România

România

Județul Constanța

Orașul Eforie

Orașul Eforie

STATUTUL ORAȘULUI EFORIE, JUDEȚUL CONSTANȚA

 

 

CAPITOLUL I

Prezentarea generală a unității administrativ – teritoriale 

 Orașul Eforie, Județul Constanța

ART.1

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța este:

a) persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu;

b) subiect juridic de drept fiscal;

c) titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al acesteia, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

(2) Orașul Eforie, Județul Constanța are sediul social în județul Constanța, localitatea Eforie Sud, la adresa: Str. Progresului, nr.1, cod poștal 905360, cod Siruta 60455, precum și codul de înregistrare fiscală nr. 4617794.

(3) Însemnul specific al Orașului Eforie, Județul Constanța este: 

a) Stema, aprobată prin H.G. nr. 988/25.06.2004 privind aprobarea stemei Oraşului Eforie, Judeţul Constanţa, publicată în Monitorul Oficial nr. 640/2004, al cărei model este prevăzut în ANEXA nr. 1a la prezentul Statut.

b) Steagul – NU e cazul;

c) Imnul – NU e cazul.

 

ART. 2

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța are reşedinţa în localitatea Eforie Sud.

(2) Orașul Eforie, Județul Constanța se află în extremitatea de sud-est a României, în provincia istorică Dobrogea, în partea de sud-est a județului Constanța, pe fâșia litorală dintre Marea Neagră și Lacul Techirghiol, la 6-20 m altitudine, la intersecția paralelei de 44º04' latitudine nordică cu meridianul de 28º38' longitudine estică, fiind localizat pe drumul național Constanța-Mangalia, DN39 (E87), la aproximativ 15 km de Municipiul Constanța, respectiv la aproximativ 29 km de Municipiul Mangalia. Apropierea față de municipiul reședință de județ a făcut posibilă integrarea Orașului Eforie, Județul Constanța atât în zona metropolitană, cât și în zona urbană funcțională a Municipiului Constanța. Orașul Eforie, Județul Constanța se delimitează din punct de vedere teritorial astfel:  

- la Nord de Comuna Agigea;

- la Sud de Comuna Tuzla;

- la Est de Marea Neagră;

- la vest de Orașul Techirghiol prin Lacul Techirghiol.

(3) Orașul Eforie, Județul Constanța are în componenţă un număr de 2 localităţi distincte, aflate la circa 4 km depărtare una de alta, care sunt amplasate după cum urmează:

- localitatea Eforie Sud care se află între km 16,5 și km 18,5 pe șoseaua națională DN39, respectiv pe șoseaua internațională (E95) Constanța-Mangalia-Vama Veche;

- localitatea Eforie Nord care este situată între Agigea la N (5 km) și Eforie Sud la S (2 km);

(4) Orașul Eforie, Județul Constanța, potrivit legislației privind Amenajarea Teritoriului Național (Legea nr. 351/2001 – Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități), este localitate urbană de rangul III, fiind una din cele 11 așezări urbane din județul Constanța, din regiunea de dezvoltare sud-est. Totodată, Orașul Eforie, Județul Constanța face parte din zona metropolitană a reședinței de județ alături de alte 15 localități (dintre care 5 sunt așezări urbane), dar și din zona urbană funcțională a Municipiului Constanța care este mult mai extinsă, totalizând 29 de localități.

(5) Prezentarea descriptivă și grafică, respectiv suprafeţele intravilanului şi extravilanului pe fiecare dintre localităţile menţionate la alin. (3) sunt prevăzute în ANEXA nr. 2 la prezentul Statut. 

 

ART. 3

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța dispune de o reţea hidrografică formată din: ape de suprafață (lacuri, întinderi de apă sărată) și ape subterane. Rețeaua hidrografică a Orașului Eforie, Județul Constanța este slab dezvoltată, localitatea Eforie fiind amplasată pe malul Lacului Techirghiol care este poziționat la confluența a trei văi  - Carlichioi – ce are la bază un bazin de recepție de 160 km². 

Elementele principale ale rețelei hidrografice sunt constituite din:

  • ape de suprafață cu apă sărată: Lacul Techirghiol;
  • ape de suprafață - întinderi mari de apă sărată (aproximativ 5 km de plajă): Marea Neagră;
  • ape de suprafață cu apă dulce: Balta Tuzla; 
  • ape subterane – caracterizate, în special, de sursa Biruința, situată în coada Lacului Techirghiol spre Balta Tuzla, precum și de micile izvoare de apă dulce denumite ”Lanuri” – Urluchioi, la coada lacului dinspre Tuzla, respectiv de câteva izvoare minerale și termale localizate în apropierea Lacului Techirghiol;
  • lacul artificial Belona – situat în sudul stațiunii, ce a fost amenajat în perioada 1958-1959 în scop recreativ, între două corpuri de apă sărată.

(2) Pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța, se regăsesc o floră şi faună influențate îndeosebi de situarea localității, din punct de vedere biogeografic, la intersecția a trei regiuni: stepică, pontică și a Mării Negre. Vegetația este caracteristică litoralului – psamofilă pe terenurile nisipoase în zona Lacului Techirghiol. Flora și fauna de pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța reflectă o combinație interesantă de specii adaptate mediului marin și lacustru, contribuind la valoarea ecologică și turistică a zonei. Totodată, conform O.U.G. nr. 49 din 31 august 2016 pentru modificarea Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a III-a – Zone protejate, pe teritoriul administrativ al Orașului Eforie, Județul Constanța, se găsesc mai multe arii naturale protejate de interes național, de importanță internațională și de importanță comunitară (așa cum este detaliat în ANEXA nr. 3 la prezentul Statut). 

(3) Orașul Eforie, Județul Constanța dispune de o mare diversitate de soluri care sunt influențate de proximitatea Mării Negre, de Lacul Techirghiol și de specificul climatic al regiunii. Relieful de coastă, condițiile climatice și compoziția minerală a solului contribuie la formarea unui tipar specific de soluri ce variază de la solurile aluvionare și nisipoase de pe litoral, până la solurile saline din jurul Lacului Techirghiol și solurile cernoziomuri fertile din zonele agricole. Această diversitate de soluri reflectă influențele multiple ale reliefului, climei și ale activităților umane asupra ecosistemului local.

(4) Resursele de subsol ale Orașului Eforie, Județul Constanța sunt formate, în principal, de nămolul sapropelic și apele puternic mineralizate cu importante depozite de sapropel din Lacul Techirghiol care susțin industria balneară și turismul de sănătate. Aceste resurse naturale, împreună cu apa sărată și aerosolii, fac din Eforie un punct de atracție pentru turiștii care caută tratamente terapeutice. Cu toate acestea, Orașul Eforie, Județul Constanța nu este cunoscut pentru resurse minerale subterane de mare importanță economică, precum zăcăminte de metale prețioase sau petrol. 

(5) Denumirea şi lungimea râurilor, lacurilor, mlaştinilor sau apelor subterane, denumirea faunei şi florei de pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța, precum și tipurile de soluri, respectiv factorii de influență: relieful și clima de la nivelul unității administrativ-teritoriale se regăsesc în ANEXA nr. 3 la prezentul Statut.

 

ART. 4

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța s-a înfiinţat în anul 1966 prin unirea administrativă a localităților Eforie Nord și Eforie Sud (reședința).

(2) Prima atestare documentară a Orașului Eforie, Județul Constanța, a fost la data de 20 septembrie 1899, prin punerea pietrei de temelie a Hotelului Movilă, pe malul mării și a Băilor Movilă, pe malul Lacului Techirghiol, moment în care lua naștere Stațiunea Balneară Movila-Techirghiol, prima stațiune turistică a Dobrogei. Timp de un secol, pământul dintre Lacul Techirghiol și Marea Neagră a fost cunoscut sub mai multe denumiri și anume: Movila Techirghiol, Carmen Sylva, Vasile Roaită sau Eforie. 

(3) Evoluţia istorică a Orașului Eforie, Județul Constanța se regăseşte în ANEXA nr. 4 la prezentul Statut.

 

ART. 5

(1) Populația Orașului Eforie, Județul Constanța, număra la data de 1 ianuarie 2023, aproximativ10755 locuitori, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (I.N.S.) referitoare la populația după domiciliu. Conform ultimului recensământ al populației efectuat în anul 2021, populația stabilă după numărul de locuitori a Orașului Eforie, Județul Constanța, număra 10958 de locuitori.

(2) Componenţa şi structura populaţiei Orașului Eforie, Județul Constanța, distribuția populației pe grupe de vârstă, pe sexe, după etnie, religie, în funcție de statutul profesional al acesteia etc., se regăsesc în ANEXA nr. 5 la prezentul Statut.

(3) Aspectele privind numărul populaţiei se actualizează în urma recensământului în vederea respectării dreptului cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba lor maternă în relaţia cu administraţia publică locală şi cu serviciile deconcentrate.

 

 

 

CAPITOLUL II

Autorităţile administraţiei publice locale

 

ART.6

(1) Autorităţile administraţiei publice locale  - Orașul Eforie, Județul Constanța, sunt:

a) Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța

a.1. Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța reprezintă autoritatea deliberativă de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța și este format din 17 membri (consilieri locali) aleși prin vot direct, în cadrul alegerilor locale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

a.2. Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

a.3. Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța exercită următoarele categorii de atribuții:

  • atribuții privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum și organizarea și funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, organizarea și funcționarea instituțiilor publice de interes local, respectiv organizarea și funcționarea societăților și regiilor autonome de interes local;
  • atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a oraşului; 
  • atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al oraşului;
  • atribuţii privind gestionarea serviciilor publice de interes local;
  • atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

a.4. La nivelul Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, în conformitate cu prevederile legale, se organizează și funcționează comisii de specialitate care reprezintă structuri interne permanente formate din consilieri locali, rolul acestora constând în analiza, avizarea și pregătirea deciziilor Consiliului Local. Aceste comisii sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, pentru faptul că asigură o examinare detaliată a proiectelor și inițiativelor înainte ca acestea să fie supuse dezbaterii și aprobării consilierilor locali.

Astfel, pentru mandatul 2024-2028, la nivelul Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, prin H.C.L. nr. 295/15.11.2024 a fost aprobată organizarea următoarelor 4 comisii de specialitate, și anume:

  • Comisia de specialitate nr. 1 – Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al orașului, servicii și comerț (Comisia Economică), compusă din 7 (șapte) membri în următoarea componență:

1. Cealera Marius

2. Orbocea Daniel-Victor

3. Abdula Doina-Geta

4. Samson Elisabeta

5. Balmuș Vasile

6. Lokman Ionela

7. Negru Toader-Virgil

  • Comisia de specialitate nr. 2 - Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură (Comisia pentru Urbanism), compusă din 5 (cinci) membri în următoarea componență:

1. Mincea Anișoara

2. Berheci Georgiana

3. Pîrvescu Floarea

4. Balmuș Vasile

5. Crivăț Ionel

  • Comisia de specialitate nr. 3 - Comisia juridică și disciplină, administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, învățământ, sănătate, cultură (Comisia Juridică), compusă din 5 (cinci) membri în următoarea componență: 

1. Izet Hasan-Levent

2. Ganea Valentin

3. Avătavului Costin-Valeriu

4. Chiparu Dănuț

5. Munteanu Dumitru

  • Comisia de specialitate nr. 4 - Comisia pentru muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport, protecția mediului și turism (Comisia Socială) compusă din 5 (cinci) membri în următoarea componență:

1. Pîrvescu Floarea

2. Cealera Marius

3. Mincea Anișoara

4. Dinu Mirela Teodora

5. Lokman Ionela

Organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialitate sunt cele prevăzute în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța aprobat prin H.C.L. nr. 307/17.12.2021.

b) Primarul Orașului Eforie, Județul Constanța

b.1. Primarul Orașului Eforie, Județul Constanța reprezintă autoritatea executivă de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, fiind ales prin votul direct al cetățenilor o dată la 4 ani, validarea sa în funcție săvârșindu-se cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În urma alegerilor din anul 2024, domnul Robert Nicolae Șerban, reprezentant al Partidului Național Liberal (P.N.L.), ocupă funcția de primar al Orașului Eforie, Județul Constanța, marcând astfel cel de-al treilea mandat la conducerea Primăriei, obținând 65,64% din totalul voturilor exprimate. 

b.2. Activitatea Primarului Orașului Eforie, Județul Constanța se axează pe dezvoltarea comunității locale și pe implementarea proiectelor de modernizare a unității administrativ-teritoriale, acesta reprezentând o figură politică importantă în contextul local.

b.3. În conformitate cu prevederile legale, primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local etc.

b.4. Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin acte normative, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale, în condiţiile legii, compartimentele fiind încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.

b.5. Primarul conduce serviciile publice locale și reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.

b.6. Primarul Orașului Eforie, Județul Constanța îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

  • atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;
  • atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;
  • atribuţii referitoare la bugetul local; 
  • atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;
  • alte atribuţii stabilite prin lege.

b.7. Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean.

b.8. În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în teritoriu.

b.9. Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative.

c) La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, nu a fost ales viceprimar pentru mandatul 2024-2028. 

(2) Apartenența politică a celor 17 consilieri locali, potrivit configurației politice rezultate în urma constituirii, pentru mandatul 2024-2028, a Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, este redată în tabelul de mai jos:

 

Nr. crt.

Nume și prenume consilier local

Apartenența politică

1.

Abdula     Doina-Geta

P.N.L

2.

Avătavului Costin-Valeriu

P.N.L

3.

Balmuș Vasile

A.U.R

4.

Berheci Georgiana

P.N.L

5.

Cealera Marius

P.N.L

6.

Chiparu Dănuț

A.U.R

7.

Crivăț Ionel

P.R.M

8.

Lokman Ionela

P.S.D

9.

Dinu Mirela Teodora

A.U.R

10.

Ganea Valentin

P.N.L

11.

Izet Hasan-Levent

P.N.L

12.

Mincea Anișoara

P.N.L

13.

Munteanu Dumitru

P.S.D

14.

Negru Toader-Virgil

P.R.M

15.

Orbocea Daniel-Victor

P.N.L

16.

Pârvescu Floarea

P.N.L

17.

Samson Elisabeta

P.N.L

 

Astfel, Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, ales la alegerile din 9 iunie 2024, este format din 17 consilieri locali dintre care: 10 – P.N.L.; 2 – P.S.D.; 3 – A.U.R. și 2 – P.R.M.

(3) Constituirea Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța s-a constatat prin Ordinul Prefectului Judeţului Constanța nr. 750/01.11.2024.

(4) Componenţa nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleşilor locali, precum şi apartenenţa politică a acestora, începând cu anul 1992, sunt prevăzute în ANEXA nr. 6a la prezentul Statut, respectiv în ANEXA nr. 6b la prezentul Statut.

 

ART. 7

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi și retrage titlul de Cetățean de Onoare persoanelor fizice române sau străine pentru Orașul Eforie, Județul Constanța. 

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi certificatul de Fiu/Fiică al/a Oraşului persoanelor fizice române sau străine pentru Orașul Eforie, Județul Constanța.

(3) Criteriile potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi şi retrage titlul de Cetăţean de Onoare persoanelor fizice române sau străine, precum şi procedura aplicabilă pentru acordarea titlului şi certificatului de Fiu/Fiică al/a Oraşului Eforie, Județul Constanța se regăsesc în ANEXA nr. 7 la prezentul Statut.

 

 

CAPITOLUL III

Căile de comunicații de pe raza unității administrativ-teritoriale

 Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 8

(1) Raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța este tranzitată, după caz, de următoarele reţele de transport, potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea I - Reţele de transport, cu modificările şi completările ulterioare:

a) reţeaua rutieră - DA;

b) reţeaua de căi ferate - DA;

c) reţeaua de căi navigabile interioare şi porturi – DA (port turistic);

d) reţeaua de aeroporturi – NU e cazul;

e) reţeaua de transport combinat – NU e cazul.

