Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.372/2024, s-au stabilit redevenţele anuale pentru concesionarea prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, în vederea realizării de garaje, spaţii comerciale, fabrici și hale de producție, cu o suprafață minimă de 5.000 mp, precum și în vederea realizării de locuințe și spații construite asociate locuințelor.
În ultimii ani redevenţele minime de pornire la licitaţiile publice pentru concesionarea unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva au fost actualizuate ținând cont de indicele preţurilor de consum comunicat de către Direcţia Judeţeană de Statistică, ele nefiind justificate și fundamentate la valoarea de piață actuală. Astfel, municipiul Deva a solicitat un raport de evaluare pentru fundamentarea acestora.
Raportul de evaluare reprezintă un document tehnic emis de un evaluator autorizat membru ANEVAR, care reflectă valoarea actuală de piață a terenului, ținând cont de evoluțiile economice, juridice și funcționale ale acestuia.
Având în vedere Raportul de evaluare nr.134559/26.11.2025 întocmit de către domnul Pleșa Marinel, expert evaluator autorizat membru ANEVAR, redevenţele minime de pornire la licitaţiile publice pentru concesionarea unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, se vor modifica începând cu data de 01 ianuarie 2026.
În baza prevederilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.87 alin.1, art.129 alin.2 lit.“c”, alin.6 lit.”a” și lit.“b”, alin.14, al art.139 alin.3 lit.“g” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind stabilirea redevenţelor minime de pornire la licitaţiile publice pentru concesionarea unor terenuri aparţinătoare domeniului public sau privat al municipiului Deva.
PRIMAR,
LUCIAN IOAN RUS