România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcția programe dezvoltare - Serviciul programe de dezvoltare

 

ROMÂNIA

JUDEȚUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

Serviciul programe dezvoltare

 

 

RAPORT

la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.70/2022 privind instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Deva pentru implementarea proiectelor de creștere a eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva, prin Programul Regional Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență, aprobarea modelului Contractelor cu Asociațiile de proprietari pentru depunerea și derularea proiectelor, cu modificările și completările ulterioare

 

Serviciul programe dezvoltare din cadrul Direcției programe dezvoltare, din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea modificării Hotărârii Consiliului local nr.70/2022 privind instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Deva pentru implementarea proiectelor de creștere a eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva, prin Programul Regional Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență, aprobarea modelului Contractelor cu Asociațiile de proprietari pentru depunerea și derularea proiectelor, cu modificările și completările ulterioare, supunem atenției Consiliului local următoarele:

Prin Hotărârea Consiliului local nr.70/2022 a fost aprobată instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Deva pentru implementarea proiectelor de creștere a eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva. Ulterior Hotărârea Consiliului local nr.70/2022 a fost modificată prin Hotărârea Consiliului local nr.2/2025.

Prin Ordinul Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr.1283/13.08.2026 a fost aprobat Ghidul Solicitantului aferent Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027, Prioritatea 9 „Locuințe la prețuri accesibile și durabile pentru acțiunea „Renovarea energetică minoră, moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale pentru comunități”.

Municipiul Deva continuă demersurile necesare depunerii și implementării de proiecte, în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva și reducerea emisiilor de CO2, activități ce s-au subscris eforturilor Uniunii Europene de punere în practică a politicilor privind energia durabilă.

Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul renovării s-au finalizat proiecte de creștere a eficienței energetice pentru 6 clădiri rezidențiale din municipiul Deva, pentru care urmează să se realizeze demersurile necesare de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Deva. 

În cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 3.1A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale se implementează 9 proiecte, însumând 11 clădiri rezidențiale, iar 5 proiecte, însumând 7 clădiri rezidențiale se află în etapa de evaluare la finanțator.

Totodată se intenționează depunerea de proiecte de creștere a eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027, Prioritatea 9 „Locuințe la prețuri accesibile și durabile pentru acțiunea „Renovarea energetică minoră, moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale pentru comunități”, precum și în cadrul altor programe de finanțare, pentru care este necesar a se încheia Contracte de mandat cu Asociațiile de proprietari pentru depunerea și derularea proiectelor.

Prin programele de finanțare mai sus amintite se acordă finanțare pentru realizarea de investiții pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, respectiv îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii - pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol, șarpantelor și învelitoarelor și alte activități conexe, conform ghidului solicitantului, care sunt justificate prin expertiza tehnică și auditul energetic. 

Autorităţile administraţiei publice locale pot asigura la cererea de finanțare, în baza hotărârii Consiliului local şi în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, finanţarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de contribuţie ce revine asociaţiei de proprietari cu recuperarea ulterioară a sumelor avansate.

Recuperarea sumelor avansate de către autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie asociaţiilor de proprietari, se realizează prin taxa de reabilitare termică, stabilită conform prevederilor art.14 din Ordonanța de urgență nr.18/2009, privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile art.2 lit.”b”, art.l4 din Ordonanța de urgență nr.18/2009, privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare, ale art.486 alin.6 din Legea nr.227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, 

În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”c”, alin.14 şi al art.139 alin.3 lit.”c” din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, 

Supunem atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.70/2022 privind instituirea taxei de reabilitare termică ca mecanism de recuperare a sumelor avansate de Consiliul local al municipiului Deva pentru implementarea proiectelor de creștere a eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Deva, prin Programul Regional Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență, aprobarea modelului Contractelor cu Asociațiile de proprietari pentru depunerea și derularea proiectelor, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Direcţia Juridică și Administraţie Publică Locală                                    Direcţia Economică

                 Director executiv                                                                        Director executiv          

                Oana Diana Mura                                                                  Adriana Carla Ița Bistrian

 

 

        Direcția programe dezvoltare                                               Serviciul programe dezvoltare

               Director executiv,                                                                             Șef serviciu                                 

               Manuela Stanciu                                                                            Mariana Codrin

 

   

 

   Compartiment evidență proiecte                                        Compartiment programe dezvoltare

                    Consilier                                                                                       Consilier