Astfel, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, se regăsesc: transportul rutier, feroviar și naval (datorită portului turistic), în timp ce apropierea de Municipiul Constanța face Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” accesibil pentru locuitorii orașului și pentru turiști. De asemenea, prezența sectoarelor de autostradă A2 și A4 asigură Orașului Eforie, Județul Constanța o conectivitate bună, inclusiv cu Municipiul București de unde pot fi accesate și alte destinații prin intermediul Aeroportului Internațional „Henri Coandă”. Totodată, rețeaua feroviară asigură conectarea teritoriului cu Municipiul Constanța și localitățile învecinate, precum și cu axele europene de transport din apropiere. Orașul Eforie, Județul Constanța este racordat la Rețeaua Trans-Europeană de Transport Centrală (TEN-T Core), respectiv la autostrada A4 prin DN39. 

(2) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. a) (Rețeaua rutieră) este formată, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din drumuri de interes naţional, drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes comunal şi poduri, după caz, astfel cum sunt prezentate în ANEXA nr. 8a la prezentul Statut (Anexă care cuprinde: denumirea şi lungimea drumurilor de interes naţional, respectiv: autostrăzi, drumuri expres, drumuri internaţionale «E», drumuri naţionale principale, drumuri naţionale secundare, drumuri de interes judeţean, drumuri de interes local respectiv drumuri comunale, drumuri vicinale, străzi şi poduri noi, după caz, care se află pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța).

(3) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. b) (Rețeaua de căi ferate), potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006, cu modificările ulterioare, cuprinde: linii de cale ferată convenţionale, linii de cale ferată de interes local, pe trasee noi sau poduri noi, după caz, astfel cum sunt prezentate în ANEXA nr. 8b la prezentul Statut.

(4) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. c) (Rețeaua de căi navigabile interioare și porturi), potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006, cu modificările ulterioare, cuprinde: căi navigabile la care se vor executa lucrări de amenajare; puncte de traversare cu bacul şi de acostare pentru nave de pasageri, la care se vor executa lucrări de modernizare; puncte de trafic RO – RO noi; porturi la care se vor executa lucrări de modernizare; porturi noi sau porturi turistice şi debarcadere pentru nave de pasageri, după caz, astfel cum sunt prezentate în ANEXA nr. 8c prezentul Statut.

(5) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. d) (Rețeaua de aeroporturi), potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006, cu modificările ulterioare, cuprinde: aeroporturi existente la care se vor executa lucrări de modernizare sau aeroporturi noi, după caz, astfel cum sunt prezentate în ANEXA nr. 8d la prezentul Statut (Pentru Orașul Eforie, Județul Constanța – NU e cazul).

(6) Reţeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. e) (Rețeaua de transport combinat), potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006, cu modificările ulterioare, cuprinde: terminale de transport combinat existente, la care urmează să se execute lucrări de modernizare sau terminale de transport combinat noi, după caz, astfel cum sunt prezentate în ANEXA nr. 8e la prezentul Statut (Pentru Orașul Eforie, Județul Constanța – NU e cazul).

 

 

 

 

 

CAPITOLUL IV

Principalele instituții care își desfășoară activitatea pe raza unității administrativ-teritoriale 

Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 9

(1) Reţeaua şcolară de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde numărul total de unităţi de învăţământ de stat şi particular preuniversitar, acreditate, respectiv autorizate să funcţioneze provizoriu, numărul total al unităţilor de învăţământ preuniversitar, înfiinţate în structura universităţilor de stat şi numărul total al furnizorilor de educaţie autorizaţi să funcţioneze provizoriu.

(2) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea un număr total de 6 unităţi de învăţământ de stat şi particular preuniversitar.

(3) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța nu îşi desfăşoară activitatea universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare de stat private sau confesionale.

(4) Unitățile de învățământ şi furnizorii de educaţie prevăzuţi la alin. (1) sunt prezentate/prezentați în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

(5) Orașul Eforie, Județul Constanța susține unităţile de învăţământ şi furnizorii de educaţie prevăzuţi la alin. (1) potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011.

 

ART. 10

(1) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea câteva instituţii de cultură.

(2) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța se organizează diverse manifestări culturale. 

(3) Tipul și denumirea instituţiilor de cultură, lista monumentelor istorice și a locurilor de interes public, respectiv tipul şi denumirea manifestărilor culturale se regăsesc în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

(4) Orașul Eforie, Județul Constanța poate participa la finanţarea manifestărilor culturale de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, după caz, potrivit legii.

 

ART. 11

(1) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța se asigură următoarele forme de asistenţă medicală:

a) asistenţă medicală profilactică şi curativă - DA;

b) asistenţă medicală de urgenţă - DA;

c) asistenţă medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte servicii de asistenţă medicală şi prestaţii autorizate conform legii – NU E CAZUL.

(2) Orașul Eforie, Județul Constanța poate participa la finanţarea activităţilor de asistenţă de sănătate publică de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, după caz, potrivit legii.

(3) Asistența medicală prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează prin:

a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi

tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private, după caz;

b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi.

(4) Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) lit. b) se asigură prin unităţi specializate de urgenţă şi transport sanitar publice sau private. 

(5) Lista cu numărul şi denumirea unităţilor prin care se asigură asistenţa medicală sunt prezentate în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

 

ART. 12

(1) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța se asigură servicii sociale definite potrivit art. 30 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Orașul Eforie, Județul Constanța asigură cadrul pentru furnizarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1).

(3) Lista cu tipul serviciilor sociale asigurate de Orașul Eforie, Județul Constanța se regăseşte în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

 

ART. 13 

(1) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea Radio Zu, ca instituție în domeniul media audiovizual, conform www.radiomap.eu, alte informații referitoare la instituţii de presă în domeniul presei scrise, respectiv media on-line nefiind disponibile la data prezentului Statut.

(2) Lista cu denumirea instituţiilor de presă prevăzute la alin. (1) se regăseşte în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

 

ART. 14 

(1) Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea câteva instituții (cluburi/asociații sportive etc.) în domeniul tineretului și sportului.

(2) Lista cu instituțiile în domeniul tineretului și sportului prevăzute la alin. (1) se regăseşte în ANEXA nr. 9 la prezentul Statut.

 

 

 

CAPITOLUL V

Funcțiuni economice ale unității administrativ – teritoriale 

 Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 15

Principalele funcţiuni economice sunt prevăzute în ANEXA nr. 10 la prezentul Statut.

 

 

CAPITOLUL VI

Bunurile din patrimoniul unității administrativ – teritoriale 

 Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 16

(1) Patrimoniul Orașului Eforie, Județul Constanța este compus din bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al Orașului Eforie, Județul Constanța, precum şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial.

(2) Informații referitoare la Inventarul bunurilor din domeniul public al Orașului Eforie, Județul Constanța, întocmit şi atestat prin Hotărârea de Guvern nr. 904 din 22 august 2002 (Anexa nr. 7) privind atestarea domeniului public al Județului Constanța, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Constanța, publicat în Monitorul Oficial nr. 645 din 30 august 2002, se găsesc în ANEXA nr. 11 la prezentul Statut.

(3) Informații referitoare la Inventarul bunurilor din domeniul privat al Orașului Eforie, Județul Constanța, întocmit şi atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 38/2020, în conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se găsesc în ANEXA nr. 11 la prezentul Statut.

(4) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul Orașului Eforie, Județul Constanța, se va actualiza ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică şi se publică pe pagina de internet a Orașului Eforie, Județul Constanța, în secţiunea dedicată. 

 

 

CAPITOLUL VII

Serviciile publice existente pe raza unității administrativ – teritoriale 

 Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 17

Serviciile comunitare de utilităţi publice existente și furnizate și/sau desființate, de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța sunt următoarele:

a) serviciul public de alimentare apă şi canalizare, furnizat de operatorul regional R.A.J.A. S.A. Constanța;

b) serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat: A existat, dar a fost desființat începând cu anul 2013;

c) serviciul public de transport: În prezent, pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, nu funcționează un sistem de transport public local. 

d) serviciul public de salubrizare, furnizat de Iridex Grup Salubrizare S.R.L.;

e) serviciul public de iluminat, asigurat de autoritatea publică locală;

(f) serviciul de administrare și întreținere a spațiilor verzi este asigurat de autoritatea publică locală, prin intermediul societății EFO URBAN S.R.L. la care Consiliul Local al Orașului Eforie, Județul Constanța are calitatea de asociat unic. 

Detalierea serviciilor comunitare de utilităţi publice furnizate la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța este realizată mai jos. Astfel, din cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, aflăm o serie de date importante referitoare la aceste servicii și anume:

 

  • referitor la alimentarea cu apă potabilă

 

Alimentarea cu apă în sistem centralizat a populației Orașului Eforie, Județul Constanța a început din anul 1930 când s-a realizat captarea de apă din subteran prin puțurile de la Eforie Nord, cu un debit de 400 m³/zi, sistemul funcționând până în anul 1958.

În perioada 1950-1957 s-a dezvoltat sistemul de alimentare cu apă a litoralului, prin executarea de foraje de mare adâncime în Eforie Nord, Eforie Sud și Techirghiol. De asemenea, s-au construit rezervoare de 2*1000 m³, precum și un castel de apă de 300 m³ la Eforie Nord și Eforie Sud, respectiv rezervoarele de 2*1000 m³ de la Techirghiol, precum și 50 km de rețea de distribuție. 

Recent, s-a continuat cu extinderea și modernizarea rețelei existente. Astfel, în perioada 2010-2015, s-a derulat Programul Opreațional Sectorial de Mediu prin care s-a realizat reabilitarea Stației de epurare ape uzate Eforie Sud. 

În anul 2009 a fost înființată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Apă – Canal Constanța” în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre. Din cadrul A.D.I. „Apă – Canal Constanța” face parte și Orașul Eforie, Județul Constanța, alături de alte 69 de localități. 

Operatorul regional desemnat este R.A.J.A. S.A. Constanța, obiectul principal de activitate fiind operarea serviciului public de apă și canalizare, cu gestiune delegată. 

Printre obiectivele principale ale operatorului regional, stabilite pe termen mediu și prevăzute în Strategia pentru perioada 2018-2027 sunt și următoarele:

  • modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate;
  • menținerea în stare perfect funcțională a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare;
  • asigurarea calității serviciilor, îmbunătățirea permanentă a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, în condițiile unei gestiuni administrative și comerciale eficiente.

Potrivit datelor statistice existente, lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța a crescut în ultimii ani, o extindere semnificativă fiind făcută în cursul anului 2016, lungimea totală ajungând la 92,5 km în anul 2022

La nivelul unității administrativ-teritoriale, există 2 străzi care nu beneficiază de alimentare cu apă și canalizare: străzile Curcubeului și Dimitrie Cantemir, localizate în Eforie Nord, iar alte 13 (dintre care 7 sunt situate în Eforie Nord) beneficiază doar parțial de aceste utilități. Detalii referitoare la aceste străzi sunt oferite în tabelul de mai jos:

 

 

 

Tabel: Străzi fără rețea de alimentare cu apă și canalizare de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța

Denumire stradă

Rețea de alimentare cu apă și 

rețea de canalizare

Localitatea

1.Str. Curcubeului

2.Str. Dimitrie Cantemir

nu

Eforie Nord

1.Str. Egretei

2.Str. Rândunicii

3.Str. Cocorului

4.Str. Lebedei

5.Str. Andrei Mureșanu

6.Str. Unirii

7.Aleea Petrolul

parțial

Eforie Nord

1.Str. Serei

2.Str. Oltului

3.Str. Munteniei

4.Str. Mugurilor

5.Str. Nicolae Filipescu

6.Str. Mircea cel Bătrân

parțial

Eforie Sud

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

  • referitor la rețeaua de canalizare

 

Anul 2013 a însemnat pentru rețeaua de canalizare începutul unei creșteri care a continuat pe parcursul anilor următori, astfel că în anul 2022, Orașul Eforie, Județul Constanța avea 131,7 km de rețea de canalizare. Străzile care nu beneficiază de rețea de canalizare sunt aceleași cu cele care nu au nici rețea de apă. 

Pe teritoriul U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța există o rețea de epurare a apelor uzate amplasată în localitatea Eforie Sud, între Balta Tuzla și Lacul Techirghiol, la o distanță de circa 22 km de Municipiul Constanța. Stația de epurare primește apa uzată din aglomerările Costinești, Schitu, Tuzla, Eforie, Techirghiol și Agigea. Aceasta funcționează în parametri optimi, asigurând condițiile de mediu impuse prin normele și normativele românești și ale Uniunii Europene. 

Stația de epurare Eforie Sud a fost reabilitată printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2017-2013, Axa prioritară 1 – „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată” având o valoare de aproximativ 33 milioane de euro. Dimensionarea stației a fost prevăzută pentru 140000 p.e. (populație echivalentă) la un debit mediu zilnic pe vreme uscată de 0,518 m³/s, respectiv un debit maxim în timp ploios de 0,745 m³/s. Stația a fost construită ca o stație cu treaptă terțiară, cu stabilizarea nămolului activ pentru funcționarea în condiții de încărcare maximă. 

Apa uzată tratată în stația de epurare inclusiv prin treaptă terțiară, este evacuată la 1500 m în largul Mării Negre prin intermediul unei conducte de descărcare realizată cu succes în cadrul misiunii I.S.P.A. Constanța, asigurându-se astfel ecologizarea platoului continental și a apelor de îmbăiere din zonă. 

Alt proiect care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare finanțate din surse europene sau naționale/locale este CL9 – „Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, Județul Constanța” cu o valoare a contractului de 18.179.001,68 lei cu T.V.A. Prin acest proiect se urmărește reabilitarea prin înlocuirea conductelor vechi cu conducte noi a 13626 ml de rețea de apă și 1902 ml de rețea canalizare pe un număr de 26 de străzi din localitatea Eforie Sud. De asemenea, lucrările de modernizare la rețeaua de distribuție a apei includ și 74 cămine de vane, 760 branșamente  și 116 hidranți de incendiu subterani, în timp ce pentru sistemul de preluare a apelor uzate sunt prevăzute 50 de cămine de vizitare, 129 de racorduri de canalizare și extinderea dispeceratului SCADA în Stația de epurare ape uzate din Eforie Sud pentru integrarea unui număr de 8 stații de pompare ape uzate noi și reabilitate din Tuzla, Agigea, Costinești și Eforie Nord. 

Prin implementarea acestor proiecte se va realiza îmbunătățirea siguranței și funcționalității sistemului de apă și canalizare de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, creșterea duratei de viață a acestui sistem, asigurarea calității apei furnizate și a accesului la infrastructura de apă și apă uzată, reducerea pierderilor de apă și, nu în ultimul rând, dezvoltarea durabilă a ariei de deservire.

 

  • referitor la serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat

 

Pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, nu se mai furnizează servicii publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Conectarea masivă a populației U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este una dintre consecințele desființării sistemului de termoficare începând cu anul 2013. Din anul 2010, cantitatea de energie termică distribuită prin sistemul centralizat a început să scadă, astfel că în anul 2012, aceasta s-a redus cu 54,2% față de cantitatea înregistrată la nivelul anului 2010. Din anul 2013, nu au mai fost înregistrate date statistice pe platforma I.N.S. Tempo Online cu privire la acest indicator.

