ANEXA NR. 3 la proiectul de hotărâre nr. 40 din 19.01.2026

ROMÂNIA                                                                                              

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL      D E V A

CONSILIUL  LOCAL

 

România

Județul  Hunedoara

Consiliul local al municipiului   Deva

Direcția de asistență socială Deva                                      

Nr.________  din ____________   

 

CONTRACT-CADRU DE LOCAȚIUNE-ÎNCHIRIERE

 pentru unitățile locative construite cu destinația de locuințe de necesitate/

unitățile locative declarate drept locuinţe de necesitate din fondul de locuințe sociale

 

CAPITOLUL I

PĂRŢILE CONTRACTANTE

Art.1. Prezentul contract se încheie între:

      1.1. Unitatea Administrativ Teritorială MUNICIPIUL DEVA în calitate de proprietar, reprezentată de PRIMAR ___________________, prin Direcția de Asistență Socială Deva, cu sediul în municipiul Deva, str. Ion Luca Caragiale, nr. 4, în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparține domeniului public/privat din patrimoniul Consiliului Local Deva, reprezentată de Director executiv _____________, denumit în continuare locator,

 și

1.2. D-nul/d-na__________________, în calitate de locatar, cu domiciliul/reședința în municipiul Deva, str.__________, bl.____, sc._____, et.____, ap._, judeţ Hunedoara, legitimat cu C.I./C.P. seria ______ nr. __________, eliberat(a) la data de __________, de ___________, având CNP ____________, fiul/fiica lui _______ şi __________, în baza Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a repartiției aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. ____________, a intervenit prezentul contract.

 

        CAPITOLUL II

OBIECTUL LOCAȚIUNII-ÎNCHIRIERII

Art.2. Primul, în calitate de locator, închiriază, iar al doilea în calitate de locatar, ia cu chirie locuinţa de necesitate din municipiul ___________, str.______________,bl.__, sc.___, et.____, ap.____, judeţ Hunedoara, compusă din _____ (_______) cameră(e) în suprafaţă de ______ m² (cameră : _____ m², cameră : _____ m², cameră: _______m², cameră: ________m²), dependinţe în suprafaţă de _____ m² (baie cu WC _____ m², bucătărie ______m², debara _____m², cămară _____ m², boxă _____m², hol ____ m², dressing ______ m², pod _____m², pivniţă _______m² ) şi curte (grădină) ______ m², terasă ____ m², folosite în exclusivitate şi ___________ m², folosite în comun.

Art.3. Locuinţa care face obiectul locațiunii va fi folosită de locatar şi de membri familiei astfel: locatar titular ______________ - anul naşterii ________, soț/soție ___________ – anul nașterii ________, fiu __________- anul nașterii ______, fiică _________- anul nașterii_______, alte persoane___________- anul nașterii. 

Art.4. Locuinţa descrisă la art.2. se predă în stare de folosinţă cu instalaţiile şi inventarul prevăzute în procesul-verbal de predare-primire încheiat între părțile contractante. Procesul-verbal de predare-primire face parte integrantă din prezentul contract.

Art.5. Durata locațiunii este de ____ (_____) ani/luni, cu începere de la data de ___________ până la data de _________.

Art.6. (1) În cazul persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari, la expirarea termenului, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părţi, prin act adițional semnat de părțile contractante, cu posibilitate de prelungire până la înlăturarea efectelor care au făcut inutilizabilă locuința deținută inițial;

            (2) În cazul victimelor violenței domestice, contractul se încheie pe perioada de valabilitate a ordinului de protecție provizoriu emis de polițist și/sau ordin de protecție emis de instanța judecătorească în condițiile legii.

Art.7. La încheierea unui nou contract de locațiune, locatarul are, la condiţii egale, drept de preferinţă, cu excepţia cazului când nu şi-a executat obligaţiile născute în baza locațiunii anterioare.

 

CAPITOLUL III.

