ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva
Primarul municipiului Deva
Pentru o cât mai bună organizare care să deservească interesul public, legiuitorul a lăsat angajatorului prerogativa de a-și organiza activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul personalului angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor reale ale instituției .
Conform art. 129 din Codul Administrativ, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, organigrama, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției .
Pe parcursul desfășurării activității pot interveni numeroase situații în care să fie necesară modificarea elementelor de mai sus și în acest sens, Codul administrativ reprezintă cadrul legal care reglementează modificările în situația posturilor, funcții publice sau posturi în regim contractual, precum și în situația angajaților, funcționari publici sau persoane angajate cu contract individual de muncă .
- Promovarea în grad profesional este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public, prin concurs sau examen organizat de către instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Având în vedere că în data de 28 decembrie 2022 s-a desfășurat proba scrisă la examenul de promovare în grad profesional a funcționarilor publici în urma căruia 1 ( un ) funcționar public din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva a fost declarat ”ADMIS”,
În baza prevederilor art. 478 al O.U.G. nr. 57 / 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare care stabilește că postul ocupat de funcţionarul public care promovează examenul în urma promovării în gradul profesional imediat superior celui deţinut, va fi transformat, propun transformarea următorului post :
- postul de Consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul ”Serviciului administrarea domeniului public și privat” din Direcția administrarea domeniului public și privat se transformă în Consilier, clasa I, grad profesional principal ;
Transformarea postului de mai sus va modifica în mod corespunzător statul de funcții al instituției .
Toate operațiunile de mai sus referitoare la funcțiile publice și la funcționarii publici se desfășoară sub monitorizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, căreia instituția are obligația de a-i comunica, în conformitate cu art. 409 din Codul Administrativ, modificările intervenite în situaţia posturilor şi a funcţionarilor publici în următoarele situații :
a) intervenirea unor modificări în structura funcţiilor publice din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, ca urmare a promovării în clasă şi a promovării în grad profesional a funcţionarilor publici ;
Ținând cont de solicitarea conducerii ”Serviciului achiziții”, propun modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestui serviciu conform Anexei nr. 2 la proiectul de hotărâre .
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “a”, alin. (3) lit. “c” , art. 139 alin. (1), art. 409 și art. 478 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Propun modificarea corespunzătoare a statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva .
Menționez că organigramele pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva si pentru institutiile publice din subordinea Consiliului local Deva se încadrează în numărul maxim de posturi comunicat de Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara prin adresa nr. 2925 / 28.03.2022, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub numărul 34.845 / 31.03.2022, iar numărul de posturi din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva rămâne neschimbat .
PRIMAR,
Nicolae – Florin Oancea