 

  • referitor la serviciul public de transport

 

În prezent, pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, nu funcționează un sistem de transport public local. În privința transportului public, conexiunile Orașului Eforie cu localitățile învecinate și cu principalele orașe din cadrul sistemului regional de așezări, precum și deplasările la nivelul intern al U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța sunt asigurate prin utilizarea căilor de transport rutiere și feroviare

Transportul public județean prin servicii regulate are un număr de 187 de curse zilnice care deservesc cererea de transport generată/atrasă de Orașul Eforie, Județul Constanța, cursele fiind distribuite pe rutele: Constanța – Eforie – Costinești; Constanța – Eforie - Mangalia și Constanța – Eforie – Techirghiol. Traseul cu frecvența cea mai ridicată este Constanța – Eforie - Mangalia, fiind operat atât de microbuze, cât și de autobuze. Aceste trasee sunt cuprinse în Programul de transport public județean derulat de Consiliul Județean Constanța și are o valabilitate până în anul 2028. Din cele 8 stații de transport public județean utilizate pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor în cadrul rețelei Orașului Eforie, sunt dispuse câte 4 în fiecare dintre cele două localități componente. În cazul localității Eforie Nord, 2 din cele 4 stații sunt amplasate și în interiorul zonei de locuit, în vreme ce în cazul localității Eforie Sud, acestea sunt amplasate de-a lungul DN39. 

Serviciul de transport public interjudețean prin servicii regulate este administrat de Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) prin intermediul operatorilor privați. Programul acestui mod de transport public nu prevede curse cu plecare sau sosire din/în Orașul Eforie, însă în sezonul estival există 43 de curse care tranzitează zilnic localitatea. Cu toate acestea însă, serviciul de transport public interjudețean nu are asigurată legătura la un terminal pentru transferul modal în condiții de siguranță. 

Transportul public auxiliar este asigurat prin cursele de taxi, fiecare localitate componentă fiind prevăzută cu câte o stație de taxi.

Transportul feroviar la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța este asigurat prin racordarea la rețeaua națională de cale ferată în stațiile Eforie Nord și Eforie Sud amplasate pe linia magistrală 800: București (Nord) – Ciulnița – Fetești – Medgidia – Constanța – Mangalia (268 km). Acest tronson are conexiune la rețeaua Trans Europeană de Transport (TEN-T) centrală. În timpul sezonului estival, într-o zi lucrătoare, stațiile Eforie Sud și Eforie Nord reprezintă puncte de plecare sau sosire pentru 20 trenuri operate de C.F.R. Călători încadrate în rangul Regio, numărul acestora scăzând la 10 în afara acestui sezon.

Mijloace alternative de mobilitate prietenoase cu mediul sunt reprezentate de bicilete și autovehicule electrice care necesită dezvoltarea unei infrastructuri specifice. În ultimii ani, la nivelul unității administrativ-teritoriale s-a investit în dezvoltarea pistelor de biciclete. 

 

  • referitor la serviciul public de salubrizare

 

În privința îndeplinirii obligațiilor ce le revin cetățenilor, conform Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, autoritățile administrației publice locale de la nivelul întregii țări au inițiat programe proprii de igienizare și salubrizare a teritoriului administrativ prin care s-a făcut apel și la participarea cetățenilor, agenților economici și instituțiilor publice la activități edilitar gospodărești. 

Conform Raportului de mediu realizat pentru Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru Județul Constanța 2020-2025, operatorul de salubrizare care își desfășoară activitatea pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, este Iridex Grup Salubrizare S.R.L., a cărui activitate de salubrizare constă în următoarele acțiuni:

  • precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale din deșeurile menajere;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat;
  • colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;
  • colectarea și transportul în vederea predării spre valorificare a tuturor tipurilor de deșeuri industriale reciclabile (carton și hârtie, mase plastice, sticle etc.);
  • măturat și spălat (manual și mecanizat), stropit și întreținere căi publice, răzuit și curățat rigole, curățat și răzuit trotuare și borduri etc.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” s-a constituit în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de salubrizare a localităților pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice, pe baza strategiei de dezvoltare a serviciului de salubrizare. 

Din cele 6 zone ale proiectului care are ca obiectiv implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul Județului Constanța, Orașul Eforie este prevăzut în Zona 2 cu facilitățile existente pentru tratarea deșeurilor din zonă care cuprind: depozitul ecologic de la Costinești, stația de sortare construită pe amplasamentul depozitului de deșeuri și stația de sortare de mică capacitate din comuna Cumpăna. În fluxul deșeurilor în Zona 2 intră:

  • deșeurile reciclabile ce sunt transportate pentru sortare în stația de sortare existentă pe amplasamentul depozitului ecologic din Costinești, cu excepția deșeurilor din comuna Cumpăna care sunt sortate în stația de sortare existentă în localitate;
  • deșeurile reziduale și deșeurile stradale care sunt depozitate în depozitul ecologic existent în Costinești.

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, gospodăriile individuale sunt dotate cu recipiente pentru colectarea deșeurilor reziduale și reciclabile. 

 

  • referitor la serviciul public de iluminat

 

La nivelul unității administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța, serviciul public de iluminat este asigurat de autoritatea publică locală. Iluminatul public se realizează prin 2420 de stâlpi stradali, din care 760 de corpuri cu lămpi LED. Pe raza unității administrativ-teritoriale există însă o serie de străzi și alei care continuă să prezinte deficiențe în ce privește asigurarea iluminatului public stradal, aspectele fiind evidențiate în tabelul de mai jos:

 

Tabel: Străzile ce dispun sau nu de iluminat public de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța

Zona

Strada

Iluminat public

Localitatea

Zona Grivița - Sind

Str. Egretei

Str. Lebedei

Str. Cocorului

Str. Rândunicii

NU

Eforie Nord

Zona RO-RO

Str. Curcubeului

NU

Eforie Nord

Zona Steaua de Mare

Aleea Specială

Str. Dorobanților

Aleea acces 1,2

 

NU

Eforie Nord

Zona PECO

Str. Victoriei

Str. Ștefan cel Mare

Str. Nicolae Bălcescu (parțial)

PARȚIAL

Eforie Nord

Zona PUD Benzinărie – Nunta Zamfirei

Str. Ion Corvin

Str. Iancu de Hunedoara

PARȚIAL

Eforie Nord

Aleea Kogălniceanu

NU

Eforie Nord

-

Str. Dunării

Str. 23 August

PARȚIAL

Eforie Nord

-

Str. Unirii

Str. Fulgerului

Aleea Petrolul, Brad-Brad-Bega, Cristal, Perla Mării

NU

Eforie Nord

Zona Flamingo

Str. Sirius

Str. Selena

Str. Neptun

Str. Atlas

PARȚIAL

Eforie Sud

Zona Proiect 11/1992

Bdul Soarelui

Str. Cormoran

Str. Tuzla

Str. Colibri

NU

Eforie Sud

Str. Orizontului

Str. Pescarilor

Str. Talazului

Str. Agricola

PARȚIAL

Eforie Sud

Zona Faleză

Promenada faleză intermediară

Promenada faleză inferioară

Aleea acces Capul Turcului

NU

Eforie Sud

-

Aleea Crișana

Str. Serei

NU

Eforie Sud

-

Str. Progresului

Str. Munteniei

PARȚIAL

Eforie Sud

 (Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

ART. 18

Transportul și distribuţia energiei electrice de pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța sunt furnizate de operatori autorizați din domeniul energetic.

Transportul energiei electrice este asigurat prin rețele de înaltă tensiune gestionate de Rețele Electrice România S.A., operatorul național de transport și sistem, acesta asigurând stabilitatea și echilibarea fluxurilor de energie către distribuitorii locali. 

Distribuitorul de energie electrică existent pe plan local este Rețele Electrice Romania, acesta având drept responsabilități principale, următoarele:

  • gestionarea și mentenanța rețelelor de medie și joasă tensiune;
  • asigurarea continuității alimentării cu energie electrică;
  • extinderea și modernizarea infrastructurii electrice;
  • conectarea la rețea a noilor locuințe, a clădirilor comerciale și a agenților economici.

Pentru funcționarea optimă și în siguranță a rețelei de energie electrică, operatorul E-Distribuție Dobrogea S.A. a realizat mai multe lucrări de modernizare a rețelelor de distribuție pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, cum ar fi:

- modernizarea rețelelor de distribuție care alimentează localitățile componente: Eforie Nord și Eforie Sud, lucrările vizând trecerea liniilor de la 10 kV la 20 kV pentru o rețea rezilientă, cu mai puține întreruperi în instalațiile de alimentare, intervenții mai rapide, de la distanță, prin telecontrol, în cazul unor avarii, precum și accesul locuitorilor din zonă la servicii de calitate privind distribuția de energie electrică;

- investiții de 3 milioane de lei în modernizarea stației de transformare Eforie Nord, pentru amplificarea puterii transformatoarelor, fiind instalat un transformator cu puterea de 40 MWA și unul de 16 MWA pentru asigurarea racordării la rețea a noilor consumatori din partea de sud a județului Constanța;

- digitalizarea rețelei prin instalarea unor contoare inteligente etc. 

 

ART. 19

Alimentarea cu gaze naturale pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța este asigurată de Engie, principalul operator ale cărui responsabilități vizează mai multe direcții, și anume:

 

  • alimentarea cu gaze naturale:

- asigurarea furnizării continue și sigure de gaze naturale către consumatorii casnici, industriali și comerciali;

- gestionarea infrastructurii necesare transportului și distribuției gazelor naturale;

 

  • racordarea noilor consumatori:

- emiterea avizelor tehnice și realizarea lucrărilor de conectare pentru locuințe și agenți economici;

 

  • mentenanța și modernizarea rețelei:

- verificarea periodică a instalațiilor pentru prevenirea scurgerilor și avariilor;

- extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție cu scopul de a asigura eficiență și siguranță în exploatarea rețelei de distribuție;

 

  • respectarea normelor și reglementărilor legale:

- conformarea la cerințele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.D.E.);

- aplicarea standardelor privind siguranța și protecția mediului etc.

 

Rețeaua de gaze a fost introdusă pe raza Orașului Eforie, Județul Contanța începând cu anul 2017 când existau 3,4 km de conducte de distribuție a gazelor naturale (conform datelor furnizate de I.N.S. pe platforma Tempo Online). În decursul a 6 ani, lungimea totală a rețelei de gaze a ajuns la 73,4 km (2023). 

Spre deosebire de consumul casnic al apei potabile din catitatea totală distribuită (care a scăzut în ultimii ani), consumul de gaze a crescut exponențial, ceea ce înseamnă o rată foarte mare de conectare la rețeaua de distribuție a gazelor. În anul 2022, 70% din cantitatea totală de gaze distribuită pentru consum pe raza Orașului Efoie, Județul Constanța, revenea consumatorilor casnici. Conectarea masivă a populației celor două localități componente ale unității administrativ-teritoriale la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este una din consecințele desființării sistemului de termoficare începând cu anul 2013. 

 

ART. 20

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, serviciul public de administrare a domeniului public este asigurat de autoritatea publică locală, în structura organizatorică a aparatului de specialitate al primarului fiind cuprins Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat a cărui misiune vizează gestionarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul unității administrativ-teritoriale.

 

 

CAPITOLUL VIII

Atribuirea și schimbarea denumirilor de străzi, piețe și de obiective de interes public local 

la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța

 

ART. 21

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța poate atribui sau schimba denumirile de: străzi, pieţe şi de obiective de interes public local, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea sa, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În situaţia în care, prin proiectele de hotărâri ale Consiliului Local, se propune atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri, aceste hotărâri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de Comisia judeţeană de atribuire de denumiri, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Schimbarea denumirilor instituţiilor publice şi a obiectivelor de interes judeţean, se face prin hotărâre a consiliului judeţean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituţiile şi obiectivele în cauză, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

CAPITOLUL IX

Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele și 

organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea pe raza 

unității administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 22

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța poate realiza, în condițiile legii, un cadru de cooperare sau asociere cu organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi cluburi sportive, instituţii culturale şi artistice, organizaţii de tineret, în vederea finanţării şi realizării unor acţiuni sau proiecte care vizează dezvoltarea comunităţii.

(2) Orașul Eforie, Județul Constanța acordă o atenţie deosebită proiectelor culturale şi educative cu caracter local, regional, naţional, european şi internaţional, care se încadrează în strategia de dezvoltare a unităţii administrativ- teritoriale, respectiv în Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024.

(3) Orașul Eforie, Județul Constanța poate acorda finanţări nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Lista cu denumirea principalelor partide politice, sindicate și asociații profesionale, lăcașuri de cult și organizaţii neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța se regăseşte în ANEXA nr. 12 la prezentul Statut.

 

ART. 23

(1) Pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea partide politice și organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale, înfiinţate în condiţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Lista partidelor politice care îşi desfăşoară activitatea în Orașul Eforie, Județul Constanța se găseşte în ANEXA nr. 12 la prezentul Statut.

 

ART. 24

(1) Pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea organizaţii sindicale și asociaţii profesionale

(2) Lista organizaţiilor sindicale și asociaţiilor profesionale care îşi desfăşoară activitatea în Orașul Eforie, Județul Constanța se găseşte în ANEXA nr. 12 la prezentul Statut.

 

ART. 25

(1) În  Orașul Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea și lăcașuri aparținând cultelor religioase.

(2) Lista cu denumirile lăcaşelor aparţinând cultelor religioase prevăzute la alin. (1) se regăseşte în ANEXA nr. 12 la prezentul Statut.

 

 

CAPITOLUL X

Participarea publică la nivelul unității administrativ-teritoriale

Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 26

(1) Populația din Orașul Eforie, Județul Constanța este consultată şi participă la dezbaterea problemelor de interes local sau judeţean, după caz, astfel:

a) prin intermediul referendumului local, organizat în condiţiile legii;

b) prin intermediul adunărilor cetăţeneşti organizate pe cartiere şi/sau zone ori străzi – NU E CAZUL;

c) prin dezbaterile publice asupra proiectelor de acte administrative;

d) prin participarea la şedinţele consiliului local;

e) prin alte forme de consultare directă a cetăţenilor, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local.

 

ART. 27

(1) În funcție de obiectul referendumului local, modalitatea de organizare şi validare a acestuia se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare sau ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Referendumul local se poate organiza în cele două localităţi componente ale Oraşului Eforie, Județul Constanța, ori numai în una dintre acestea.

 

 

CAPITOLUL XI

Cooperarea și/sau asocierea la nivelul unității administrativ-teritoriale

Orașul Eforie, Județul Constanța

 

ART. 28

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța se poate asocia și/sau coopera, după caz, cu persoane juridice de drept public sau de drept privat române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local cu respectarea prevederilor art. 89 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

 

ART. 29

(1) Orașul Eforie, Județul Constanța poate adera la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

(2) Lista cu denumirea înfrăţirilor, cooperărilor și/sau asocierilor încheiate de Orașul Eforie, Județul Constanța se regăseşte în ANEXA nr. 13 la prezentul Statut.

 

ART. 30

Programele, proiectele sau activităţile, după caz, a căror finanţare se asigură din bugetul local, prin care se promovează/consolidează elemente de identitate locală de natură culturală, istorică, obiceiuri şi/sau tradiţii, se regăsesc în ANEXA nr. 14 la prezentul Statut.

 

 

CAPITOLUL XII

Dispoziții tranzitorii și finale

 

ART. 31

Anexele 1 – 14 fac parte integrantă din prezentul Statut, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța nr. 177 din data de 30.06.2025. 

 

ART. 32

Orice modificare care are ca obiect modificarea Statutului Orașului Eforie, Județul Constanța sau a Anexelor acestuia se realizează numai prin hotărâre a autorităţii deliberative.

 

ART. 33

Anexa nr. 11 la prezentul Statut se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică.