PREȚUL LOCAȚIUNII (CHIRIA) 

Art.8. Chiria nominală lunară este de ______ lei, calculată în conformitate cu prevederile legale (Cap.III din O.U.G. nr. 40/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.241/2001, cu modificările ulterioare).

Plata chiriei se suportă, conform art.44 alin.2 din Legea nr.114/1996, republicată, astfel :

- de către locatar _______ lei;

- de la bugetul local ______ lei

Art.9. Locatorul stabilește nivelul chiriei pe care o vor plăti titularii contractelor de locațiune-închiriere pentru locuințele de necesitate, la valoarea chiriei nominale prevăzută în contract, în cazul în care:

  • locatarul, la solicitarea locatorului, nu prezintă acte din care să rezulte venitul net lunar al familiei sau prezintă acte numai pentru o parte din membrii familiei, astfel încât nu poate fi determinat venitul net lunar al familiei;
  • locatarul, fără a fi beneficiar de venitul minim de incluziune, prezintă acte din care rezultă un venit net lunar al familiei care se situează sub valoarea venitului minim de incluziune prevăzut de lege raportat la numărul de persoane din familie;   
  • locatarul, fără a fi beneficiar de venitul minim de incluziune, nu poate face dovada venitului net lunar al familiei în baza unor acte justificative de venit. 

Art.10. Dacă, ulterior stabilirii nivelului chiriei la valoarea chiriei nominale, locatarul prezintă acte justificative din care să rezulte modificarea venitului net lunar al familiei, se va proceda la recalcularea chiriei și acordarea subvenției de la bugetul local până la valoarea nominală a chiriei, începând cu luna următoare, sens în care se va încheia un act adițional semnat de părțile contractante și care va face parte integrantă din prezentul contract.  

Art.11. Locatarul este obligat să aducă la cunoștința locatorului în termen de 30 (treizeci) de zile, conform prevederilor legale în vigoare, orice modificare a venitului net lunar al familiei acestuia.  

Art.12. În cazul în care locatarul nu aduce la cunoștința locatorului, în termen de 30 (treizeci) de zile, modificările venitului net lunar al familiei acestuia, contractul de locațiune se reziliază. 

Art.13. Chiria se datorează începând cu data de ______________ şi se achită lunar la casieria Direcției de asistență socială Deva, până în penultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Art.14. În termen de 30 (treizeci) de zile de la data intrării în vigoare a contractului de locațiune, locatarul va achita garanţia în sumă de _________ lei, reprezentând chiria nominală aferentă locuinţei pe o perioadă de 3 (trei) luni.

Art.15. Pe perioada exercitării dreptului de folosință asupra locuinței de necesitate, titularul contractului de închiriere este scutit de la plata chiriei în cazul în care:

15.1 posedă, în nume propriu, un certificat de încadrare în grad de handicap grav, valabil, depus și înregistrat la sediul locatorului.

15.2 beneficiază de prevederile alin.(1) și familia sau reprezentantul legal în perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav.

15.3 pe perioada exercitării dreptului de folosință asupra locuinței de necesitate, chiriașul adult cu handicap accentuat este scutit în condițiile legii de la plata chiriei în cazul în care posedă un certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, valabil, depus și înregistrat la sediul locatorului.

Art.16. În cazul expirării termenului de valabilitate a certificatului de handicap grav/accentuat, acordat cu caracter temporar, titularul contractului de închiriere sau oricare din membrii de familie ai acestuia, respectiv reprezentantul legal, au obligația de a depune și înregistra la sediul locatorului, în termen de 20 de zile calendaristice,  de la data expirării, un nou certificat de încadrare în grad de handicap valabil. În caz contrar, chiriașii vor fi obligați la plata chiriei în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile actualizate, precum și cu orice alte dispoziții legale aplicabile în vigoare, de la data expirării ultimului certificat de încadrare în grad de handicap până la data depunerii unui nou certificat de încadrare în grad de handicap valabil.

