Proiect de hotărâre
Nr. 317 din 16.07.2026
privind asigurarea cofinanțării de 2% de către Municipiul Deva în calitate de ordonator principal de credite a Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, în cadrul proiectului „Educația contează: de la școală la carieră” în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO)
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Ordinul Ministrului investițiilor și proiectelor europene nr.1244/2023 privind aprobarea Ghidului Solicitanului – Condiții generale, aferent Programului Educație și Ocupare (PEO), 2021-2027,
Regulamentul (UE) nr. 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind dispozițiile comune aplicabile Fondului European de Dezvoltare Regională, Fondului Social European Plus, Fondului de Coeziune, Fondului pentru o Tranziție Justă și Fondului European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură, precum și Fondului pentru Azil, Migrație și Integrare, Fondului pentru Securitate Internă și Instrumentului de Sprijin Financiar pentru Managementul Frontierelor și Politica de Vize, cu modificările și completările ulterioare,
Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013, cu modificările și completările ulterioare,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, aprobată prin Legea 231/2023, cu modificările și completările ulterioare,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare,
Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr.873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă, cu modificările și completările ulterioare,
Ordinul Ministrului Educației nr.5.701/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională,
Ordinul Ministrului Educației nr.6000/2021 privind aprobarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și a Metodologiei de implementare și utilizare a modului informatic MATE pentru prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr.969/2023 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru protecţia și promovarea drepturilor copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2023-2027,
Art. 53 alin.2 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”a”, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului deva
adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. - Se aprobă cofinanțarea de 2% de către Municipiul Deva în calitate de ordonator principal de credite a Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, în cadrul proiectului „Educația contează: De la școală la carieră” în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO).
Art.2. - Se aprobă valoarea totală a bugetului proiectului prevăzut la art.1, în sumă de 5.487.212,81 lei, reprezentând valoarea totală eligibilă, din care Municipiul Deva alocă un buget de 109.744,26 lei Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, sumă ce reprezintă 2% cofinanțarea pentru cele 36 de luni de implementare a proiectului.
Art.3. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4.- Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicesc: Compartiment Administrare Unități Învățământ și Direcția economică prin Serviciul Financiar, Contabilitate.
Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Direcţiei economice;
- Compartimentului administrare unități de învățământ;
- Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA
Lucian Ioan RUS
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA
Bogdan-Ciprian BĂLAN