 

ART. 34

Prezentul Statut și Anexele acestuia, cu excepţia celei prevăzute la Art. 33 se actualizează, în funcţie de modificările şi completările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora, cel puţin o dată pe an.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

CONSILIER                                                SECRETAR GENERAL ORAȘ EFORIE

ORBOCEA DANIEL-VICTOR                                                PREOTEASA GABRIEL

 


 

 

Anexa nr. 1a la Statut

 

 

Stema Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

 

 

 

 

 

 

Stema Oraşului Eforie, Județul Constanța se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp de azur, în dreapta, se află un soare ieşind din valuri, totul din aur. Eforie este cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc, elementele din stemă evidenţiind caracterul balneoclimateric marin şi de tratament. Principala activitate şi sursă de venituri este turismul. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.

 

 

 

Anexa nr. 1b la Statut

 

 

Steagul Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

 

 

Nu este aprobat. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 1c la Statut

 

 

Imnul Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

 

 

Nu este aprobat. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 2 la Statut

 

 

 Orașul Eforie, Județul Constanța

Prezentarea descriptivă și grafică a unității administrativ-teritoriale, 

respectiv suprafețele intravilanului și ale extravilanului

 

 

I. PREZENTAREA Orașului Eforie, Județul Constanța

 

Orașul Eforie, Județul Constanța a primit oficial statutul de stațiune balneară și balneoclimatică în urma emiterii de către Guvernul României a H.G. nr. 1072 din 11 decembrie 2013 pentru modificarea Anexei nr. 1 la H.G. nr. 1016/2011 privind acordarea statutului de stațiune balneară și balneoclimatică pentru unele localități și areale care dispun de factori naturali de cură. H.G. nr. 1072 din 11 decembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 825 din 23 decembrie 2013.

 

Reședința

Situat în sud-estul României, Orașul Eforie, Județul Constanța s-a format în anul 1966 prin unirea administrativă a localităților Eforie Nord și Eforie Sud. Orașul Eforie, Județul Constanța are reşedinţa în localitatea Eforie Sud.

 

Limite din punct de vedere teritorial

Orașul Eforie, Județul Constanța se află în extremitatea de sud-est a României, în provincia istorică Dobrogea, în partea de sud-est a județului Constanța, pe fâșia litorală dintre Marea Neagră și Lacul Techirghiol, la 6-20 m altitudine, la intersecția paralelei de 44º04' latitudine nordică cu meridianul de 28º38' longitudine estică, fiind localizat pe drumul național Constanța-Mangalia, DN39 (E87), la aproximativ 15 km de Municipiul Constanța, respectiv la aproximativ 29 km de Municipiul Mangalia. Apropierea față de municipiul reședință de județ a făcut posibilă integrarea Orașului Eforie, Județul Constanța atât în zona metropolitană, cât și în zona urbană funcțională a Municipiului Constanța. Orașul Eforie, Județul Constanța se delimitează din punct de vedere teritorial astfel:  

  • la Nord de Comuna Agigea;
  • la Sud de Comuna Tuzla;
  • la Est de Marea Neagră;
  • la vest de Orașul Techirghiol prin Lacul Techirghiol.

 

Componență

Orașul Eforie, Județul Constanța are în componenţă un număr de 2 localităţi distincte, aflate la circa 4 km depărtare una de alta, care sunt amplasate după cum urmează:

  • localitatea Eforie Sud care se află între km 16,5 și km 18,5 pe șoseaua națională DN39, respectiv pe șoseaua internațională (E95) Constanța-Mangalia-Vama Veche;
  • localitatea Eforie Nord care este situată între Agigea la N (5 km) și Eforie Sud la S (2 km);

Rang

Orașul Eforie, Județul Constanța, potrivit legislației privind amenajarea teritoriului național (Legea nr. 351/2001 – Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități), este localitate urbană de rangul III, fiind unul dintre orașele mici ale României, având la 1 ianuarie 2023 puțin peste 10000 de locuitori, cu o populație reprezentând 1,43% din totalul populației la nivel de județ.

Din cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, aflăm o srie de informații relevante în ce privește unitatea administrativ-teritorială, și anume:

Din cei 17 indicatori minimali de definire a localităților de rang III, conform formei actualizate a Legii nr. 351/2001, Orașul Eforie, Județul Constanța îndeplinește 15 indicatori și anume:

  • număr de locuitori mai mare de 10000;
  • ponderea populației ocupate în activități neagricole mai mare de 75%;
  • ponderea dotării locuințelor cu instalații de alimentare cu apă mai mare de 70%;
  • ponderea dotării locuințelor cu baie și WC în locuință mai mare de 55%;
  • ponderea dotării locuințelor cu instalație de încălzire centrală mai mare de 35%;
  • număr de paturi în spitale la 1000 de locuitori mai mare de 7;
  • număr de medici care revin la 1000 de locuitori mai mare de 1,8;
  • unități de învățământ – liceal sau altă formă de învățământ secundar;
  • dotări culturale și sportive – săli de spectacol, biblioteci publice, spații pentru activități sportive;
  • locuri în hoteluri – 50 de locuri;
  • străzi modernizate (% din lungimea totală a străzilor) – 50%;
  • străzi cu rețele de distribuție a apei – 60% din lungimea totală a străzilor;
  • străzi cu conducte de canalizare – 50% din lungimea totală a străzilor;
  • racordarea la o stație de epurare a apelor uzate cu treaptă mecano-chimică;
  • spații verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri) – 10 mp/locuitor.

Pentru restul de 2 indicatori, situația este următoarea:

  • străzi cu rețele de hidranți exteriori pentru stingerea incendiilor - 60% din lungimea totală a străzilor – nu există date disponibile;
  • depozit controlat de deșeuri cu acces asigurat – este un criteriu neîndeplinit la nivelul U.A.T.

Orașul Eforie, Județul Constanța constituie una din cele 11 așezări urbane din județul Constanța, din regiunea de dezvoltare sud-est. Totodată, Orașul Eforie, Județul Constanța face parte din zona metropolitană a reședinței de județ alături de alte 15 localități (dintre care 5 sunt așezări urbane), dar și din zona urbană funcțională a Municipiului Constanța care este mult mai extinsă, totalizând 29 de localități. 

 

Evoluția demografică

În ceea ce privește populația stabilă, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (I.N.S.), valorile demografice indică un număr de 10820 persoane după domiciliu în anul 2022 și aproximativ 10755 persoane la data de 1 ianuarie 2023. Evoluția demografică la nivelul unității administrativ-teritoriale între anii 2011-2019, a cunoscut o tendință pozitivă cu ușoare oscilații ale populației stabile totale, însă ulterior a urmat un trend ușor descendent, astfel încât în anul 2022, populația a ajuns la nivelul celei înregistrate în anul 2010. 

 

Modul de utilizare a terenurilor

Conform datelor statistice publicate de I.N.S. (Tempo Online), suprafața totală a fondului funciar, în anul 2014, pentru Orașul Eforie, Județul Constanța, era de 467 ha, din care 93,15% era ocupată de construcții și căi de comunicație, urmată de suprafața agricolă cu 26 ha (5,57%), din care cea mai mare parte era suprafața arabilă

În prezent, suprafața totală agricolă de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța măsoară 43 ha și este reprezentată în întregime de terenuri arabile aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice (6 ha), respectiv în proprietatea privată a persoanelor fizice (37 ha), în conformitate cu informațiile furnizate de structurile de specialitate din cadrul Primăriei Eforie, prin adresa din data de 19.03.2025.

În ce privește terenurile ocupate cu construcții și curți, suprafața covârșitoare a construcțiilor se menține și în prezent față de cea existentă la nivelul anului 2014, majoritatea fiind unități de cazare și de alimentație publică sau construcții destinate activităților de agrement și petrecere a timpului liber. 

Resursele forestiere sunt aproape inexistente în cadrul categoriilor de terenuri neagricole, singurele suprafețe verzi din interiorul U.A.T.-ului fiind reprezentate de parcuri și grădini. Acest lucru se datorează dezvoltării localității ca stațiune balneo-climaterică la malul mării, a cărei economie este bazată în special pe dezvoltarea turismului. 

În legătură cu suprafața spațiilor verzi de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, și cu distribuția acestora pe cele două localități componente, structura de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Eforie – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, conform adresei din data de 19.03.2025, a furnizat următoarele informații: suprafața totală la nivelul U.A.T.-ului este de 36 ha, din care: suprafața existentă în localitatea Eforie Nord este de 16 ha, iar cea existentă în Eforie Sud este de 20 ha. 

 

Turismul

Turismul susține cea mai mare parte a economiei locale de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța. Contextul natural specific zonei prezintă câteva caracteristici care contribuie la atractivitatea ansamblului turistic în general. Din perspectivă fizică, golful Eforie poate fi considerat un sector de tranziție între cele două unități de țărm românești având ca limită nordică portul maritim comercial și limita geografică sudică a golfului Băii Mamaia, Cap Singol, respectiv a golfului Eforie, Capul Turcului. Golful Eforie reprezintă practic un sector de țărm închis și, în același timp, o celulă sedimentară izolată prin obstacole marine în extremitatea barierei de nisip ce închide un fost golf maritim. Existența unui patrimoniu natural divers – spa și wellness, poziția pe litoralul Mării Negre, existența plajelor și a lacului natural Techirghiol cu proprietăți curative, împreună cu elementele de patrimoniu cultural (situri istorice, mănăstiri) la care se adaugă proximitatea față de Delta Dunării, au determinat dezvoltarea celor două stațiuni, Eforie Nord (considerată drept a doua stațiune ca mărime cu regim balneo-climateric permanent de interes național) și Eforie Sud cu dublă specializare, respectiv agrement și spa, oferind multe posibilități de tratamente care utilizează apa sărată și nămolul sapropelic, acesta din urmă fiind utilizat pentru o gamă largă de afecțiuni. 

Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, cuprinde informații relevante referitoare la turism, dintre care se cuvine a le reține pe următoarele:

  • La nivelul unității administrativ-teritoriale, în anul 2022 existau 393 de structuri de primire turistică, reprezentând aproximativ 23% din totalul unităților aflate în județ, cu o capacitate de cazare totală de 21407 locuri; cele mai multe structuri de primire turistică revin apartamentelor și camerelor de închiriat (46%), urmate de hoteluri (22%) și bungalouri (15%), în vreme ce vilele turistice reprezintă doar 10% din unitățile de cazare din oraș. 
  • Numărul total al turiștilor sosiți în structurile de primire turistică din stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud în anul 2022 a reprezentat 17,5% din totalul turiștilor înregistrați la nivelul Județului Constanța.
  • Activitatea turistică derulată la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța are un caracter sezonier, lunile care înregistrează cele mai multe sosiri ale turiștilor fiind în intervalul iunie-septembrie, cu un vârf în lunile iulie și august.
  • 2 segmente turistice importante prevalează și un segment suplimentar și anume: turiștii care vizitează stațiunile pentru plajă și soare (segmentul majoritar); turiștii care preferă tratamentul de sănătate și terapia; persoanele provenite din zonele înconjurătoare (județele Tulcea, Brăila, Galați) sau din București care preferă stațiunile pentru relaxare în weekend (segmentul suplimentar).

Conform datelor disponibile pe site-ul www.topfirme.ro, în anul 2022, 12% (277 agenți economici) din totalul agenților economici de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța activau în domeniul HoReCa, având înregistrat un număr de 836 de angajați (40,5% din totalul angajaților raportat de același site) și o cifră de afaceri de 214,6 milioane de lei – echivalentul a 33,7% din cifra de afaceri realizată de toți agenții economici din U.A.T. Aceste cifre indică încă o dată faptul că economia orașului este dependentă de veniturile obținute din activitatea de turism. 

Alături de obiectivele turistice naturale, Orașul Eforie, Județul Constanța dispune și de obiective turistice antropice. Pe lângă acestea, portul turistic Eforie Marina, datorită locației sale favorabile și infrastructurii actuale, are un potențial ridicat pentru turismul nautic, precum și pentru activități sportive și divertisment, reprezentând o zonă de staționare pentru iahturi și bărci. Capacitatea portului permite organizarea de activități sportive, cum sunt cursele cu bărci cu motor. Portul turistic este deschis doar pentru rutele locale. Marina Eforie este, însă, primul port privat din România, construit la standarde europene. Potențialul portului marin Eforie este exploatat de către proprietari, iar turismul nautic ar putea deveni internațional prin includerea într-un tur din vestul Mării Negre. Totodată, potențialul turistic al stațiunilor, precum și cel al regiunii în general, a permis dezvoltarea de activități turistice axate pe diferite tipuri de turism: turism de sănătate, turism de agrement, turism cultural și/sau turism de afaceri. De asemenea, prezența epavelor în zona țărmului poate favoriza dezvoltarea scuba-diving-ului și a arheologiei subacvatice, ținându-se cont însă de existența siturilor Natura 2000 sau a altor areale protejate de pe teritoriul U.A.T.-ului. 

Turismul, împreună cu activitățile portuare, reprezintă astfel cele mai puternice ramuri economice, Orașul Eforie, Județul Constanța devenind în timp un pol esențial de dezvoltare pentru Zona Metropolitană Constanța (Z.M.C.).

 

Profil spațial și funcțional

Crearea zonelor metropolitane (conform dispozițiilor Legii nr. 315/2001) a deschis drumul către asocierea voluntară a unităților administrativ-teritoriale în vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului. Astfel, teritoriul aparținând Orașului Eforie, Județul Constanța face parte din zona metropolitană a Municipiului Constanța și din zona urbană funcțională a aceluiași municipiu. Proximitatea față de Municipiul Constanța, una dintre cele mai mari aglomerări urbane din România, precum și ieșirea la Marea Neagră și vecinătatea față de Lacul Techirghiol, influențează natura dezvoltării Orașului Eforie, Județul Constanța. 

La nivel local, Planurile Urbanistice Generale (P.U.G.-uri) reprezintă instrumente esențiale cu caracter de reglementare, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Existența unui P.U.G. actualizat care să exprime în mod realist condițiile și nevoile de schimbare de la nivel local, reprezintă o precondiție semnificativă pentru dezvoltarea locală armonioasă a oricărei localități. La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, documentația Planului Urbanistic General (P.U.G.) se află în proces de actualizare.

Conform Planului Urbanistic General al Orașului Eforie, Județul Constanța în vigoare, aprobat prin H.C.L. nr. 71/29.04.2002 și a cărui valabilitate a fost prelungită prin H.C.L. nr. 43/28.02.2022, suprafața teritoriului administrativ la nivelul anului 2002 era de aproximativ 857 ha, din care teritoriul intravilan propus prin documentație ocupa toată suprafața teritoriului administrativ. În prezent însă, teritoriul administrativ este mai mic, suferind o serie de modificări la limita administrativă cu Orașul Techirghiol și Comuna Agigea. 

Conform informațiilor cuprinse în Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024,  suprafața actuală a teritoriului administrativ al Orașului Eforie, Județul Constanța este de 716,17 ha (toată suprafața este teren intravilan), reprezentând aproximativ 0,10% din suprafața totală a Județului Constanța și 0,65% din suprafața Zonei Metropolitane Constanța (Z.M.C.), cu mențiunea că 83,22 ha se află în prezent pe raza teritorială a U.A.T. Orașul Techirghiol, Județul Constanța. 

Suprafața intravilanului Orașului Eforie, Județul Constanța a oscilat în perioada 2010-2022, per total înregistrând o scădere de 63 ha. Cea mai mare scădere a suprafeței intravilanului a fost înregistrată în perioada 2018-2020, după care a cunoscut o revenire. Orașul Eforie, Județul Constanța a pierdut suprafețe de teren în favoarea Orașului Techirghiol, Comunei Agigea și Comunei Tuzla. 

Orașul Eforie, Județul Constanța este alcătuit din cele două localități componente: Eforie Nord și Eforie Sud, având un număr total de 3289 gospodării și 2917 locuințe. 