Art.17. Pe durata locațiunii, cuantumul chiriei se va putea modifica, prin act adițional semnat de părțile contractante și care va face parte integrantă din prezentul contract, în următoarele situaţii, care nu sunt limitative:

  1. modificări la nivelul veniturilor realizate lunar de locatar şi membrii familiei acestuia înscrişi în contract. În cazul în care, pe parcursul derulării contractului de locatiune, locatarul declară că familia sa nu mai realizează venituri sau declară un venit net lunar al familiei sale care se situează sub valoarea venitului minim de incluziune prevăzut de lege, raportat la numărul de persoane din familie, se va percepe chiria nominală stabilită conform articolului 8 din prezentul contract;
  2. modificări ale nivelului salarial mediu net pe economie comunicat lunar de Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara;
  3.  modificări în suprafața locuibilă a locuinței închiriate;
  4.  modificări ale cuantumului chiriei prin acte normative emise de către autorităţile legislative şi Consiliul Local al Municipiului Deva;
  5.  modificări ale tarifului de baza (lei/mp) ca urmare a actualizării acestuia conform actelor normative emise în acest sens;
  6.  încadrarea titularului contractului sau a unuia dintre membrii familiei acestuia, înscriși în contract, într-un grad de handicap grav sau accentuat.

Art.18. a) Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,1% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăşi totalul chiriei restante. 

b) În caz de neplată, executarea silită se va face conform prevederilor legale în vigoare, iar locatarul va fi obligat să achite chiria restantă, precum și dobânda și cheltuielile de judecată. 

Art.19. Chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată.

Art.20. Locatarul are obligaţia de a achita chiria în cuantumul, modalitatea și la termenele stabilite prin prezentul contract. 

 

CAPITOLUL IV

 OBLIGATIILE PĂRȚILOR PRIVIND FOLOSIREA ȘI ÎNTREȚINEREA SPAȚIILOR CARE FAC OBIECTUL CONTRACTULUI DE LOCAȚIUNE-ÎNCHIRIERE

Art.21. Locatorul are următoarele obligaţii principale:

a) să predea bunul dat în locațiune, pe bază de proces-verbal de predare-primire şi în starea în care se află în momentul încheierii contractului de locațiune;

b) să întrețină în bune condiții elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de construcţie exterioare ale clădirii (acoperiş, faţadă, împrejmuiri, pavimente, scări exterioare), curţile şi grădinile, precum şi spaţiile comune din interiorul clădirii (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri); să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc.);

c) să efectueze, în limitele fondurilor existente în acest sens, reparaţiile majore pentru menţinerea bunului imobil în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe toată durata locaţiunii, conform destinaţiei stabilite. Sunt reparații majore acelea care implică o cheltuială excepțională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea sau reabilitarea construcțiilor privind: structura de rezistență, zidurile interioare și/sau exterioare, acoperișul, intalațiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora. Dacă, după încheierea contractului, se iveşte nevoia unor reparaţii majore care sunt în sarcina locatorului, locatarul are obligatia de a aduce la cunoștința locatorului, în mod scris, în termen de 30 (treizeci) de zile, despre acest fapt. 

d) dacă, deși încunoștiințat, locatorul nu începe să ia măsurile necesare, cu titlu de excepție, reparaţiile pot fi făcute de locatar, după înstiințarea în prealabil cu 30 (treizeci) de zile a locatorului și după acordul expres al acestuia cu referire la lucrările ce urmează a fi făcute și costul acestora. 

e) să asigure locatarului liniștita şi utila folosire a bunului pe toată durata locațiunii, fiind dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni folosinţa;

f) locatorul garantează locatarul pentru viciile ascunse, cu excepţia viciilor aparente existente în momentul preluării de către locatar;

g) locatorul garantează locatarul pentru lipsa calităţilor convenite a bunului dat în locațiune. 

h) la încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor:

h.1. să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesate;

h.2. să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;

h.3. să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective;

h.4. să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;

h.5. să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;

h.6. să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă;

h.7. să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea sa;

h.8. să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice moment;

h.9. să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate de acesta;

h.10. să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;

h.11. să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor;

h.12. să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 (trei) zile lucrătoare să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie;

h.13. să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate conform legii;

h.14. să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.  

