România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 27 mp, înscris în C.F. nr.77021, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului C2, județul Hunedoara

 

 

 Prin cererea înregistrată sub nr.29585/18.03.2022 la Primăria municipiului Deva, doamna  Rerat Larisa Letițtia, solicită cumpărarea terenului în suprafață de 27 m.p, situat în municipiul Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului C2, județul Hunedoara, teren pe care este edificat un garaj aflat în proprietatea solicitantei.

Din Raportul de evaluare nr. 88125/08.09.2022, întocmit de către evaluator autorizat, domnul Tamaș Marius Costel - S.C. Tmk Staff Expert HD S.R.L membru ANEVAR, pentru imobilul teren în suprafață de 27 mp, situat în municipiul Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului C2, înscris în CF 77021, s-a calculat valoarea de piață 7.269,48 lei, respectiv 269,24 lei/mp, la care se adaugă T.V.A.

  Valoarea de inventar a terenului mai sus mentionat este de 5.805,00 lei, conform fişei mijlocului fix nr.89000483.

În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, conform adresei nr.100446/12.10.2022, se adeverește că pentru imobilul teren în suprafață de 27 mp, situat în intravilan, Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului C2, înscris in C.F. nr. 77021 Deva, cu id 77021, este identificat pe harta de CF ca parte a număr topo 3226/7 înscris în C.F 3900 Deva, nu au fost depuse cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legilor proprietății - Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1996, Legea nr. 1/2000, Legea 247/2005.

 În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituților abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.

 Luând în considerare prevederile Hotararii Consiliului local a municipiului Deva nr.428/2020, privind numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru licitațiile publice, a negocierilor directe privind vânzarea, închirierea sau concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului Deva, precum și pentru achiziționarea de imobile,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.“b”, al art.139 alin.2, precum și al art.364 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 27 mp, înscris în C.F. nr.77021, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului C2, județul Hunedoara

 

PRIMAR,

NICOLAE-FLORIN OANCEA