Forma urbană a teritoriului unității administrativ-teritoriale este specifică mediului periurban, având o parcelare de dimensiuni reduse și locuințe individuale cu regim mic de înălțime (maxim P + 2E), precum și zone industriale concentrate în proximitatea circulațiilor majore. Astfel, din punct de vedere morfologic și al utilizării terenurilor, conform P.U.G., teritoriul administrativ al Orașului Eforie, Județul Constanța este divizat în 4 macro-zone, și anume:

  • zona locuințelor turistice cu funcțiuni complementare și mici unități turistice – zonă care a cunoscut o evoluție accentuată după anul 2000 când dezvoltarea urbană a condus la creșterea continuă a densității fondului construit;
  • zona mixtă care cuprinde instituții publice, servicii și comerț – zonă amplasată în partea centrală a localității Eforie Nord;
  • zona cu unități turistice și balneare de mari dimensiuni caracterizată printr-o densitate mare a unităților turistice și a construcțiilor hoteliere cu un regim de înălțime mai mare decât în restul zonelor (de ex: Hotel Europa – P+11; Hotel Traian – P+10; Hotel Petrolul – P+10 etc.);
  • zona costieră unde sunt amenajate areale pentru activități de relaxare sau de agrement, atât în scop turistic, cât și personal, zona fiind caracterizată printr-o densitate mare a amenajărilor temporare.

 

Conform datelor furnizate de către structura de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Eforie (prin adresa transmisă în data de 19.03.2025 de Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat) privind tipurile de proprietate la nivelul teritoriului intravilan al Orașului Eforie, Județul Constanța în suprafață actuală de 716,17 ha, 283 ha sunt terenuri proprietate publică, 164 ha sunt terenuri aflate în proprietatea privată a Orașului Eforie, Județul Constanța, restul suprafeței aflându-se în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice. 

Limanul Techirghiol separă zona construită în două zone diferite din punct de vedere morfologic, dar care au cunoscut evoluții similare ale fondului construit, însă în proporții diferite.

În ceea ce privește situația cadastrală a imobilelor situate în intravilanul unității administrativ-teritoriale, puțin peste jumătate (50,71%) dintre acestea nu sunt intabulate, în timp ce numărul construcțiilor neintabulate este semnificativ mai mare (6435 construcții) față de cele intabulate (934 construcții). Așadar, pentru 355,11 ha din zona aparținând Orașului Eforie, Județul Constanța nu există documentație cadastrală. Majoritatea terenurilor fără documentație cadastrală se regăsesc de-a lungul malului Lacului Techirghiol, în proximitatea limitei administrative, dar și în interiorul țesutului urban. 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentarea grafică a intravilanului aferent celor 2 localități componente 

ale unității administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Locuirea și fondul de locuințe

Investițiile realizate pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța sunt axate pe dezvoltarea rezidențială, dar mai ales pe dezvoltarea de unități de cazare în regim hotelier, cele două localități componente ale U.A.T.-ului fiind stațiuni turistice de interes național. 

În ceea ce privește fondul construit aferent zonelor de locuire se remarcă o extindere tot mai accentuată a construcțiilor cu funcțiuni complexe (locuire și turism), fapt ce a transformat localitatea într-un mozaic funcțional, unde foste construcții destinate exclusiv locuirii au fost transformate în case de vacanță sau în pensiuni turistice, această dezvoltare accentuată și necontrolată conducând la o serie de deficiențe din punct de vedere funcțional (de ex: suprasolicitarea rețelelor de utilități publice; distrugerea infrastructurii tehnico-edilitare; necesitatea suplimentării spațiilor de parcare; scăderea spațiilor naturale verzi și creșterea spațiilor betonate; accelerarea procesului de degradare a construcțiilor etc.).

Fondul de locuințe de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța a înregistrat o evoluție ușor crescătoare, ajungând la 5172 locuințe în anul 2022, față de cele 4756 locuințe întegistrate în anul 2010, cele mai multe locuințe fiind cele în proprietate privată. Valori ridicate ale numărului de locuitori sunt concentrate în zona de Vest a localității Eforie Nord în care se regăsesc locuințe colective și în partea de Sud a localității Eforie Sud. 

În ceea ce privește fondul locativ în proprietatea unității administrativ-teritoriale, din înregistrările existente în Inventarul Orașului Eforie, Județul Constanța, comunicate la data de 19.03.2025 de structura de specialitate din cadrul Primăriei (Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat), acesta cuprinde următoarele:

  • locuințe inventariate în domeniul privat al U.A.T.: 27;
  • locuințe preluate din fondul locativ de stat în domeniul privat al U.A.T.: 120;
  • locuințe sociale inventariate în domeniul public al U.A.T.: 
  • Eforie Sud: Str. Republicii: 118 apartamente în 2 blocuri P+3E;
  • Eforie Sud: Str. Republicii nr. 56 (fosta fabrică de gheață): 16 apartamente în bloc P+1E;
  • locuințe construite de Agenția Națională de Locuințe (A.N.L.) pe teren aparținând domeniului public al U.A.T.:
  • Eforie Nord: Str. 23 August: 60 apartamente (din care 23 apartamente vândute conform legii) în blocurile A, B, C, D – P+3E/4E.

 

Numărul total de Autorizații de Construire (A.C.) eliberate pentru clădiri a înregistrat însă o scădere de 76,74% în intervalul 2010-2022. Referitor la tipul de clădiri pentru care au fost eliberate A.C., trebuie menționat faptul că predominante sunt clădirile individuale de tip rezidențial. 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

Condiții de locuire

Rețeaua comercială de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța este alcătuită din piață și supermarketuri: Lidl, Profi, La Doi Pași, bazar etc., unde locuitorii își pot face cumpărăturile alimentare și nealimentare. 

Rețeaua bancară este reprezentată de agenții ale principalelor bănci de pe piața națională: Raiffeisen Bank, B.C.R., B.R.D., CEC Bank, Banca Transilvania.

În privința telecomunicațiilor, rețeaua de telefonie fixă înregistrează o scădere constantă a numărului de conexiuni (urmărind trendul de la nivelul întregii țări), pe fondul substituirii serviciilor de telefonie fixă cu cele de telefonie mobilă specifică pieței de comunicații din România. În ce privește acoperirea rețelei de telefonie mobilă la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, se întâlnesc tipurile de rețele: 2G, 3G, 4G și 4G+. Referitor la rețeaua 5G, aceasta a început și ea să fie implementată de către operatorii de telefonie mobilă, tehnologia 5G constituind o oportunitate perfectă pentru dezvoltarea și modernizarea orașului și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Serviciile de telefonie mobilă sunt asigurate la nivelul U.A.T.-ului de către operatorii: Digi România, Orange România, Telekom România și Vodafone România. 

Unitățile poștale existente pe teritoriul unității administrativ-teritoriale sunt în număr de 3 și sunt distribuite astfel: 2 oficii în Eforie Nord și unul în Eforie Sud. 

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, serviciile private de curierat sunt asigurate de următoarele companii: DPD Courier, Cargus Ship&Go, FAN Courier, Rom Curier, Florin Curier Express. 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

Servicii publice

Orașul Eforie, Județul Constanța este bine deservit de echipamentele publice, existând practic toate tipurile de dotări necesare funcționării unui oraș, observându-se o concentrare a acestora în zona centrală. Obiectivele publice sunt amplasate în proporții relativ egale în cele două localități componente. Diversitatea mare a acestora, prezența spațiilor verzi și de agrement, împreună cu frecvența bazelor medicale balneoclimaterice, caracterizează specificul unității administrativ-teritoriale.  

 

Spațiul public

Spațiile publice de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța sunt reprezentate de parcuri, grădini publice, zone verzi, scuaruri, piețe, locuri de joacă pentru copii, aliniamente stradale, cele două faleze și plajele. În categoria parcurilor/grădinilor publice intră grădina Teatrului de Vară din Eforie Nord, Parcul Movilă, Parcul Teatru de Vară Eforie Sud. Alte spații verzi, unele dintre acestea neamenajate, sunt și cele două zone de camping Bucuria și Meduza, spațiile verzi aflate de o parte și de alta a străzii Traian din Eforie Nord și arborii de pe marginea arterelor principale de circulație (DN 39, DJ 383). 

Conform datelor furnizate de I.N.S. Tempo Online, Orașul Eforie, Județul Constanța figura în anul 2022 cu 36 ha de spații verzi, fiind pe locul al 5-lea din cele 12 orașe ale Județului Constanța. În prezent orașul dispune de 33,3 mp/locuitor de spațiu verde, ceea ce este peste media recomandată la nivel european de 26 mp/locuitor. Evoluția spațiilor verzi de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța a înregistrat în ultimii ani un trend pozitiv, ajungând la o creștere semnificativă. Astfel, în anul 2022 erau cu 21 ha mai mult spații verzi decât în anul 2010. 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

În legătură cu suprafața actuală a spațiilor verzi de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța și cu distribuția acestora pe cele două localități componente, structura de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Eforie – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, conform adresei din data de 19.03.2025, a furnizat următoarele informații: suprafața totală la nivelul U.A.T.-ului este de 36 ha, din care: suprafața existentă în localitatea Eforie Nord este de 16 ha, iar cea existentă în Eforie Sud este de 20 ha. 

 

Regenerare urbană

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța sunt câteva proiecte în implementare care vizează estetica urbană și modernizarea, respectiv reabilitarea piețelor și a spațiilor publice. În localitatea Eforie Nord, de exemplu, au fost finalizate lucrările de amenajare a falezei și a unei zone de promenadă. De asemenea, și la nivelul localității Eforie Sud au fost realizate lucrări de reabilitare și consolidare a falezei. 

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate proiectele implementate sau în curs de implementare în vederea regenerării urbane, modernizării și reabilitării piețelor și spațiilor publice de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, după cum se poate observa în tabelul de mai jos: 

 

Tabel: Proiecte implementate sau în curs de implementare în vederea regenerării urbane, modernizării și reabilitării piețelor și spațiilor publice de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța 

Denumire proiect

Localitate

Valoarea proiectului

Sursa de finanțare

Beneficiar

Modernizarea și reabilitarea infrastructurii conexe de utilitate publică în scopul creșterii competitivității destinațiilor turistice din stațiunea Eforie Sud

Eforie Sud

22.568.009 lei

POR 2014-2020

Prioritatea de Investiții 7.1

Orașul Eforie, Județul Constanța

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de utilitate publică pentru valorificarea atracțiilor turistice în Orașul Eforie

Eforie Nord

21.965.417 lei

POR 2014-2020

Prioritatea de Investiții 7.1

Orașul Eforie, Județul Constanța

Regenerare spații urbane degradate și creare de zone verzi pentru asigurarea sustenabilității și rezilienței urbane în 

Orașul Eforie

Orașul Eforie

414.567,99 lei

POAT 2014-2020

Orașul Eforie, Județul Constanța

Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, 

Orașul Eforie

Eforie Nord

20.688.651,96 lei

POR 2014-2020

Prioritatea de Investiții 7.1

Orașul Eforie, Județul Constanța

Reconversia terenurilor degradate pentru folosul cetățenilor din Orașul Eforie

Orașul Eforie

21.822.415,48 lei

POR 2014-2020

Prioritatea de Investiții 5.2

Orașul Eforie, Județul Constanța

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 


 

 

Anexa nr. 3 la Statut

 

 

 Hidrografia, flora, fauna și tipul solurilor de la nivelul 

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

Zonele naturale de pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța reprezintă 52,89 ha – aproximativ 7% din suprafața întregii unități administrativ-teritoriale, iar suprafața zonelor naturale nefragmentate este de 99,45% din totalul zonelor naturale, după cum se menționează în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024.

 

I. HIDROGRAFIA Orașului Eforie, Județul Constanța este reprezentată de următoarele surse:

  • ape de suprafață cu apă sărată: Lacul Techirghiol;
  • ape de suprafață - întinderi mari de apă sărată (aproximativ 5 km de plajă): Marea Neagră;
  • ape de suprafață cu apă dulce: Balta Tuzla; 
  • ape subterane – caracterizate, în special, de sursa Biruința, situată în coada Lacului Techirghiol spre Balta Tuzla, precum și de micile izvoare de apă dulce denumite ”Lanuri” – Urluchioi, la coada lacului dinspre Tuzla, respectiv de câteva izvoare minerale și termale localizate în apropeierea Lacului Techirghiol;
  • lacul artificial Belona – situat în sudul stațiunii, ce a fost amenajat în perioada 1958-1959 în scop recreativ, între două corpuri de apă sărată.

Rețeaua hidrografică a Orașului Eforie, Județul Constanța este slab dezvoltată, localitatea Eforie fiind amplasată pe malul Lacului Techirghiol care este poziționat la confluența a trei văi  - Carlichioi – ce are la bază un bazin de recepție de 160 km².

Rețeaua hidrografică de suprafață este dominată de interacțiunea dintre Marea Neagră (apă sărată) și Lacul Techirghiol (apă sărată), respectiv Balta Tuzla (apă dulce), corpuri de apă care au influențe directe asupra climatului și ecosistemului local. 

Apele subterane, deși nu sunt foarte vizibile la suprafață, joacă un rol important în echilibrul hidrologic al zonei. Aceste ape sunt cantonate în cadrul structurilor hidrogeologice de la nivelul calcarelor cretacice și jurasice (ape sub presiune), precum și de la cele sarmatice. Local, la baza depozitelor loessoide unde sunt lentile de argilă, apar și izvoare la baza teraselor.

Sursa de alimentare a Lacului Techirghiol este din precipitații (51,5%), dar și din surse subterane. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a aportului subteran, fapt ce a condus la o ridicare lentă, dar continuă a nivelului lacului. 

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt evidențiate mai multe date relevante referitoate la Lacul Techirghiol, așa cum se poate observa în cele ce urmează. Lacul Techirghiol este elementul natural cel mai important de pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale pe care se regăsește, constituind cel mai întins liman fluvio-maritim din zona de litoral și, totodată, cel mai întins lac salin din România, având o lungime de 7500 m, adâncimea de maximum 9 m și salinitatea de peste 90 g/l. Aspectele fizico-geografice ale lacului sunt fundamental deosebite față de celelalte ghioluri. Suprafața lacului care este de 14,62 km², se află cu aproximativ 1,5 m sub cota mării. Datorită calităților sale curative remarcabile și din nevoia de a le conserva, în anul 1937, Carol al II-lea a decretat protecția Lacului Techirghiol, 500 m în jurul lacului și 1000 m în jurul stațiunii. Ulterior, în anul 1972, Lacul Techirghiol este declarat monument al naturii. Tot monumente ale naturii sunt declarate ș micile izvoare de apă dulce numite „Lanuri” – Urluchioi, situate la coada lacului dinspre Tuzla. Mai mult decât atât, Lacul Techirghiol este declarat arie naturală protejată de interes național, fiind o rezervație zoologică-avifaunistică-zona umedă (lacul a fost declarat sit Ramsar în anul 2006). Este de menționat faptul că lacul reprezintă o importantă resursă turistică nu numai pentru Orașul Techirghiol, Județul Constanța, ci și pentru Orașul Eforie, Județul Constanța. Exploatarea lacului se face și de către localitățile Eforie Nord și Eforie Sud care, amândouă au amenajări de băi reci și sanatorii balneare. 

În ce privește apa Mării Negre, aceasta are o concentrație de 15,5 gr/l de săruri minerale. Marea este lipsită de maree, ceea ce menține în bune condiții nisipul fin de pe plajă și de pe fundul mării. Lipsa stâncilor și a faunei marine primejdioase (rechini sau alte specii de pești periculoși) face din litoralul Orașului Eforie  un loc ideal pentru practicarea turismului. Apa mării are o temperatură medie de +20ºC vara și de -0,9ºC iarna când poate îngheța în zona malului. 

