România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia Deva 2020 - Birou programe dezvoltare

Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul Direcției Deva 2020, din aparatul de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, din care reiese necesitatea și oportunitatea aprobării proiectului și a cheltuielilor aferente proiectului “Achiziționarea de vehicule nepoluante - microbuze electrice”, pentru obținerea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență - apelurile de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public - achiziția de vehicule nepoluante, în parteneriat cu Orașul Simeria, Comuna Băcia, Comuna Hărău, Comuna Certeju de Sus, Comuna Șoimuș, Comuna Pestișu Mic, Comuna Cârjiți și Comuna Cerbăl, supune atenției următoarele: 

Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, Pilonul IV, sprijină consolidarea coeziunii, ținând seama de disparitățile locale, regionale și naționale, inclusiv de decalajele rurale/urbane, de atenuarea disparităților teritoriale, de promovarea unei dezvoltări regionale echilibrate, încurajând incluziunea și integrarea grupurilor defavorizate, în conformitate cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale. Reformele și investițiile respective ar trebui să conducă la crearea de locuri de muncă stabile și de înaltă calitate, să permită consolidarea dialogului social, a infrastructurii și a serviciilor, precum și a sistemelor de protecție și bunăstare socială.

„Coeziunea socială și teritorială” vizează implementarea politicilor teritoriale, inclusiv a mobilității urbane, punând accentul pe investițiile verzi și digitale și pe reducerea disparităților regionale. Acesta vizează, de asemenea, dezvoltarea sectorului turismului și sprijinirea tranziției digitale a sectorului cultural și a celui creativ.

Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.

În vederea depunerii proiectului mai sus menționat, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10, Componenta C10 – Fondul Local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public - achiziția de vehicule nepoluante, din Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost întocmită Nota de fundamentare în cadrul căreia a fost prezentată nevoia de îmbunătățire a condițiilor de mobilitate, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, precum și sporirea siguranței rutiere, prin soluții digitale și ecologice de transport.

Date privind investiția propusă, obiectivul general al proiectului, rezultatele estimate, activitățile și măsurile sprijinite în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul Local sunt prezentate în Descrierea sumară a investiției.

În conformitate cu prevederile Ghidului specific- Condiții de accesare a  fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public - achiziția de vehicule nepoluante, se impune aprobarea proiectului mai sus menționat și a cheltuielilor aferente proiectului, a Acordului de parteneriat, precum și a descrierii sumare a investiției.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 17.598.652,50 lei - fără TVA, reprezentând echivalentul a 3.575.000,00 euro - fără T.V.A., la cursul Inforeuro aferent lunii mai 2021, din care valoarea totală eligibilă pentru 3 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice este de 369.202,50 lei, echivalentul a 75.000,00 euro, conform PNRR, Componenta 10 – Fondul local, 1 euro = 4,9227 lei. În conformitate cu prevederile ghidului de finanțare, proiectele se vor depune la faza de notă de fundamentare, suma maximă eligibilă ce poate fi solicitată pentru achiziția unui microbuz cu emisii zero de gaze de eșapament sau baterii este de 250.000 euro/buc, făra TVA și unei stații de reîncărcare este de 25.000 euro/buc, fără TVA. Indicatorii obiectivului de investiții sunt 14 microbuze noi cu emisii zero de gaze de eșapament sau cu baterii, cod 074 - Material rulant de transport urban curat (100% Climate Tag și 40% Environmental Tag), respectiv 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice aferente Comunei Șoimuș, obligatorii la depunerea primului proiect pe Componenta 10 – Fondul local, și 1 stație de reîncărcare suplimentară pentru Comuna Certeju de Sus.

De asemenea, pentru Municipiul Deva au fost alocate automat un nr. de 45 de stații de reîncărcare, lente și rapide, pentru vehicule electrice, în cadrul primului proiect depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul Local, cu titlul „Plan Urbanistic General în format digital pentru Municipiul Deva”.

Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 10 – Fondul Local - MDLPA, în conformitate cu legislația în vigoare.

Rata de finanțare în cazul investițiilor aferente Componentei 10 - Fondul local este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, în limita bugetelor predefinite pe categorii de UAT- uri. Conform prevederilor Ghidului specific, în costul vehiculelor este inclus și costul stațiilor de reîncărcare pentru microbuzele electrice: 1 stație de reîncărcare lentă pentru fiecare microbuz.

De asemenea în afara valorii eligibile a proiectului, orice altă cheltuială ce poate apărea pe durata implementării proiectului constituie cheltuială neeligibilă și va fi suportată de beneficiar/beneficiari.

Reținând prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr.209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

Ținând cont de prevederile Ordinului nr.999/2022 ale Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru aprobarea Ghidului specific - Condiții de accesare a fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul local, 

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, lit.”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”k”, alin.9 lit.”a”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”a”, precum și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,  

Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente proiectului “Achiziționarea de vehicule nepoluante - microbuze electrice”, pentru obținerea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență - apelurile de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.1 Mobilitate urbană durabilă, sub-investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public - achiziția de vehicule nepoluante, în parteneriat cu Orașul Simeria, Comuna Băcia, Comuna Hărău, Comuna Certeju de Sus, Comuna Șoimuș, Comuna Pestișu Mic, Comuna Cârjiți și Comuna Cerbăl.

 

 

Direcţia juridică și administrație publică locală

Director Executiv

MURA Oana

Direcția economică

Director Executiv

STOICA Claudia Maria

 

 

 

Direcția Deva 2020

Director Executiv

STANCIU Manuela

Serviciul Programe Dezvoltare

Șef serviciu

CODRIN Mariana

 

 

 

 

 

Întocmit,

Șef Birou Programe Dezvoltare

PĂTRU Claudia