Art.22. Locatarul are următoarele obligaţii principale:

a) să ia în primire bunul dat în locațiune şi să verifice imediat după preluare starea bunului închiriat;

b) să achite chiria în cuantumul şi la termenele stipulate în prezentul contract de locațiune, precum și penalitățile aferente în caz de neplată la termen a chiriei;

c) să folosească bunul cu prudență şi diligență, potrivit destinației stabilite prin contract;

d) să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de locațiune. Locuința trebuie restituită în stare de folosință, cu obiectele de inventar trecute în procesul-verbal de predare-primire întocmit la primirea locuinței ; 

e) să achite lunar către proprietar prin administrator/ASOCIAȚIA DE CHIRIAȘI MUNICIPIUL DEVA, STR. NICOLAE GRIGORESCU, BLOCURILE 1,2,3 ȘI 4, JUDEȚ HUNEDOARA, cheltuielile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizorilor de utilități (cheltuielile comune) și a penalităților de întârziere pentru neachitarea la termen a contravalorii serviciilor;

f) să facă trimestrial, locatorului, dovada achitării obligaţiilor de plată asumate prin contract;

g) să îi notifice de îndată locatorului necesitatea efectuării reparațiilor majore care sunt în sarcina acestuia din urmă, sub sancțiunea plății de daune interese și a suportării oricăror altor cheltuieli din partea locatarului. 

Art.23. Alte obligaţii ale locatarului:

a) să încheie contracte individuale separate cu furnizorii de utilităţi (energie electrică, gaze naturale, salubritate, ș.a.), suportând contravaloarea utilitaţilor consumate, în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentului contract şi să facă dovada locatorului în acest sens în termen de 3 (trei) luni;

b) să facă dovada folosinței efective a locuinței închiriate, în termen de 3 (trei) luni de la data încheierii contractului de locațiune (închiriere) sub sancțiunea rezilierii prezentului contract de locațiune (închiriere);

c) să efectueze reparaţiile de întreținere curentă a căror necesitate rezultă din folosinţa obişnuită a bunului. Locatarul este obligat să repare sau să înlocuiască elementele de construcții și instalații deteriorate ca urmare a utilizării necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau exteriorul clădirii;

d) să comunice locatorului în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice, orice modificare produsă cu privire la dobândirea unei locuințe în proprietate, precum și modificările survenite cu privire la starea civilă, componența familiei, a datelor de identificare a titularului și membrilor de familie care locuiesc cu acesta și sunt incluși în contractul de locațiune (închiriere) și a venitului net al familiei, sub sancţiunea rezilierii prezentului contract de locațiune (închiriere);

e) locatarul este obligat să contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, încălzirea, curăţarea părţilor şi instalaţiilor de folosinţă comună, precum şi la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileşte în sarcina lor;

f) locatarul este obligat să permită examinarea bunului de către locator, la intervale de timp rezonabile, pentru verificarea stării imobilului și a situației locative a locatarilor;

g) locatarul este obligat să înştiinţeze în scris proprietarul (administratorul) despre orice reparaţie majoră care este în sarcina locatorului, sub sancţiunea plăţii de daune-interese şi a suportării oricăror altor cheltuieli;

h) locatarul nu are dreptul de a efectua reparaţiile majore care cad în sarcina locatorului, decât cu acordul expres prealabil al locatorului (administratorului), în caz contrar, reparaţiile majore fiind executate pe cheltuiala proprie a locatarului, fără a avea dreptul la despăgubiri; 

