înființate cu capital integral al Municipiului Deva.
Prin Hotărârea Consiliului local nr.220/2025 a fost constituită Societatea Salubrizare Deva S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Deva reprezentat prin Consiliul local al municipiului Deva.
Obiectul contractului de delegare a gestiunii prin atribuire directă este prestarea unor activități din cadrul serviciului public de salubrizare în conformitate сu obiectivele delegatarului prin delegarea sub forma gestiunii directe a următoarelor activități specifice ale serviciului de salubrizare din municipiul Deva:
a) activitatea de măturat, spălat şi stropit a căilor publice din localitate, inclusiv colectarea şi transportul deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deşeuri, precum şi a deşeurilor provenite din coşurile stradale la depozitele de deşeuri şi/sau la instalațiile de tratare;
b) activitatea de curățat și transport a zăpezii de pe căile publice din localitate menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de înghet;
Activitățile de salubrizare a căilor publice și de deszăpezire a căilor publice se desfășoară pe arterele de circulație, străzi, trotuare, piețe - zone care aparțin domeniului public al municipiului Deva.
Serviciul public de salubrizare – activitățile de salubrizare a căilor publice și de deszăpezire a căilor publice în municipiul Deva se desfășoară pe un număr de peste 260 obiective.
Având în vedere apropierea termenului de expirare a Contractului de concesionare nr. 33573/09.11.2009 pe care Municipiul Deva îl are încheiat cu S.C. SALUBRITATE S.A. contract ce cuprinde și aceste activități a serviciului de salubrizare, se impune aprobarea atribuirii directe a gestiunii serviciului public de salubrizare către Societatea Salubrizare Deva SRL.
În temeiul prevederilor art.1 alin.2 lit.”e”, art.2 lit.”g”, art.8 alin.1, alin.3 lit.”d” și ”k”, art.22 alin.1, alin.2 lit.”a”, art.23 alin.1 lit.”a”, art.28 alin.1, alin.2 lit.”b”, alin.21 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.2 alin.1, alin.2, alin.3 lit.”k” și lit.”l”, art.12 alin.1 lit.”a” și alin.2, art.14 alin.1 și 2, art.26 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr.640/2022, privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.92 alin.2 lit.”b”, art.129 alin.1, alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”n”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea atribuirii directe a gestiunii serviciului public de salubrizare pentru activitățile de măturat, spălat și stropitul căilor publice, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare și curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț pe raza UAT Deva, către Societatea Salubrizare Deva SRL.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus