România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

În data de 22.08.2018 s-a semnat Contractul de finanțare nr.2905 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva în calitate de beneficiar pentru finanțarea acestui proiect în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operatiunea  A – Clădiri rezidenţiale. Durata contractului de finanțare nr. 2905/22.08.2018, cu modificările ulterioare, a fost până în data de 31.12.2023. 

După semnarea contractului de finanțare s-au început activitățile proiectului, conform calendarului cu realizarea achizițiilor publice. Au fost întocmite caietele de sarcini, au fost lansate achizițiile publice necesare implementării proiectului și au fost semnate contractele de achiziție publică. Cu toate acestea, derularea în integralitate a activităților prevăzute în proiect nu s-a putut realiza până la data de 31.12.2023.

            Prin urmare, Municipiul Deva a solicitat încadrarea proiectului ca nefinalizat, a completat Anexa 16 – Obligații beneficiar proiect nefinalizat, a transmis Memoriul justificativ, Raportul de progres actualizat și Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.522/2023 privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocului B - B-dul Decebal  din Municipiul Deva” - cod SMIS 116953, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii.

            Prin adresa nr.41291/20.12.2023 ADR Vest ne-a transmis NOTA OI privind modificarea Contractului nr.2905/22.08.2018, cod SMIS 116953 Beneficiar UAT Municipiul Deva prin care ne-a confirmat încadrarea solicitării în dispozițiile Instrucțiunii AMPOR nr.207/31.10.2023 și ne-a comunicat că proiectul se încadrează ca nefinalizat, iar termenul estimat de finalizare integrală a activităților proiectului este 31.12.2024. 

            Instrucțiunea nr.216/18.09.2024 prevede modificarea unor termene menționate în cuprinsul Instrucțiunii AMPOR nr. 207/31.10.2023 - Acțiuni AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020.

Ca urmare a adresei Municipiului Deva nr.122812/41/31.10.2025 de prelungire a duratei de implementare a proiectului, ADR Vest a transmis Solicitarea de clarificare 43 înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.123670/03.11.2025, prin care solicită transmiterea Hotărârii Consiliului local privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate în scopul finalizării integrale a proiectului.

Luând în considerare faptul că s-au efectuat toate demersurile necesare în vederea implementării proiectului, dar finalizarea acestuia nu se va realiza până la 30.11.2025, este necesară adoptarea unei hotărâri pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.522/2023 privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocului B - B-dul Decebal  din Municipiul Deva” - cod SMIS 116953, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii, cu modificările ulterioare, în sensul prelungirii duratei de implementare a proiectului până la data de 31.12.2025.

În temeiul prevederilor Ordonanței de urgență nr.36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr.4008/23.10.2023 emis de Ministrul investițiilor și proiectelor europene privind modificarea Anexei 10.8 ”Model orientativ contract de finanțare” la Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, aprobat prin Ordinul Ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr.1021/2015, ale Instrucțiunii nr.216/18.09.2024 privind modificarea unor termene menționate în cuprinsul Instrucțiunii AMPOR nr.207/31.10.2023 - Acțiuni AM/OI de pregătire în vederea închiderea Programului Operațional Regional 2014-2020,

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.“b” și lit.”d”, alin.7 lit.”k”, alin.14, ale art.139 alin.1 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.522/2023 privind aprobarea noii durate și a cheltuielilor estimate legate de proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocului B - B-dul Decebal  din Municipiul Deva” - cod SMIS 116953, în vederea finalizării activităților și asigurării funcționalității sale, în scopul asigurării finalizării integrale a acestuia din fonduri proprii, cu modificările ulterioare. 

 

 

 

                                                                                                                           Primar,

                                                                                                                     Lucian Ioan RUS