i) dacă locatarul doreşte să îmbunătăţească gradul de confort al locuinţei închiriate, nu poate efectua lucrările respective decât cu acordul scris prealabil al locatorului şi fără să ridice vreo pretenţie de despăgubire de la locator la mutarea din locuinţa închiriată sau să invoce dreptul de retenţie asupra îmbunătăţirilor aduse;

j) dacă locatarul efectuează lucrările de îmbunătăţiri fără acordul scris prealabil al locatorului, acesta poate să ceară locatarului aducerea bunului la starea iniţială, fie plata de despăgubiri pentru orice pagubă cauzată bunului de către locatar;

k) la încetarea contractului de locațiune (închiriere), locatarul este obligat să restituie bunul în starea în care l-a primit, fiind prezumat că a primit bunul în stare corespunzătoare de întrebuinţare, potrivit destinaţiei stabilite;

l) să notifice locatorul, înainte cu 30 (treizeci) de zile calendaristice, cu privire la părăsirea imobilului pe o perioadă determinată, de maxim 6 (șase) luni pe an, cu menținerea dreptului locativ condiționat de notificarea revenirii în imobil. În cazul părăsirii imobilului atât de către titularul contractului de locațiune (închiriere) cât și de către membrii de familie, incluși în contractul de închiriere, titularul contractului de locațiune (închiriere) are obligația de a comunica datele de contact ale unei persoane care, prin împuternicire specială dată în acest sens, va aduce la îndeplinire obligațiile contractuale curente. Nefolosirea de către chiriaș a locuinței, pe o perioadă mai mare de 6 (șase) luni pe an, duce la rezilierea contractului de locațiune. 

m) să asigure curățenia și igienizarea în interiorul locuinței și să păstreze curățenia și igiena la părțile comune pe toată durata contractului de locațiune (închiriere);

n) să nu aducă nici o modificare tehnică și/sau arhitecturală elementelor de construcții și instalații, sub sancțiunea rezilierii contractului de locațiune;

o) răspunderi în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor:

o.1. să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de conducătorul instituţiei, proprietar;

o.2. să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de conducătorul instituţiei, proprietar;

o.3.  să respecte normele de apărare împotriva incendiilor stabilite de conducătorul instituţiei, proprietar;

o.4. să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al conducătorului instituţiei, proprietarului, la imobil, construcţie, instalaţii, echipamente tehnice, dispozitive sau la mijloacele de transport destinate utilizatorilor;

o.5. să aducă la cunoştinţa conducătorului instituţiei, proprietarului, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu, iminent de accidentare;

o.6. să nu efectueze lucrări care necesită utilizarea focului deschis în interiorul locuinţei şi la părţile de folosinţă comună. Aceste lucrări vor fi executate numai pe baza acordului scris al conducătorului instituţiei, proprietarului;

o.7. să nu exploateze instalaţii (gaz metan), recipienţi butelii sub presiune (gaz butan) în condiţiile în care acestea generează scurgeri de gaze datorate racordării necorespunzătoare sau apariţia unor acumulări de gaze;

o.8. să utilizeze numai sistemul de distribuţie a energiei electrice cu care a fost proiectat imobilul/clădirea/camera/spaţiul/locuinţa, fiind interzisă orice racordare neautorizată a altor consumatori sau clădiri (boxe, garaje etc) sau prelungirea energiei electrice spre acestea. Se interzice orice racordare a locuinţei la orice sistem de distribuţie a energiei electrice aeriene sau subterane; 

o.9. să nu exploateze instalaţii, echipamente şi aparate electrice în condiţiile în care acestea generează supra-curenţi sau suprasolicitări datorate racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor sau apariţia contactelor imperfecte la conexiuni şi legături (străpungeri ori lipsa izolaţiei la îmbinări sau la capetele conductoarelor);