Lacul Belona este considerat un lac artificial creat în perioada comunistă prin realizarea unor lucrări menite să transforme, în scop recreativ, zona unei foste mlaștini cu apă sărată. Acest lac funcționează și ca ecluză între Lacul Techirghiol și mare, în Lacul Belona vărsându-se canalul colector de ape pluviale sau de inundație ce protejează infrastructura C.F.R.

 

 

II. FLORA Orașului Eforie, Județul Constanța este reprezentată, în principal, de mai multe asociații și comunități vegetale importante, precum:

            - asociațiile vegetale halofile răspândite pe sărăturile de lângă Lacul Techirghiol și în zonele joase și salinizate ale plajelor (Eforie Sud);

- comunitățile de plante xero-mezofile și xerofile de pe dunele de nisip ale plajelor, în zona falezelor de loess (Eforie Sud);

- comunitățile vest-pontice cu Pholiurus pannonicus și Plantago tenuiflora, în microdepresiunile cu sol sărat, acolo unde apa stagnează până spre sfârșitul primăverii (cf. Doniță și alții, 2005, p. 43);

- comunitățile vest-pontice cu Cakile maritima ssp. Euxina și Argusia sibirica, pe falezele mai înalte dintre Agigea și Eforie Nord, cu nisipuri în curs de fixare, nespălate de valuri în timpul furtunilor (cf. Doniță și alții, 2005, p. 57).

O altă asociație vegetală importantă este cea a plantelor higrofile prezente în zona lacurilor paramarine, aceasta regăsindu-se pe malurile Lacului Techirghiol.

Un habitat specific ce face obiectul protecției și care se regăsește pe teritoriul celor două Eforii este cel al dunelor mobile embrionare (cod Natura 2000:2110), acesta fiind format din dune înalte, mobile, nefixate sau parțial fixate de vegetație cu un proces de solificare incipient (Făgăraș, 2008, p. 42). Dintre aceste plante ce formează asociații specifice zonei costiere, o mare parte dintre cele specifice comunităților de plante xero-mezofile și xerofile de pe dunele de nisip se află pe Lista Roșie privind raritățile floristice. Sunt considerate periclitate, având risc de extincție, speciile amenințate sau vulnerabile. Acestea din urmă, împreună cu cele rare, constituie grupul de plante de interes deosebit care trebuie atent monitorizate și supuse unui regim de protecție efectivă, mai ales prin conservarea lor in situ în cadrul habitatelor naturale pe care le populează (Făgăraș, 2008, p. 219-220). 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

În ce privește flora și fauna, Orașul Eforie, Județul Constanța beneficiază de un ecosistem divers, influențat de climatul marin și de vecintatea Lacului Techirghiol care, după cum a fost menționat anterior, el însuși constituie o rezervație naturală. 

Astfel, vegetația din jurul Lacului Techirghiol este adaptată la salinitatea ridicată a apei. Speciile caracteristice includ plante halofile (tolerante la sare), precum Salicornia europaea (Salicornia sau Brânca) și alte specii din familia Chenopodiaceae. 

Pe plajele din cele două stațiuni, vegetația este specifică dunelor de nisip și include plante precum Cakile maritima (Ridichioara de nisip), Eryngium maritimum (Scaiul dracului) și Ammophila arenaria (Iarba de nisip/plajă) care contribuie la stabilizarea dunelor. 

În cele două stațiuni, Eforie Nord și Eforie Sud, flora ornamentală este bine reprezentată de copaci, arbuști și flori cultivate, cum ar fi: tei, salcâmi, pini, platani, precum și specii decorative de trandafiri, lavandă și diverse flori de sezon. 

 

 

III. FAUNA care trăiește pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța este reprezentată, în principal, de următoarele specii de:

- păsări migratoare și sedentare care se cuibăresc și poposesc pe Lacul Techirghiol. Printre acestea se numără pelicanul creț (Pelecanus crispus), egreta mică (Egretta garzetta), rața cu ciuf (Netta rufina) și alte specii de rațe și stârci. În prezent, în zona Lacului Techirghiol, numărul de specii cunoscute a crescut la 168 ceea ce reprezintă 45% din totalul speciilor cunoscute în România.

- pești precum: chefalul/labanul (Mugil cephalus), scrumbia (Alosa immaculata) și calcanul (Scophthalmus maeoticus) se întâlnesc în apele Mării Negre. De asemenea, delfinii, în special delfinul comun (Delphinus delphis) sunt ocazional observați în largul coastei. 

- mamifere mici precum: iepurii, aricii și diverse specii de rozătoare se regăsesc în zonele de vegetație din jurul lacului și în zona pădurilor limitrofe. Speciile de delfini sunt în regres numeric din cauza vînătorii excesive. 

Zona nisipoasă este populată de o faună tipică ce cuprinde elemente marine care pot trăi doar în imediata apropiere a apei. Astfel, fauna marină este reprezentată, în principal, de Orchestia bottae, dar și din oligochete, larve de insecte, nematode, halacaride, harpacticoide și isopodul Idotea. 

Dintre speciile de păsări amenințate sunt gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) și rața cu cap alb (Oxyura leucocephala). Pe lângă speciile migratoare de păsări este remarcabil și numărul mare de specii cuibăritoare din zona unității administrativ-teritoriale. 

 

 

IV. ARIILE PROTEJATE de pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța

Orașul Eforie și împrejurimile sale, inclusiv Lacul Techirghiol (declarat începând cu anul 2006 sit Ramsar, așa cum a fost menționat anterior), fac parte dintr-o zonă protejată, datorită biodiversității și importanței ecosistemelor de apă sărată și litoral. De aceea, activitățile turistice trebuie să fie în concordanță cu normele de protecție și conservare a mediului, tocmai pentru a preveni degradarea habitatelor naturale. 

Conform O.U.G. nr. 49 din 31 august 2016 pentru modificarea Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a III-a – Zone protejate, pe teritoriul administrativ al Orașului Eforie, Județul Constanța, se găsesc mai multe arii naturale protejate de interes național, de importanță internațională și de importanță comunitară, așa cum se poate observa din tabelul redat mai jos:

 

Tabelul: Ariile protejate din Rețeaua Natura 2000 – U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța

Nivel de importanță

Tip

Denumire

Teritoriu

Județ/zonă

Teritoriu

U.A.T.

Arii naturale protejate de interes național

Rezervații științifice, monumente ale naturii și rezervații naturale

RONPA 0937

Lacul Techirghiol

Constanța

Eforie,

Techirghiol,

Topraisar,

Tuzla

Arii naturale protejate de importanță internațională

Zone umede de importanță internațională

(situri RAMSAR)

RORMS0005 

Lacul Techirghiol

Constanța

Eforie,

Techirghiol,

Topraisar,

Tuzla

 

 

 

 

Arii naturale protejate de importanță comunitară

 

 

Situri de importanță comunitară

(SCI)

ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud (141 ha)

 

Marea Neagră

 

Marea Neagră

ROSCI0273 Aria marina Capul Tuzla (1738 ha)

 

Constanța

la limita sudică a teritoriului administrativ

Arii de protecție specială avifaunistică

(SPA)

ROSPA0061 Lacul Techirghiol (2939 ha)

 

Constanța

Eforie,

Techirghiol,

Topraisar,

Tuzla

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

V. TIPURILE DE SOLURI, RESPECTIV FACTORII DE INFLUENȚĂ: RELIEFUL ȘI CLIMA de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța

Orașul Eforie, Județul Constanța dispune de o mare diversitate de soluri care sunt influențate de proximitatea Mării Negre, de Lacul Techirghiol și de specificul climatic al regiunii. Relieful de coastă, condițiile climatice și compoziția minerală a solului contribuie la formarea unui tipar specific de soluri ce variază de la solurile aluvionare și nisipoase de pe litoral, până la solurile saline din jurul Lacului Techirghiol și solurile cernoziomuri fertile din zonele agricole. Această diversitate de soluri reflectă influențele multiple ale reliefului, climei și ale activităților umane asupra ecosistemului local.

Cu privire la aspectele care influențează diversitatea solurilor, în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate următoarele aspecte:

- Relieful este specific platoului podișului dobrogean, fiind ușor vălurit. Relieful are aspectul unei suprafețe plane, ușor înclinat spre mare unde se termină cu o faleză înaltă de 15 – 30 m și plaje de 20 – 150 m lățime. Spre Lacul Techirghiol faleza are doar 8 – 10 m înălțime. Sectorul mijlociu, în jur de 2 km, corespunde zonei costiere dezvoltate, între mare și Lacul Techirghiol. Depozitele întâlnite sunt constituite din calcare, argile și marne sarmatice, slab înclinate, acoperite de o cuvertură de loess cu grosime variabilă. Relieful este tipic unei zone cu terase de abraziune marină, formate în urma acoperirii prundișurilor de structură sarmatică cu un strat gros de loess și este componentă a Podișului Topraisar. 

- Țărmul este caracterizat de faleze, afectate de alunecări și prăbușiri mai ales în perioadele cu exces de umiditate și furtuni. Linia falezei a înregistrat o retragere permanentă fiind nevoie de lucrări de stabilizare și reducere a eroziunii costiere. Aceasta a fost stabilizată prin lucrări ample, iar în prezent sectoarele de faleză dezvoltate în loess sunt prezente doar în partea de nord a stațiunii Eforie Nord. În partea centrală a sectorului Eforie, în jur de 2 km, bariera de nisip dintre mare și Lacul Techirghiol, reprezintă principalul element de definire a evoluției costiere. În acest sector plaja are o lățime de 100 – 150 m, caracterizată în trecut de prezența dunelor de nisip, în prezent distruse de clădiri construite după anii 1990. Digurile realizate contribuie la captarea nisipului și menținerea sau extinderea artificială a plajelor. 

- Elementul natural cel mai important în cadrul celor două stațiuni turistice, Eforie Nord și Eforie Sud, îl reprezintă prezența litoralului marin. Din punct de vedere al cadrului natural, zona din dreptul celor două localități componente poate fi considerată un sector de tranziție între cele două unități majore ale litoralului românesc, sector încadrat de portul Agigea la Nord și de Capul Tuzla la Sud. 

- Peisajul tipic de stepă din cadrul localității Eforie Nord este astăzi practic inexistent, din cauza dezvoltării căii ferate ce reprezintă o limită antropică fizică și vizuală între localitate și câmp. Astfel, cele două localități componente, delimitate de malurile Lacului Techirghiol la Vest și ale Mării Negre la Est, pe de o parte, precum și de calea ferată pe de alta, sunt izolate de peisajul natural general al podișului Dobrogei. 

- Singurele zone de stepă dobrogeană, aflate la cotele înalte ale falezelor, sunt cele rămase la limitele localităților (între Eforie Nord și Agigea sau între Eforie Sud și Tuzla), aceste zone fiind afectate de presiuni imobiliare și dezvoltări necontrolate. 

- Clima de tip continental-marin este caracterizată prin veri călduroase și secetoase și ierni puțin friguroase, dar care sunt frecvent marcate de viscole puternice. Temperaturile înregistrate în zonă sunt mult moderate de prezența mării care atenuează căldura excesivă din timpul verii și contribuie la ridicarea temperaturilor medii din timpul iernii. Astfel, temperatura medie anuală înregistrată în zona litorală este de 11,1ºC. Precipitațiile atmosferice reflectă influențele climatice exercitate de apă, uscat și aerul în advecție. Precipitațiile atmosferice sunt reduse, sub 398 litri/mp de apă pe an, cu un maxim pluviometric în lunile iunie și noiembrie-decembrie (35 – 45 mm), ceea ce face ca această zonă să fie cea mai puțin ploioasă dintre regiunile țării. 

- Vânturile au un grad ridicat de instabilitate atât ca direcție cât și ca viteză, neexistând vânturi regulate. Vânturile din sector N, NE, NV reprezintă 40,3% din totalul anual, comparativ cu 33,8% din sector sudic. Pe aceste direcții se înregistrează și cele mai mari viteze medii anuale de până la 7,4 m/s. 

- Presiunea atmosferică are valori lunare și anuale ce depășesc 1000 mb, atingând și 1020 mb în timpul iernii.

- Orientarea estică asigură o medie de 300 de ore de soare în lunile de vară și 2189 ore de soare anual, fiind cu mult peste limita localităților din Europa care sunt situate la aceeași altitudine.


 

 

Anexa nr. 4 la Statut

 

 

 Datele privind înființarea Orașului Eforie, Județul Constanța, 

prima atestare documentară, precum și evoluția istorică

 

Prima atestare documentară a Orașului Eforie, Județul Constanța, a fost la data de 20 septembrie 1899, prin punerea pietrei de temelie a Hotelului Movilă, pe malul mării și a Băilor Movilă, pe malul Lacului Techirghiol, moment în care lua naștere Stațiunea Balneară Movilă-Techirghiol, prima stațiune turistică a Dobrogei. Timp de un secol, pământul dintre Lacul Techirghiol și Marea Neagră a fost cunoscut sub mai multe denumiri și anume: Movilă Techirghiol, Carmen Sylva, Vasile Roaită sau Eforie. 

În cele ce urmează sunt prezentate un scurt istoric, respectiv evoluția actualei unități administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța. 

Evoluția peisajului istoric al teritoriului ocupat astăzi de localitățile Eforie Nord și Eforie Sud reflectă un amestec de influențe naturale, economice și culturale, marcate de particularitățile regiunii Dobrogea și de dezvoltarea specifică a litoralului românesc al Mării Negre.

 Deși forma peninsulară a localității ar fi oferit omului străvechi condiții bune de apărare și siguranță, nu s-au găsit așezări omenești străvechi, ci numai câteva nișe de înhumație, descoperite la săpăturile de lângă hotelul “Popovici”(1953). Pe de altă parte, la jumătate de km spre sudul localității Eforie, există izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări stravechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Pe aceste locuri au fost descoperite urme de viață materială traco-getică și daco-romană. 

 În antichitate, atunci când cursurile de apă aveau un debit important, ele au putut constitui pe locul actualului Lac Techirghiol, un estuar adânc săpat în uscat, aceste cursuri fiind prielnice adăpostirii navelor și deopotrivă favorabile dezvoltării pe malul lor a așezărilor. Astfel, așezările antice s-au dezvoltat acolo unde apele de la țărm erau mai adânci, ceea ce permitea acostarea navelor fără pericolul înnămolirii.

 După descoperirile arheologice și monetare, viața din așezările romane din zona Lacului Techirghiol s-a stins în prima jumătate a secolului al VII-lea. Explicația acestei situații, generalizată, ar rezida în invaziile popoarelor migratorii și treptata înnisipare a accesului în liman. Peste așezările geto-romanilor, mai tarziu, au venit și s-au stabilit turco-tătarii și alte populații în migrație.

 Dacă istoria teritoriului situat între Lacul Techirghiol și mare a fost legată în antichitatea clasică de provincia Scythia Minor, în Evul Mediu el a fost conexat la evoluția Dobrogei. În secolul al XIV-lea, numele „Dobrogea” a provenit de la „Țara lui Dobrotiţă” -  stăpânitorul eponim al ținutului, despot bizantin și principe. Astfel, se poate aprecia că, cel puțin de la mijlocul secolului al XIV-lea, ținuturile din preajma Lacului Techirghiol au făcut parte din principatul despotului Dobrotiță. După moartea acestuia, teritoriile dunăreano-maritime ale principatului său au fost unite cu Țara Românească sub cârmuirea marelui voievod și domn Mircea cel Bătrân (1386-1418). 

