ROMÂNIA
JUDEȚUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
privind aprobarea proiectului cu titlul ”Viața fără dependență” și a cheltuielilor aferente proiectului
Pentru finanțarea proiectului ”Viața fără dependență” Municipiul Deva are în vedere accesarea fondurilor nerambursabile prin depunerea unei cereri de finanțare în cadrul Apelului de Proiecte: Programul Național de Interes Public ” Conștient și liber ”, sesiunea 2026.
Scopul Programului constă în acordarea de finanțări nerambursabile din fonduri publice pentru proiecte și activități nonprofit care contribuie în mod direct și măsurabil la prevenirea și combaterea dependenței de jocuri de noroc, la protejarea minorilor și a altor grupuri vulnerabile, precum și la promovarea unei culturi a jocului responsabil în rândul publicului larg, în concordanță cu obiectivele strategice stabilite la art.10 alin. (5`1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2009 și principiile de la art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013.
Valoarea totală a proiectului este de 508210,00 lei cu TVA, distribuită astfel:
Asistența financiară nerambursabilă solicitată in calitate de solicitant aferentă cererii de finanțare este de 457389,00 lei cu TVA, cheltuieli eligibile solicitant.
Asistența financiară nerambursabilă solicitată a partenerului aferentă cererii de finanțare este de 00.00 lei cu TVA.
Conform Ghidului Solicitantului de finanțare, contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Deva este de 50.821,00 lei inclusiv T.V.A, formată din:
- 50.821,00 lei inclusiv T.V.A, respectiv 10% din din totalul eligibil a proiectului alocata solicitantului, reprezentând cofinanțarea proiectului;
- 0 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilă a proiectului.
(2) Contribuția în proiect a Inspectoratul Scolar Judetean Hunedoara si a Consiliului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala este de 00.00 lei.
De asemenea, orice cheltuieli declarate neeligibile pe parcursul implementării proiectului, altele decât cele prevăzute în bugetul inițial, precum și cheltuielile conexe/auxiliare ce pot apărea pe durata implementării proiectului, pentru implementarea acestuia în condiții optime vor fi suportate de beneficiar.
Luând act de prevederile:
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special art. 10 alin. (5`1);
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR);
- Ghidul Solicitantului - Programul Național de Interes Public ” Conștient și liber”, sesiunea 2026
În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, lit.”e”, alin.7 lit.”a”, alin.9 lit.”a”, art.139 alin.3 lit.”a”, precum și al art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul ”Viața fără dependență” și a cheltuielilor aferente proiectului.
Primar,
LUCIAN IOAN RUS