o.10. să nu înlocuiască siguranţe, relee de protecţie sau întrerupătoarele automate cu altele supradimensionate sau decalibrate;

o.11. să nu folosească mijloace de iluminat electrice defecte ori neprotejate corespunzător, sau mijloace de iluminat cu flacără (felinare, lămpi, lumânări, facle, chibrituri, brichete, etc.) în locuinţă, sau în locuri care prezintă pericol de incendiu sau de explozie;

o.12. să utilizeze numai sisteme de încălzire omologate, fără improvizaţii, verificate periodic de persoane/societăţi abilitate, cu asigurarea etanşeităţilor stabilite prin construcţia din fabrică şi a admisiilor/evacuărilor gazelor recomandate de producător;

o.13. să nu fumeze în interiorul locuinţei şi în orice altă secţiune a părţilor de folosinţă comună. Fumatul este permis numai la exteriorul clădirii, în locurile special amenajate;

o.14. să nu introducă sau să utilizeze, în imobil/clădire/camera/spaţiu/locuinţă, substanţe inflamabile, precum şi alte substanţe/produse cu tendinţă de autoaprindere de natură chimică, care pot produce incendii sau explozii;

o.15. să nu mascheze indicatoarele şi panourile de securitate la incendiu sau să blocheze, îngreuneze accesul la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor. 

o.16. să nu înstrăineze mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea imobilului;

o.17. în cazul unui început de incendiu să intervină imediat cu mijloacele de care dispune, pentru limitarea şi stingerea acestuia, precum şi pentru salvarea persoanelor, bunurilor şi a valorilor ameninţate de situaţia de urgenţă.  

CAPITOLUL V 

GARANŢII

Art.24. Locatarul se obligă să depună un depozit de garanţie, în cont bancar la unitatea agreată de către locator. Cuantumul garantiei se stabilește la nivelul chiriei nominale calculate pe o perioada de 3 (trei) luni, conform prevederilor legale în vigoare la data încheierii contractului şi va fi menţinut permanent la nivelul chiriei nominale calculată pe o perioadă de 3 (trei) luni.

Art.25. În termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentului contract de locațiune (închiriere), locatarul va prezenta locatorului, dovada depunerii garanţiei, sub sancțiunea rezilierii contractului de locațiune (închiriere). 

Art.26. În termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data diminuării valorii garanției, ca și o consecință a neîndeplinirii de către locatar a uneia dintre clauzele prezentului contract, locatarul va prezenta locatorului dovada îndestulării valorii garanției până la cuantumul stabilit la art.24, sub sancțiunea rezilierii contractului. 

Art.27. Conturile de garanţii sunt conturi închise pentru locatar şi deschise pentru locator pe perioada exercitării de către locatar a dreptului de folosinţă asupra spaţiului locativ care face obiectul prezentului contract.

Art.28. Depozitul de garanţie se restituie într-un interval maxim de 3 (trei) luni, începând cu data restituirii cheilor de către locatar. Din acest depozit se pot reţine, la restituire, sumele datorate locatorului, sub rezerva justificării acestora prin chitanţă sau decont justificativ. 

Art.29. Sumele ce pot fi reținute de locator din depozitul de garanţie sunt destinate acoperirii cheltuielilor pentru:

a) reparaţia sau înlocuirea obiectelor sanitare, precum şi pentru lucrările de construcţii care sunt în sarcina locatarului;

b) întreţinerea curentă şi reparaţiile lunare la elementele de folosinţă comună care sunt în sarcina locatarului;

c) alte servicii realizate în folosul locatarului de care acesta a beneficiat pe perioada existenţei contractului de locațiune (închiriere) şi pe care nu le-a achitat. 

 

CAPITOLUL VI 

Sublocațiunea şi cesiunea contractului de locațiune-închiriere

Art.30. Locatarului îi este interzis în mod expres să încheie o subînchiriere, total sau parţial, sau să cedeze locaţiunea, total sau parţial și/sau să adăpostească/găzduiască alte persoane în locuință, altele decât cele care sunt membre în contractul de închiriere.