Astfel, pentru mai bine de un secol, teritoriul situat între Lacul Techirghiol și mare, a făcut parte din Țara Românească și abia la începutul secolului al XVI-lea apar primele indicii ale preluării ținutului de la nord de Mangalia de la Țara Românească și organizării sale în cadrul Imperiului Otoman. Sub administraţia otomană, pe toată durata ei, de la începutul secolului al XVI-lea și până în anul 1877, teritoriul Dobrogei a făcut parte din sanğak-ul Silistra, beylerbeyilik-ul Rumeliei și ulterior (1864) din Tuna vilayet (vilayetul Dunării). Însă, odată cu ocuparea Dobrogei de către Imperiul Otoman, în timpul colonizării turco-tătare, rolul populației autohtone în viața administrativă a regiunii a scăzut simțitor, populația fiind deposedată de bunurile materiale și trecută treptat într-o poziție inferioară, supusă beilor locali. Satul Tuzla a fost locuit de români până în anul 1848, când un pașă de la Silistra a ocupat prin jafuri și teroare aceste meleaguri. După plecarea românilor, satul a fost ocupat de turci care au stat până în luna iunie 1877 când, declarându-se războiul, s-au retras pe teritorul Imperiului Otoman. După războiul ruso-otoman ce a avut loc în perioada 1877-1878 și după reunirea Dobrogei cu România, peisajul istoric a început să se transforme într-un ritm alert printr-o mare operă de reconstrucție, de colonizare și modernizare.

 Unul dintre cei care a înțeles de la început însemnătatea noii provincii pontice a Regatului României, la unirea căreia de altfel contribuise, a fost Mihail Kogălniceanu. El a și solicitat crearea în favoarea sa a demnității de Guvernator al Dobrogei, solicitare eludată cu grijă de principele Carol I și de președintele Consiliului de Miniștri, Ion C. Brătianu. Pentru meritele dovedite în timpul Revoluției de la 1848 și din timpul Războiului de Independență din 1877 – 1878, în urma căruia ne-a fost recunoscut dreptul strămoșesc asupra Dobrogei, drept recompensă, statul român a donat către marele patriot terenul de pe litoral. Domeniul lui Mihail Kogălniceanu cuprindea zona de la sud care închidea fosta ieșire la mare a Lacului Techirghiol până spre Tuzla, moșia fiind numită Tuzla, cuprinzând și actualul teritoriu al localității Eforiei Sud. Pe această moșie, el a construit la Tuzla în 1884 o biserică ortodoxă în zidul căreia a fost încastrat, semnificativ, ca și simbol al continuității românești, un fragment de sarcofag roman.

  În anul 1894, Societatea de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile”, o organizație ce administra o serie de spitale în capitală şi în țară, a cumpărat de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor 100 de hectare de pământ pe malul Lacului Techirghiol pentru crearea unei stațiuni, începând cu o bază de tratament balneo-climateric, astfel fiind puse bazele stațiunii Eforie Nord de astăzi. De atunci, stațiunea a început să fie populată cu vile, sanatorii și baze de tratament, iar mai târziu cu hoteluri. Fântâna publică clădită de Mihail Kogălniceanu în acea perioadă a devenit un alt punct de atracție pentru lumea boemă a perioadei, artiștii și scriitorii devenind nelipsiți ai locului. Cu timpul, Mihail Kogălniceanu restituie din aceasta întindere de pământ o mare parte statului român care a împroprietărit și colonizat aceste terenuri cu români din Oltenia, iar restul va rămâne urmașilor săi.

 În anul 1892, descendenții marelui patriot vând 200 ha din moșie către loan Movilă, boier din Moldova, urmaș al familiilor istorice moldovene din secolul al XVI-lea. Adăugând, prin trecerea în proprietate, a încă 75 ha cumpărate de la Ali Ibrahim, proprietar din satul Tuzla, Ion Movilă devine stăpânul terenurilor dintre lac, valea Tuzlei și mare constituind, astfel, vatra de azi a Orașului Eforie. Ioan Movilă a întemeiat în anul 1898, „Societatea balneară «Movilă Techirghiol»”, obținând de la Prefectura Județului Constanța, prin Decizia nr. 7007 din 1898, autorizația pentru planul de parcelare a moșiei sale Tuzla. Astfel, la data de 20 septembrie 1899, prin punerea pietrei de temelie a Hotelului Movilă, pe malul mării și a Băilor Movilă, pe malul Lacului Techirghiol, lua naștere prima stațiune turistică a Dobrogei.

 Este însă puțin cunoscut faptul  că, în perioada 1918-1927, conducerea administrativă a fost îndeplinită de către Primăria Satului Tuzla. 

 La data de 1 ianuarie 1928, după ruperea de Primăria Satului Tuzla, stațiunea Movilă a devenit comună rurală și numele i se schimbă în Carmen Sylva. După numai un an, în 1929, ea era declarată comună urbană. Ulterior, în anul 1948, din nou se schimbă numele, de data asta din Carmen Sylva în Vasile Roaită, după numele unui muncitor ceferist căzut în greva de la atelierele Grivița în februarie 1933, iar din 1962 numele i s-a schimbat în Eforie Sud.

 Eforie Nord, la acea vreme „Eforie – staţiune balneo-climaterică”, s-a desprins din orașul Techirghiol, la data de 1 noiembrie 1933, devenind comună urbană.

 În perioada interbelică, pământul dintre Lacul Techirghiol și Marea Neagră, sub numele de Movilă Techirghiol, ulterior Carmen Sylva, a trăit perioade mai bune sau mai rele, perioadele de dezvoltare alternând cu declinul generat de ocupația străină. 

Ca unitate administrativ-teritorială, Orașul Eforie, Județul Constanța s-a înfiinţat în anul 1966 prin unirea administrativă a localităților Eforie Nord și Eforie Sud (reședința), cele două localități componente având o evoluție istorică strâns legată.

 


 

 

Anexa nr. 5 la Statut

 

 

 Componența și structura populației Orașului Eforie, Județul Constanța, 

distribuția populației pe grupe de vârstă, pe sexe, după etnie, religie, în funcție de statutul profesional al acesteia etc.

 

 

Importanța cunoașterii structurii demografice

O analiză atentă a evoluției populației Orașului Eforie, Județul Constanța pentru ultimii ani, ar putea oferi perspective importante pentru o planificare strategică necesară în vederea dezvoltării unității administrativ-teritoriale. Creșterea sau scăderea numărului de locuitori indică nevoia de adaptare a infrastructurii și serviciilor publice. De exemplu, un declin demografic poate semnala probleme economice ce determină migrația tinerilor, impunând măsuri de creștere a atractivității orașului. O creștere rapidă a populației necesită însă extinderea sistemelor de transport, locuințe, utilități, pentru a susține numărul mai mare de locuitori. Prin urmare, înțelegerea tendințelor demografice este esențială pentru ca autoritățile să poată răspunde eficient nevoilor de schimbare pe termen lung ale comunității.

 

Statistica populației după domiciliu

 

Definiții:

Populația după domiciliu la data de 1 ianuarie a anului de referință reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română și domiciliu pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale.

Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuința principală, trecută în actul de identitate (C.I., B.I.), așa cum este luată în evidența organelor administrative ale statului. În stabilirea valorii acestui indicator nu se ține cont de reședința obișnuită, de perioada și/sau motivul absenței de la domiciliu.

 

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (I.N.S.), valorile demografice indică un număr de 10958 persoane după domiciliu la 1 ianuarie 2021 și 10872 persoane la 1 ianuarie 2011. Această evoluție indică o relativă stabilitate demografică în oraș pe parcursul unui deceniu, fără fluctuații majore. Deși pe termen lung demografia Orașului Eforie, Județul Constanța a înregistrat o ușoară tendință pozitivă în ceea ce privește populația stabilă totală, datele recente indică însă o ușoară scădere, apreciind numărul locuitorilor pentru 1 ianuarie 2023 la cca 10755 de persoane, ceea ce înseamnă o densitate a populației de cca 1502 locuitori pe km² (la o suprafață actuală a teritoriului administrativ al unității administrative-teritoriale de 716,17 ha, respectiv 7,16 km²). La nivelul anului 2023, Orașul Eforie, Județul Constanța concentra 1,43% din populația totală a județului și doar 2,12% din cea urbană județeană, fiind al șaptelea centru urban din județ, ca mărime demografică, dintr-un total de 11 așezări urbane. Populația Orașului Eforie, Județul Constanța totalizează 2,03% din totalul zonei urbane funcționale Constanța și 2,22% din populația totală a zonei metropolitane. 

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția pe grupe de vârstă

 

Scăderea populației totale și îmbătrânirea demografică au modificat structura pe grupe de vârstă a populației înregistrate la nivelul U.A.T.-ului, reflectând atât tendințele demografice generale ale României, cât și provocările economice și sociale locale. 

O comparare a populației Orașului Eforie, Județul Constanța pe grupe de vârstă înregistrată în anii 2023, 2021 și 2011 poate reflecta într-adevăr o serie de schimbări semnificative în structura demografică, cu impact important asupra comunității și planificării viitoare. În cele ce urmează sunt prezentate câteva tendințe și observații posibile care ar putea explica aceste schimbări:

 

  1. Scăderea generală a populației:

- În multe orașe din România, inclusiv Eforie, se observă o scădere a populației active din cauza migrației externe și a natalității scăzute. Aceasta poate fi evidentă și în schimbările demografice pe termen lung.

- În anul 2021, Orașul Eforie, Județul Constanța a înregistrat o ușoară creștere a populației față de anul 2011, însă această tendință nu s-a menținut, iar pentru anul 2023 valoarea indică o scădere a populației, aliniindu-se astfel trendului descendent observat la nivelul întregului județ Constanța. 

 

  1. Îmbătrânirea populației:

- O tendință observată în multe orașe din România, în special în localitățile mai mici și în cele de pe litoral, o reprezintă îmbătrânirea populației. Aceasta poate fi reflectată printr-o creștere a procentului persoanelor vârstnice în structura pe grupe de vârstă.

- În Orașul Eforie, Județul Constanța, îmbătrânirea poate fi asociată cu migrarea tinerelor familii în alte zone sau în orașe mari, lăsând loc pentru un număr mai mare de pensionari sau persoane în vârstă.

 

  1. Migrarea:

- Migrarea internă și externă a tinerelor familii poate influența semnificativ structura pe grupe de vârstă. Persoanele tinere și familiile tinere pot migra spre orașe mai mari în căutarea unor oportunități de muncă și a unui trai mai bun, iar acest lucru contribuie la scăderea numărului de copii și tineri în oraș.

- Orașul Eforie, Județul Constanța este și o destinație turistică importantă, ceea ce poate duce la o fluctuație semnificativă a populației sezoniere, dar această populație nu este întotdeauna reflectată în statisticile oficiale permanente.

 

  1. Impactul turismului:

- Deși turismul joacă un rol semnificativ în economia locală, acesta poate avea un impact mai redus asupra creșterii populației permanente, având în vedere că mulți dintre locuitorii temporari sau sezonieri nu sunt incluși în statisticile oficiale. Cu toate acestea, infrastructura și serviciile pentru vârstnici sau turiștii care vin pe perioade mai lungi pot influența structura demografică în mod indirect.

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

 

Este evident că schimbările semnificative în structura demografică a Orașului Eforie, Județul Constanța reflectă o scădere continuă a populației, cu un impact major asupra grupelor de vârstă tinere și o tendință de îmbătrânire a populației, un fenomen întâlnit în multe localități din România. Migrarea externă, migrarea către orașe mari și scăderea natalității sunt factori importanți în aceste schimbări, iar autoritățile locale vor trebui să răspundă acestor provocări cu politici care să sprijine integrarea tinerelor familii, îmbunătățirea serviciilor pentru vârstnici și atragerea unor noi locuitori.

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

 

 

Contribuția populației Orașului Eforie, Județul Constanța la totalul populației distribuită pe categorii de vârstă

 

În intervalul de analiză (2011-2023), contribuția populației Orașului Eforie, Județul Constanța la totalul populației județului, a înregistrat modificări semnificative, reflectând tendințele generale de scădere demografică la nivel județean și național. Evoluția pe categorii de vârstă poate fi descrisă astfel:

 

Grupa de vârstă 0-24 ani

În anul 2011, această categorie număra 2750 de personae la nivelul orașului Eforie, reprezentând aproximativ 1,25% din totalul județului Constanța, la aceeași categorie de vârstă.

În anul 2021, populația tânără din Orașul Eforie (2405 persoane) s-a diminuat cu 345 de persoane raportat la valoarea aferentă anului 2011, ponderea acestei categorii în totalul grupei înregistrat la nivelul județului constituind 1,26%. În același interval de referință, atât Orașul Eforie, cât și Județul Constanța au înregistrat scăderi de 13% pe această categorie de vârstă.

În anul 2023 se continuă declinul, în strânsă concordanță cu scăderea natalității și migrația tinerilor spre centre urbane mai mari, populația înregistrată la nivelul Orașului Eforie ajungând la 2325 de persoane.

Din cadrul acestei categorii de vârstă, subcategoria 15-24 ani este considerată neproductivă, putând fi inclusă în rândul persoanelor susținute economic de populația activă, deoarece se suprapune perioadei de școlarizare. 

 

Grupa de vârstă 25-64 ani (Populația activă)

În anul 2011, această categorie număra 6547 de persoane la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, reprezentând la acea dată 1,43% din totalul județului la aceeași categorie de vârstă.

Datele colectate   pentru anul 2021 (6471 de persoane la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța) au indicat o scădere   cu 76 persoane în categoria   populației active, în procente 1% raportat la valoarea înregistrată în anul 2011, mai redusă comparativ cu valoarea de la nivelul județului care a înregistrat o scădere pe aceeași grupă de 3%, ponderea acestei categorii în totalul grupei județului constituind 1,46%.

Migrația economică și reducerea oportunităților locale de angajare au fost principalele cauze ale acestui fenomen, anul 2023 urmând același trend descendent, populația înregistrată la nivelul orașului ajungând la 6257 de persoane.

 

Grupa de vârstă 65+ ani

Această categorie de vârstă a înregistrat o creștere constantă, atât în număr absolut, cât și ca pondere în județ, urmând tendința generală de îmbătrânire a populației ce caracterizează întregul județ. 

În anul 2021, această categorie număra la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, 2082 de persoane, înregistrând cu 547 de persoane mai mult comparativ cu valoarea corespunzătoare anului 2011 (1535 persoane), reprezentând 1,63% din totalul înregistrat la nivelul județului la aceeași categorie de vârstă.

În anul 2023, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, se continuă procesul de sporire a populației încadrate în grupa de vârstă 65+ (2173 persoane), în condițiile unei rate scăzute a natalității și a unei speranțe de viață în creștere, urmându-se practic tendința generală de îmbătrânire a populației de la nivelul întregului județ. 

 

 

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

 

Ca și concluzie, se poate aprecia faptul că, datele înregistrate la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, reflectă în mare parte, tendințele demografice generale specifice județului, cu particularități influențate de specificul economic și geografic al localității. Fenomenele demografice care caracterizează însă Județul: scăderea populației totale, îmbătrânirea demografică și migrația, sunt prezente și la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, amplificate uneori de dependența orașului de turismul sezonier. Toate aceste aspecte pun presiune pe viața socială și economică a orașului, iar pentru a contracara efectele negative pe termen mediu și lung, se impune luarea de măsuri în scopul diminuării acestui fenomen. 

 

 

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția pe sexe

 

Conform datelor publicate, în anul 2021, populația Orașului Eforie, Județul Constanța era compusă din 5234 persoane de sex masculin, reprezentând 47,76% din totalul populației, respectiv 5724 persoane de sex feminin, reprezentând 52,24% din totalul locuitorilor unității administrativ-teritoriale.

