ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
Serviciul Cadastru, fond funciar
Compartiment cadastru, fond funciar
Raport
privind propunerea de atribuire în proprietate, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafeţe de 105 mp teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curții și grădinii din jurul acestora, aflat pe raza Unității administrativ teritoriale a municipiului Deva, proprietarilor construcțiilor, conform art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Serviciul cadastru, fond funciar, Compartimentul cadastru, fond funciar din cadrul Direcției administrarea domeniului public și privat din aparatul de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea aprobării proiectului de hotărâre privind propunerea de atribuire în proprietate, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafeţe de 105 mp, teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curții și grădinii din jurul acestora, aflat pe raza Unității administrativ teritoriale a municipiului Deva, proprietarilor construcțiilor, conform art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supune atenției Consiliului local următoarele:
Prin cererea înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.43874/05.05.2025 domnul Vlad Remus Ioan și doamna Vlad Carolina au solicitat constituirea dreptului de proprietate formulată în temeiul art.27 alin.2^3 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În urma verificării dosarului de Comisia locală de fond funciar Deva, conform Procesului verbal al ședinței nr.53992 din data de 23.05.2025, Comisia locală a propus înaintarea dosarului către Instituția Prefectului Județului Hunedoara în vederea validării și ulterior eliberării titlului de proprietate. Dosarul a fost înaintat și înregistrat la Instituția Prefectului Județului Hunedoara cu nr. 5884/07.07.2025.
Ulterior în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.674 din 17 iulie 2025, a fost publicată Legea nr.136/17.07.2025 pentru modificarea alin.2^1 și alin.2^3 ale art.27 din Legea fondului funciar nr.18/1991,
Astfel potrivit art.27 alin.2^3 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
”În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, proprietarii caselor de locuit, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate pot solicita primăriei localităţii sau, după caz, primăriilor localităţilor în raza căreia/cărora se află situat/situate terenul/terenurile atribuirea în proprietate a terenurilor deţinute; prefectul emite ordin privind atribuirea titlului de proprietate pe baza propunerii primăriilor, care verifică întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casă de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori sunt înscrise în cartea funciară şi sunt înregistrate în evidenţele fiscale;
b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor;
c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.”
Ținând cont de cele menționate mai sus, Instituția Prefectului Județului Hunedoara prin adresa nr.5884/31.07.2025, înregistrată la Primăria muncipiului Deva sub nr.85404/06.08.2025, ne aduce la cunoștință că în ședința Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 30.07.2025, s-a decis restituirea documentațiilor transmise de Primăria municipiului Deva cu nr.65546/23.06.2025 și înregistrate la Instituția Prefectului Județului Hunedoara cu nr.5884/07.07.2025, întrucât acestea nu mai pot fi analizate în forma actuală, ca urmare a modificărilor legislative survenite, solicitând reanalizarea documentației la nivelul consiliului local și parcurgerea procedurii de lucru, inclusiv adoptarea unei hotărâri a consiliului local, conform modificărilor legislative survenite.
Astfel Serviciul cadastru fond funciar, Compartimentul cadastru, fond funciar din cadrul Direcției administrarea domeniului public și privat al municipiului Deva a întocmit memoriul justificativ înregistrat la Primăria municipiului Deva sub nr.113087/09.10.2025, prin care se precizează că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.27 alin.2^3 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și că solicitanții Vlad Remus Ioan și Vlad Carolina sunt îndreptățiți la atribuirea în proprietate prin ordin al prefectului a suprafeței de teren solicitate prin cererea înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.43874/05.05.2025.
Raportat la cele mai sus prezentate în temeiul prevederilor art.27 alin.2^3 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin.1, alin.2 lit.”c”, art. 139 alin.2, art. 196 alin.1 lit.”a”, art.197 alin.4, art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind propunerea de atribuire în proprietate, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafeţe de 105 mp, teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curții și grădinii din jurul acestora, aflat pe raza Unității administrativ teritoriale a municipiului Deva, proprietarilor construcțiilor, conform art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Direcția administrarea domeniului Direcția juridică
public și privat, și administrați publică locală,
Director executiv, Director executiv,
Petruțesc Boaru Lăcrămioara Suzana Oana Diana Mura
Sef. Serviciul cadastru, fond funciar, Întocmit,
Horia Jarnea Consilier cadastru, fond funciar,
Gabriela-Mihaela Mițică