 

CAPITOLUL VII

 Încetarea contractului de locatiune-închiriere

Art.31. Contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului prevăzut la art.5 sau la înlăturarea efectelor care au făcut inutilizabilă locuința deținută initial, în cazul persoanelor și familiilor menționate la art.6 alin.(1), respectiv până la încetarea perioadei de valabilitate a ordinului de protecție provizoriu emis de polițist și/sau ordin de protecție emis de instanța judecătorească în condițiile legii, în cazul persoanelor menționate la art.6 alin.(2), fără a fi necesară o înştiinţare prealabilă.

Art.32. Contractul de locațiune încetează şi în cazul înstrăinării bunului imobil dat în locaţiune, cu condiţia notificării înstrăinării locatarului, iar acesta nu are dreptul la despăgubire împotriva locatatorului sau a dobânditorului.

Art.33. Contractul de locațiune încetează de drept dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei stabilite.

Art.34. Locatarul are obligaţia de restituire a bunului luat în locaţiune în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la încetarea contractului de locațiune. 

Art.35. Contractul de locațiune încetează în termen de 30 (treizeci) de zile de la data înregistrării decesului locatarului.

Art.36. Descendenţii şi ascendenţii locatarului au dreptul să opteze pentru continuarea contractului de locațiune până la expirarea duratei acestuia, în termenul prevăzut la art.35, dacă sunt menţionaţi în contract şi dacă au locuit împreună cu locatarul. 

Art.37. Soţul supravieţuitor continuă exercitarea dreptului său locativ propriu, dacă nu renunţă în mod expres la acesta, în termenul prevăzut la art.35.

Art.38. Dacă ascendenţii, descendenţii sau soţul supravieţuitor au optat pentru continuarea contractului de locațiune, aceştia vor desemna, de comun acord, persoana care va avea calitatea de locatar (chiriaș) titular și care va semna contractul de locațiune (închiriere) în locul locatarului decedat, iar în caz de neînțelegere, atribuirea beneficiului contractului de locațiune se va face prin instanța de judecată la solicitarea membrilor din contractul de locațiune.

 

CAPITOLUL VIII

Rezilierea contractului de locațiune-închiriere

Art.39. Atunci când, fără justificare, una din părţile contractului de locațiune nu-şi execută obligaţiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul de a rezilia contractul de locațiune, cu daune-interese, dacă este cazul potrivit legii. 

Art.40. Locatorul poate cere rezilierea contractului de locațiune în cazul în care locatarul înregistrează debite pe o perioada mai mare de 3 (trei) luni consecutiv la plata chiriei și/sau a cheltuielilor comune.

Art.41. Locatarul este de drept pus în întârziere, prin simplul fapt al neexecutării obligațiilor de plată, conform art.1523 din Noul Cod Civil.

Art.42. Locatorul poate cere rezilierea contractului de închiriere în cazul în care locatarul nu procedează la reconstituirea depozitului de garanție în termen de 30 (treizeci) de zile de la data retragerii garanției de către locator.

Art.43. Locatorul poate cere rezilierea contractului de locațiune în cazul în care locatarul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acestora din urmă le-a îngăduit folosirea, deţinerea sau accesul în locuinţă, au un comportament care face imposibilă convieţuirea cu celelalte persoane care locuiesc în acelaşi imobil sau în imobile aflate în vecinătate sau împiedică folosirea normală a locuinţei sau a părţilor comune.

Art.44. Dacă locatarul subînchiriază locuința, cedează locațiunea, modifică bunul ori îi schimbă destinaţia sau dacă îl întrebuinţează astfel încât îl prejudiciază pe locator, locatorul poate cere rezilierea contractului cu daune-interese. 

