Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 184 / 24.04.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea suportării de la bugetul local a cotizației de membru pentru anul 2026 pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor” – Județul Hunedoara și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân

Forma inițiatorului

Proiect de hotărâre

Nr. 184 din 24.04.2026

privind aprobarea suportării de la bugetul local a cotizației de membru pentru anul 2026 pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor” – Județul Hunedoara și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.35 alin.3, alin.4 și alin.6 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, 

Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare,

Art.92 alin.1, alin.2 lit.”c”, art.129 alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.35963/26.03.2026, 

Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.38020/01.04.2026, 

Luând act de:

Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea suportării de la bugetul local a cotizației de membru pentru anul 2026 pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor” – Județul Hunedoara și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – Aprobă suportarea de la bugetul local a cotizației de membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”, pentru anul 2025, în cuantum de 158.490 lei/an.

Art.2. – (1) Aprobă suportarea de la bugetul local a cotizației de membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, în cuantum de 673.582,5 lei/an.

(2) Plata cotizației de membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, pentru trimestrul III – IV se va efectua după aprobarea tarifelor pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân în cadrul adăpostului public Deva, prestate de către Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân.

Art.3. Cotizațiile de membru prevăzute sunt cuprinse în bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului Deva pe anul 2026, la capitolul 51.02 „autorități publice și acțiuni externe”, titlul 59 ”Alte cheltuieli”.

Art.4. – Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcția administrarea domeniului public și privat prin Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor de utilități publice.

Art.6. – Prezenta hotărâre se comunică:

-Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara;

-Primarului municipiului Deva;

-Direcției ADPP;

-Serviciului unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice;

-Serviciul financiar, contabilitate;

-Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”;

-Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA

Lucian Ioan RUS

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA

Bogdan-Ciprian BĂLAN

Rezultate voturi