România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

Proiectul de hotărâre pe care îl propun spre analiză, dezbatere și aprobare are ca temei legal dispozițiile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025.

Bugetul general rectificat este detaliat la venituri pe capitole, subcapitole şi paragrafe şi la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate.

     În ceea ce privește fundamentarea bugetului local rectificat al municipiului Deva pentru anul 2025, aceasta s-a realizat având în vedere principiul echilibrului bugetar. Astfel, cheltuielile au fost dimensionate în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetare.

Prin adresa Serviciului Evidență Proiecte, Investitori, Relații Externe nr. 25-82096-PDV/29.07.2025, se solicită modificarea listei obiectivelor de investiții prin completarea Capitolului 70.02 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică”Titlul 71 „Active nefinanciare”, cu următoarele obiective noi:

  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 21 – Aleea Jupiter, municipiul Deva” – suma alocată: 199,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 3 – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 280,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 5 – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 151,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe B – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 205,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe C – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 158,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 4 – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 296,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 4A – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 184,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 2 – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 208,00 mii lei,
  • „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A – Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul Deva” – suma alocată: 231,00 mii lei.

Prin adresa Direcției Urbanism nr. 82262/29.07.2025, se solicită modificarea listei obiectivelor de investiții prin majorarea valorii alocate la Capitolul 70.02 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică”, în vederea suplimentării fondurilor aferente obiectivului de investiții „PUZ – zona ansamblu Palat Administrativ, municipiul Deva”, cu suma de 30,25 mii lei cu TVA, necesară pentru elaborarea unui studiu topografic (suport topografic actualizat).

Prin adresa Direcției Urbanism nr. 83532/31.07.2025, se solicită modificarea listei obiectivelor de investiții, prin majorarea valorii alocate la Capitolul 70.02 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică”, în vederea suplimentării fondurilor necesare pentru obiectivul de investiții „PUZ – zona ansamblu Palat Administrativ, municipiul Deva”, cu suma de 44,75 mii lei lei cu TVA. Această solicitare este determinată de extinderea suprafeței de studiu, conform celor menționate în adresa nr. 80796/25.07.2025 emisă de Consiliul Județean Hunedoara, în urma ședinței CTATU desfășurate în data de 22.07.2025.

Prin adresa Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva nr. 6750/06.08.2025, înregistrată la registratura instituției cu nr. 25-85665-PDV/06.08.2025, se solicită modificarea listei de investiții prin introducerea unei noi poziții la Capitolul 67.02 „Cultură, recreere și religie”Titlul 71 „Active nefinanciare”, respectiv:
 „Set masă cu bănci”, cu o valoare de 26,00 mii lei.

Prin adresa Colegiului Național „Decebal” Deva nr. 4599/25.07.2025, înregistrată la registratura instituției noastre cu nr. 25-80826-PDV/25.07.2025, se solicită suplimentarea prevederilor bugetare la Capitolul 65.02 „Învățământ”Paragraf 65.04.02 „Învățământ secundar superior”Titlul 20 „Bunuri și servicii”Art./Alin. 20.01.03 „Încălzit, iluminat și forță motrică”, cu suma de 100,00 mii lei, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică.

Prin adresa nr. 1490/06.08.2025 a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, înregistrată la registratura instituției cu nr. 25-85739-PDV/06.08.2025, se solicită modificarea listei de evenimente, anexă la bugetul general, după cum urmează:

Se propune aprobarea utilizării sumei totale de 323,50 mii lei, reprezentând disponibilul rămas neutilizat de la următoarele evenimente culturale organizate de Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva:

  • Activități medievale – 80,00 mii lei
  • Festivalul Film în sat – 200,00 mii lei
  • Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – Ediția a XXIV-a – 3,50 mii lei
  • Revelion – 40,00 mii lei

Suma disponibilă se propune a fi redistribuită în vederea majorării bugetelor unor evenimente culturale aflate în desfășurare sau programate până la finalul anului, după cum urmează:

  • Spectacole stradale, concerte, teatru, spectacole, festivaluri, concursuri, expoziții, dezbateri, conferințe, schimburi culturale naționale/internaționale, activități medievale și târguri de turism+80,00 mii lei
  • Zilele Maghiare din județul Hunedoara+20,00 mii lei
  • Serbările Cetății+180,00 mii lei
  • Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia+11,00 mii lei (include 7,5 mii lei redistribuiți de la „Duelul Viorilor”)
  • Deva Jazz Fest+40,00 mii lei

Având în vedere că evenimentul „Duelul Viorilor” nu s-a desfășurat, se propune schimbarea denumirii acestuia în „Turneul Național Concertmaestro”, reprogramarea în luna octombrie 2025, precum și redistribuirea sumei de 7,50 mii lei către evenimentul „Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia”.

În conformitate cu adresa Direcției Administrare Domeniu Public și Privat nr. 25- 88869-PDV din data de 11.08.2025, se propune modificarea listei de investiții, prin actualizarea valorilor aferente Capitolului 74.02 „Protecția mediului”Paragraful 74.05.01 „Salubritate”Titlul 71 „Active nefinanciare”, după cum urmează:

  • Poziția 188 – „Autospecială pentru măturat/aspirat mecanizat de capacitate medie/mică”, 4 bucăți:

Valoarea inițială de 2.480,63 mii lei se reduce cu 1.435,00 mii lei, rezultând o valoare actualizată de 1.045,63 mii lei.

