România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL               

 

 

 

 

REFERAT DE APROBARE

                       la proiectul de hotărâre privind aprobarea trecerii imobilului ,,Casa de cultură municipală“ din domeniul public al municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara 

 

 

             

Clădirea “Casa de cultură municipală” în care își desfășoară activitatea Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva datează din anul 1975 și a fost concepută pentru a găzdui o paletă largă de activități culturale.

Având în vedere că de-a lungul timpului de la punerea în funcțiune a imobilului “Casa de cultură municipală” nu au mai fost efectuate intervenții asupra clădirii pentru aducerea acesteia la noile standarde de calitate și adaptarea acesteia la cerințele actuale, Primăria municipiului Deva a demarat elaborarea unei documentații tehnico - economice pentru reabilitare și modernizare Centrul Cultural Drăgan Muntean prin care se propunea aducerea clădirii la parametrii ceruți de exigența contemporană. În urma parcurgerii etapei de elaborare a documentației tehnico economice faza DALI a rezultat valoarea estimată a investiției de 27.366.407,53 lei inclusiv TVA  și nu au fost identificate surse de finanțare care să poate să acopere în întregime costurile necesare realizării acestor lucrări.

În cadrul administrației fondului pentru mediu, principala instituție care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului prin programul de finanțare eficientă energetică în clădiri publice, consiliile județene beneficiază de finanțare maximă acordată de 28 000 000 lei.

În vederea accesării acestor fonduri prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr.176 din 25 august 2025 s-a solicitat trecerea din domeniul public al municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara a imobilului ”Casa de cultură municipală“ în scopul reabilitării și modernizării acestui imobilul  prin realizarea de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile.

În temeiul art.129 alin.1 și alin.2 lit.“c”, al art.139 alin.2, precum și al art.294 alin.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre  privind aprobarea trecerii imobilului ,,Casa de cultură municipală“ din domeniul public al municipiului Deva în domeniul public al Județului Hunedoara.

                                

                                                                                                                                                                                              PRIMAR,

    LUCIAN IOAN RUS