Consiliul Local al comunei Dragus, Judetul Brasov, întrunit in sedinta ordinară in data de 23.07.2026.
Examinând, referatul de aprobare al primarului comunei Drăguș nr. 1835/15.07.2026 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local a Comunei Drăguș nr. 9/31.01.2025, prin care se propune stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Drăguș, a instituţiilor şi serviciilor publice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea Consiliului local al comunei Drăguș, începând cu data de 01.07.2026, raportul Compartimentului de specialitate nr. 1836/15.07.2026, precum și avizele favorabile ale comisiilor de specialitate;
În conformitate cu prevederile :
a) art.11 alin. (1)-(2) şi alin. (4), coroborat cu art. 3 alin. (1), art. 6, art. 7 lit. a), lit. d), art. 9, art. 10 alin. (1)-(4), art. 13 alin. (1), art. 15, art. 19, art. 38, art. 40 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a stabilit că cuantumului salariilor de bază din sectorul bugetar este la nivelul acordat pentru anul 2025;
c) Hotărârii Guvernului nr. 146/2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
d) art. 159-165 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
e) art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c) , art. 139 alin. (3) lit. a), art.196 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. I. - Ca urmare a majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 iulie 2026, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Drăguș nr. 9/31.01.2025 privind stabilitatea salariilor de bază și a coeficienților care stau la baza determinării acestora pentru funcționarii publice și personale contractuale din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului comunei Drăguș și serviciului public din subordinea Consiliului local al comunei Drăguș, pentru anul 2025, se modifică, după cum urmează:
1. Capitolul/secțiunea privind „GRILĂ SALARIZARE SERVICIUL APĂ CANAL” din cuprinsul Anexei la HCL nr. 9/31.01.2025, prevăzută la art. 1, se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre (restul grilelor și funcțiilor cuprinse în anexa inițială rămânând neschimbate).
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 2. — Se stabilesc, începând cu data de 01 iulie 2026, coeficienții și salariile de bază pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, la nivelul minim garantat de 4.325 lei, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentarea hotărâre.”
Art. II. — Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Comunei Drăguș nr. 9/31.01.2025 care nu au fost modificate prin prezenta hotărâre își mentin pe deplin valabilitatea și se aplică în mod corespunzător și în anul 2026.
Art. III. — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, în condițiile legii, se însărcinează Primarul comunei Drăguș, prin Compartimentul contabilitate, salarizare și Compartimentul resurse umane din aparatul de specialitate.