  • Poziția 190 – „Autospecială pentru măturat/aspirat mecanizat de capacitate mare”, 2 bucăți:

Valoarea inițială de 2.516,00 mii lei se diminuează cu 1.671,94 mii lei, rezultând o valoare actualizată de 844,06 mii lei.

Ca urmare a analizei execuției bugetare la data de 14.08.2025, s-a constatat necesitatea efectuării unor virări de credite bugetare între capitole bugetare diferite, pentru a asigura buna execuție a bugetului local și desfășurarea corespunzătoare a activităților de interes public local, astfel:

Capitolul 55.02 „Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi”, Titlul 30 „Dobânzi”, se diminuează cu suma de 500,00 mii lei, întrucât analiza execuției arată un nivel al obligațiilor de plată sub nivelul prevederilor bugetare aprobate inițial.

Capitolul 84.02 „Transporturi”, Paragraf 84.03.02 „Transport în comun”, Titlul 40 „Subvenții”, Art. 40.03, se majorează cu suma de 400,00 mii lei, pentru acoperirea necesarului de subvenții privind diferențele de tarif în transportul public local, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport, iar Paragraful 84.50.00 „Alte cheltuieli în domeniul transporturilor”, Titlul 20 „Bunuri și servicii”, Art. 20.30.04 „Chirii”, se majorează cu suma de 100,00 mii lei, pentru asigurarea fondurilor necesare plății chiriei aferente imobilului situat în municipiul Deva, str. Depozitelor nr. 16, înscris în CF 75961 Deva, compus din: teren – 4.500 mp din totalul de 20.763 mp și hală industrială – 100 mp din totalul de 432 mp.

Având în vedere hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Deva în ședința din data de 31.07.2025, prin care au fost aprobate diverse modificări, documentații tehnico-economice și etape pregătitoare pentru implementarea unor investiții importante la nivel local, se menționează următoarele:

  • Hotărârea nr. 278/31.07.2025, privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru amplasarea a 25 de stații de reîncărcare în cadrul proiectului „Plan Urbanistic General în format digital pentru Municipiul Deva”;
  • Hotărârea nr. 279/2025, privind aprobarea Devizului general la finalizarea obiectivului de investiții „Alimentare cu apă și canalizare – strada Lotusului, municipiul Deva”;
  • Hotărârea nr. 280/2025, privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Colector menajer și alimentare cu apă – legătură zona Zăvoi Deva cu colectorul menajer Hunedoara”;
  • Hotărârea nr. 281/2025, privind aprobarea încetării, prin acordul de voință al părților, a Contractului de finanțare nr. 9598/25.01.2023 (cu modificările și completările ulterioare), încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator PNRR, și Municipiul Deva, în calitate de beneficiar, pentru proiectul „Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 – Aleea Scărișoara nr. 3, Municipiul Deva”, cod C5-B2.1.a-1553, finanțat prin PNRR – Componenta C5 „Valul Renovării”;
  • Hotărârea nr. 282/2025, privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 310/2023, referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici – faza Proiect Tehnic – pentru obiectivul „Amenajare platformă betonată, amplasare locuințe modulare și racorduri la utilități”, situat în municipiul Deva, strada Depozitelor nr. 41A;
  • Hotărârea nr. 283/2025, privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 26/2023, aferentă aprobării indicatorilor tehnico-economici – etapa Proiect Tehnic – pentru obiectivul „Reabilitare Sală de Sport Robert Singer”, situat pe strada Titu Maiorescu nr. 30A, municipiul Deva.

Luând în considerare referatul și nota justificativă ale Serviciului Investiții, reparații publice nr. 25- 88870-PDV/13.08.2025 și nr. 25- 88871-PDV/13.08.2025,

Bugetul general al Municipiului Deva pentru anul 2025 se majorează cu suma de 370,00 mii lei, atât în ceea ce privește veniturile, cât și cheltuielile, după cum urmează:

Veniturile bugetului general sunt în sumă totală de 465.899,60 mii lei, structurate astfel:

  • Bugetul local al Municipiului Deva: 446.245,97 mii lei
  • Bugetul creditelor interne: 1.993,00 mii lei
  • Bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii: 17.660,63 mii lei

Cheltuielile bugetului general sunt în valoare totală de 528.672,88 mii lei, distribuite astfel:

  • Bugetul local al Municipiului Deva: 508.232,10 mii lei
  • Bugetul creditelor interne: 1.993,00 mii lei
  • Bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii: 18.447,78 mii lei

Excedentul bugetului local, în sumă de 61.986,13 mii lei, a fost aprobat pentru utilizare prin Hotărârea nr. 17/20.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 88/27.02.2025, fiind destinat atât secțiunii de funcționare, cât și secțiunii de dezvoltare.

Excedentul bugetului activităților finanțate integral din venituri proprii, în cuantum de 787,15 mii lei, a fost aprobat pentru utilizare prin Hotărârea nr. 37/30.01.2025, ulterior modificată prin Hotărârea nr. 44/21.02.2025.

            Reținând prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.129/26.03.2025, privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art.5 alin. (2), art. 19 alin.(2), art.20 alin.(1) litera ”c”, art.29 și ale art. 49 alin.(4) alin.(5) alin.(6) și alin.(7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale Legii nr.9/10.02.2025, a bugetului de stat pe anul 2025,

În conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”a”, ale art.139 alin. (3) lit. ”a” şi art. 196 alin.1 litera ”a” din Ordonanţa de urgentă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Deva pe anul 2025.

PRIMAR,

Lucian Ioan Rus