Art.45. Atunci când venitul net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20% nivelul prevăzut la art.42 din Legea locuinței nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la comunicare. 

Art.46. Titularul sau membrii familiei acestuia înscriși în contract dobândesc sub orice formă în proprietate o locuință pe teritoriul României, contractul va fi reziliat de drept.

Art.47. Rezilierea contractului de locațiune, în condițiile Capitolului VIII, operează de plin drept, fără somarea/notificarea prealabilă a locatarului și fără intervenția instanțelor judecătorești. Locatarul este de drept în întârziere în condițiile art.41.

Art.48. Locatorul poate cere rezilierea contractului de locațiune în cazul în care locatarul nu locuiește efectiv în locuință pe o perioadă mai mare de 6 (șase) luni consecutive pe an. 

 

CAPITOLUL IX 

Evacuarea din locuinţa închiriată

Art.49. Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea locatarului se face în baza unei hotărâri judecătoreşti care este de drept opozabilă şi se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu locatarul.

Art.50. Locatarul este obligat la plata chiriei, a penalităților contractuale, a cheltuielilor de întreținere ale imobilului descris la art.2 și a penalităților de întârziere pentru neachitarea la termen a contravalorii serviciilor, prevăzute in prezentul contract, până la data eliberării efective a imobilului, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată. 

 

CAPITOLUL X 

Denunţarea unilaterală a contractului de locațiune-închiriere

Art.51. Locatarul poate denunţa unilateral contractul de locațiune prin notificare scrisă, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 60 (șaizeci) de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.

Art.52. Nerespectarea termenului de preaviz de 60 (șaizeci) de zile de către locatar, atrage după sine pierderea garanţiei instituite prin contract în favoarea locatorului.

Art.53. Prezentul contract încetează de asemenea şi prin denunţarea unilaterală a acestuia de către locator, doar în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii, înainte de termenul stabilit, în acest sens fiind acordat un preaviz de 60 (șaizeci) de zile în favoarea locatarului.

Art.54. Contractul încetează de plin drept cu respectarea unui termen de preaviz, de cel puţin 60 (șaizeci) de zile, stabilit prin notificarea/înştiinţarea emisă de către locator, în situaţia în care interesele publice, cerinţele urbanistice sau orice fel de lucrări de utilitate publică impun eliberarea spaţiului. Locatarul se află de drept în întârziere cu privire la eliberarea spaţiului locativ de la momentul expirării termenului de preaviz, în măsura în care eliberarea spaţiului nu se va face în mod voluntar, locatorul va utiliza toate mijloacele legale în vederea soluţionării situaţiei.

 

CAPITOLUL XI 

Alte clauze convenite între părţi

Art.55. Drepturile şi obligaţiile părtilor prevăzute în prezentul contract, se completează cu drepturile şi obligaţiile ce decurg pentru acestea din actele normative în vigoare.

Acest contract reprezinta voința părților și orice modificare sau completare a clauzelor contractuale se poate face numai în scris și cu acordul părților, prin încheierea de acte adiționale.

Prezentul contract s-a încheiat astăzi _______________, în 2 (două) exemplare, 1 (unu) exemplar pentru locator și 1 (unu) exemplar pentru locatar. 

 

 

                  LOCATOR,                                                                                                            LOCATAR,

           MUNICIPIUL DEVA

               reprezentat prin 

                   PRIMAR,                               

                

 

 

 

 

                ADMINISTRATOR,

   Direcția de Asistență Socială Deva   

                                

 

             DIRECTOR EXECUTIV,

   Direcţia de Asistenţă Socială Deva

                

 

    DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT,

 

 

             Șef Serviciu Fond Locativ,

        

 

                    VIZAT,

            Consilier juridic 

 

 

                 Întocmit,

 

 

 

               Inițiator,                                                                                                       Avizează,

                Primar,                                                                                                Secretar general,

          Lucian Ioan Rus                                                                                      Florina-Doris Visirin