 

Sex

Populație

Procent

Masculin

5234

47,76%

Feminin

5724

52,24%

Sursa datelor: I.N.S.,Tempo Online

 

Conform datelor reținute în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, în ceea ce privește distribuția pe sexe a populației stabile, la data de 1 ianuarie 2023, populația de sex feminin reprezenta 52,40% din totalul populației, iar cea de sex masculin 47,60%, acest ușor dezechilibru fiind evidențiat și de valoarea raportului de masculinitate, calculat în 2023 la 100 persoane de sex feminin revenind 90,8 persoane se sex masculin.

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția după starea civilă

 

Distribuția populației după starea civilă oferă informații utile pentru adaptarea serviciilor publice. De exemplu, un procentaj mare de persoane necăsătorite necesită investiții în infrastructura pentru tineri, în timp ce o pondere mare de vârstnici singuri poate indica nevoia unor programe de îngrijire și asistență socială dedicate.

            În ceea ce privește starea civilă, din totalul populației Orașului Eforie, Județul Constanța, înregistrată în anul 2021, 5495 de persoane erau căsătorite (50,15%), cca 787 de persoane erau divorțate (7,18%), 482 de persoane erau văduve (4,40%), iar 4194 de persoane erau necasătorite (38,27%).

 

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția după religie

 

Orașul Eforie, ca parte a județului Constanța, reflectă diversitatea religioasă a regiunii, care este influențată de istoria, cultura și demografia sa. Deși majoritatea populației este creștin-ortodoxă, există și alte grupuri religioase, reprezentând minoritățile din oraș. Din datele publicate de I.N.S., aflăm faptul că, din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor Orașului Eforie, Județul Constanța sunt ortodocși (61,29% - anul 2021), cu o minoritate de musulmani de etnie turco-tătară (4,07% - anul 2021). Pentru 32,12% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională (anul 2021).

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția după etnie

 

Diversitatea etnică întâlnită la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța este moderată, cu o populație predominant românească, dar cu prezența vizibilă a minorităților turco-tătare și a altor grupuri etnice, minorități care îmbogățesc moștenirea culturală a unității administrativ-teritoriale. Această diversitate este reprezentativă pentru specificul Dobrogei, o regiune cunoscută pentru multiculturalismul său istoric.

            În cadrul comunității locale de la nivelul U.A.T.-ului, din datele publicate pentru anul 2021 referitoare la etniile majoritare, numărul de membri și procentul pe care îl reprezintă în populația totală a orașului (10958 locuitori în 2021), aflăm următoarele:

 

  • Români: 7224 membri (65,92% din populația totală)
  • Tătari: 346 membri (3,16% din populația totală)
  • Turci: 81 membri (0,74% din populația totală)
  • Pentru 29,51% din populație, nu se este cunoaște apartenența etnică (anul 2021).

 

 

Sursa datelor: analiză după I.N.S., Tempo Online

 

 

Zonele urbane marginalizate

Zonele marginalizate se referă la sărăcia extremă (multidimensională), și nu la sărăcia relativă (insuficiența veniturilor/consumului). Din datele menționate în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, aflăm că valoarea actualizată a Indicelui dezvoltării umane locale (IDUL) calculat de Banca Mondială este ridicată pentru Orașul Eforie, Județul Constanța, încadrându-l pe acesta în categoria orașelor mici cu un venit mediu-superior și cu un indice de accesibilitate de 0,99 în anul 2020. La data calculării indicelui anterior menționat, Orașul Eforie, Județul Constanța înregistra un nivel mediu la toate cele patru capitole analizate și anume: incluziune și accesibilitate, competitivitate și atractivitate în locuri de muncă, mediu locuibil și inteligent climatic, transport și sustenabilitate din punct de vedere financiar.

 

 

Populația Orașului Eforie, Județul Constanța – Distribuția în funcție de statutul profesional

Forța de muncă activă este reprezentată de numărul de salariați activi a cărui dinamică indică fluctuații importante cu efecte directe asupra dezvoltării economice a orașului

Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 furnizează o serie de date importante cu privire la acest punct, după cum se poate observa în cele ce urmează:

 

-  După anul 2020 (când a fost înregistrată o scădere în ce privește numărul de salariați, acesta atingând valoarea de 2819), începe să crească numărul de salariați la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, acest aspect înscriindu-se în trendul ascendent de la nivelul întregului județ. Astfel, având în vedere evoluția numărului de salariați din cadrul unităților economice existente în oraș, prognoza privind evoluția acestui număr în anii ce vor urma, este una favorabilă. 

- Ponderea salariaților la nivelul anului 2021 în Orașul Eforie, Județul Constanța era de 28% din numărul total de locuitori, în timp ce la nivel județean aceasta era de doar 16%, valori care indică serioase probleme socio-economice la nivelul județului. Astfel, pentru anul 2021, numărul total de salariați din oraș reprezenta 1,7% din totalul salariaților înregstrați în județ. 

- Numărul șomerilor din Orașul Eforie, Județul Constanța reprezintă doar 1% din totalul șomerilor înregistrați la nivelul județului. Un aspect pozitiv în privința evoluției pieței forței de muncă ce caracterizează Orașul Eforie, Județul Constanța, este cel referitor la faptul că numărul șomerilor urmează un trend descrescător. 

- Datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) indică faptul că, în anul 2022, în localitatea de reședință (Orașul Eforie), existau un număr de 1278 de angajatori cu un efectiv de salariați de 2757 persoane, dintre care 228 angajatori cu 1592 de angajați erau înregistrați în Eforie Sud. Din totalul de angajatori raportați de I.T.M., 700 nu aveau declarați salariați.   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 6a la Statut

 

 

 Componenţa nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleşilor locali, precum şi apartenenţa politică a acestora începând cu anul 1992, 

de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

PRIMAR AL ORAȘULUI EFORIE, JUDEȚUL CONSTANȚA

 

MANDATUL

NUME ȘI PRENUME

PRIMAR

APARTENENȚA POLITICĂ

PERIOADA

1992 - 1996

BECHERESCU SILVIUS - IOAN

N/A

1992 - 1993

1996 - 2000

COSMA MIHAIL-CRISOSTOM

U.S.D.

1996 - 2000

2000 - 2004

COSMA MIHAIL-CRISOSTOM

P.D.

2000 - 2004

2004 - 2008

BRĂILOIU ION-OVIDIU

P.S.D.

2004 - 2008

2008 - 2012

BRĂILOIU ION-OVIDIU

P.S.D.

2008 - 2012

2012 - 2016

BRĂILOIU ION-OVIDIU

U.S.L. (P.S.D.)

2012 - 2016

2016 - 2020

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

P.N.L.

2016 - 2020

2020 - 2024

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

P.N.L.

2020 - 2024

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 6b la Statut

 

 

 Componenţa nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleşilor locali, precum şi apartenenţa politică a acestora începând cu anul 1992, 

de la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța

 

I. VICEPRIMAR AL ORAȘULUI EFORIE, JUDEȚUL CONSTANȚA

 

MANDATUL

NUME ȘI PRENUME 

VICEPRIMAR

APARTENENȚA POLITICĂ

PERIOADA

1992 - 1996

COSMA MIHAIL - CRISOSTOM

N/A

N/A

1996 - 2000

BRATU VASILE

N/A

N/A

2000 - 2004

UDREA ION

Federația Ecolog. România

N/A

2004 - 2008

VASILE ION

P.P.P.S.

N/A

2008 - 2012

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

P.N.L.

N/A

2012 - 2016

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

U.S.L. (P.N.L.)

N/A

2016 - 2020

CHIPARU DĂNUȚ

P.R.M.

2016 - 2020

2020 - 2024

NU a fost ales Viceprimar.

-

-

 

II. CONSILIERI LOCALI AI ORAȘULUI EFORIE, JUDEȚUL CONSTANȚA

 

  1. Mandatul 1992 – 1996

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

BRĂILOIU ION

 

N/A

2.

ANDRUȘ IOAN

N/A

3.

ILIE ALEXANDRU

N/A

4.

IONIȚĂ GHEORGHE

N/A

5.

STĂNESCU CONSTANTIN

N/A

6.

TUDORAN PETRE

N/A

7.

ANICA ALEXANDRU

N/A

8.

GANEA AUREL

N/A

9.

DOGARU GHEORGHE

N/A

10.

RĂSCOL CONSTANTIN

N/A

11.

BURTEA GHEORGHE

N/A

12.

AGALI ABDULHAMIT

N/A

13.

CHIOSEAUA IANCU

N/A

14.

STĂNOIU DANIEL

N/A

15.

DAN ROMEO PETRE

N/A

16.

IANCU ION

N/A

 

  1. Mandatul 1996 – 2000

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

BURTEA GHEORGHE

U.S.D.

2.

DOBRESCU STAN

U.S.D.

3.

VASILE ION

P.N.R.

4.

DAN ROMEO PETRE

P.N.R.

5.

CIOCĂNEL LUCA

P.N.R.

6.

TUDOR CONSTANTIN

C.D.R.

7.

HUȚUCĂ BOGDAN-IULIAN

C.D.R.

8.

CULEA JOIȚA

P.D.S.R.

9.

NICULESCU AUREL

P.D.S.R.

10.

IANCU ION

P.L.'93

11.

BECHERESCU SILVIUS - ION

P.L.'93

12.

BRATU VASILE

PARTIDUL PENSIONARILOR

13.

RONCEA RADU

P.A.C.

14.

SUȘMAN VIRGIL

P.R.M.

15.

BRĂILOIU ION

INDEPENDENT

16.

UDREA ION

N/A

17.

OPREA AURICĂ

N/A

 

 

  1. Mandatul 2000 – 2004

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

VASILE ION

P.N.R.

2.

DAN ROMEO PETRE

P.N.R.

3.

NICULESCU AUREL

P.N.R.

4.

FLORESCU FLORICA

P.N.R.

5.

IONIȚĂ GHEORGHE

P.D.

6.

DOBRESCU STAN

P.D.

7.

BĂTRÂNEANU SILVIU

P.D.

8.

UDREA ION

Federația Ecolog, România

9.

PRUTEANU FLORIN

Federația Ecolog, România

10.

HUȚUCĂ BOGDAN-IULIAN

P.N.L.

11.

GIURGEA CONSTANTIN

P.N.L.

12.

CĂRĂULEANU ALEXE

P.D.S.R.

13.

GRECU OCTAVIAN

P.D.S.R.

14.

BRATU VASILE

P.P.R.

15.

BREZEANU GHEORGHE

P.P.R.

16.

BRĂILOIU ION

ALIANȚA PT ROMÂNIA

17.

OPREA AURICĂ

ALIANȚA PT ROMÂNIA

 

  1. Mandatul 2004 – 2008

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

COTLOANA CORNELIU

P.S.D.

2.

CHIRU GIGI

P.S.D.

3.

PETRE ION

P.S.D.

4.

OLTEANU VASILE

P.S.D.

5.

CÎRJA VASILE

P.S.D.

6.

PANICA IOAN

P.S.D.

7.

CIOCĂNEL NICOLAE

P.N.L.

8.

STĂNOIU CONSTANTIN-DANIEL

P.N.L.

9.

BADEA LUCIAN-ROBERT

P.N.L.

10.

PREOTEASA ION

P.N.L.

11.

AVĂTAVULUI CONSTANTIN

P.D.

12.

MOROIANU AURELIAN

P.D.

13.

ANGHEL IONUȚ-VIRGIL

P.D.

14.

VASILE ION

P.P.P.S.

15.

CASINEANU ION SANDU

P.P.P.S.

 

  1. Mandatul 2008 – 2012

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

AVĂTAVULUI CONSTANTIN

P.D.L.

2.

AMET CALIP

P.D.L.

3.

CHIRU GIGI

P.D.L.

4.

CIOCĂNEL NICOLAE

P.N.L.

5.

GELMAMBET ONAT

P.S.D.

6.

IZET HASAN LEVENT

P.D.L.

7.

MOGOS MANEA

P.S.D.

8.

NEGRICI CONSTANTIN

P.D.L.

9.

PREOTEASA ION

P.D.L.

10.

SĂVUCA EMIL

P.N.L.

11.

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

P.N.L.

12.

SLĂTINEANU MARIA

P.D.L.

13.

STĂNOIU CONSTANTIN-DANIEL

P.S.D.

14.

STUPAR DAN-ROMEO

P.S.D.

15.

URSU LAURENȚIU

P.S.D.

 


 

 

 

  1. Mandatul 2012 – 2016

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

BALMUȘ VASILE

U.S.L. (P.S.D.)

2.

CEAUȘ AURELIAN

U.S.L. (P.N.L.)

3.

GÎRBACI MARIN

U.S.L. (P.S.D.)

4.

LOKMAN IONELA

U.S.L. (P.S.D.)

5.

SLĂTINEANU MARIA

U.S.L. (P.S.D.)

6.

ȘERBAN ROBERT-NICOLAE

U.S.L. (P.N.L.)

7.

SĂLCIANU DANIEL

U.S.L. (P.N.L.)

8.

URSU LAURENȚIU

U.S.L. (P.S.D.)

9.

VÂRGOLIU VASILE

U.S.L. (P.S.D.)

10.

ANGHEL IONUȚ-VIRGIL

P.D.L.

11.

PÎRVESCU FLOAREA

P.D.L.

12.

NICULESCU AUREL

P.D.L.

13.

AVĂTAVULUI CONSTANTIN

U.N.P.R.

14.

PREOTEASA ION

U.N.P.R.

15.

OPRIȘAN VICTOR-EDUARD

P.P.-D.D.

16.

ROGIN ALEXANDRU

P.P.-D.D.

17.

CHIPARU DĂNUȚ

P.R.M.

 

 

  1. Mandatul 2016 – 2020

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

ABDULA DOINA-GETA

P.M.P.

2.

ANGHEL IONUȚ VIRGIL

P.N.L.

3.

BALMUȘ VASILE

P.R.M.

4.

BRĂILOIU ION-OVIDIU

P.S.D.

5.

CHIPARU DĂNUȚ

P.R.M.

6.

COJEA FLORIAN

P.N.L.

7.

GHENA LAURA

P.S.D.

8.

IZET HASAN LEVENT

P.N.L.

9.

MINCEA ANIȘOARA

P.N.L.

10.

NEGRICI CONSTANTIN

P.M.P.

11.

NEGRU TOADER VIRGIL

P.S.D.

12.

NICULESCU AUREL

P.N.L.

13.

PÂRVESCU FLOAREA

P.N.L.

14.

SAMSON ELISABETA

P.N.L.

15.

SAVU IONUȚ

P.S.D.

16.

SALAVASTRU VALERIAN

P.S.D.

17.

TODE ANTONELA

P.N.L.

 

 

  1. Mandatul 2020 – 2024

 

NR. CRT.

NUME ȘI PRENUME

CONSILIER LOCAL

APARTENENȚA POLITICĂ

1.

ABDULA DOINA-GETA

P.N.L.

2.

ANDREI VASILE

P.S.D.

3.

BERHECI GEORGIANA

P.N.L.

4.

CHIRU GIGI-CHRISTIAN

A.L.D.E.

5.

CIOCĂNEL NICULAE

A.L.D.E.

6.

DIACONU OVIDIU-IOAN

A.L.D.E.

7.

GANEA VALENTIN

P.N.L.

8.

IZET HASAN-LEVENT

P.N.L.

9.

MINCEA ANIȘOARA

P.N.L.

10.

MUNTEANU DUMITRU

P.S.D.

11.

NAGY CĂTĂLIN-TIBERIU

P.S.D.

12.

ORBOCEA DANIEL-VICTOR

P.N.L.

13.

PÎRVESCU FLOAREA

P.N.L.

14.

SAMSON ELISABETA

P.N.L.

15.

SĂRĂCILĂ LUCIA

P.M.P.

16.

TODE ANTONELA

P.N.L.

17.

TUDOR SILVIU-ANTONIO

P.N.L.

 

 


 

 

Anexa nr. 7 la Statut

 

 

 Procedura privind acordarea titlului de 

„Cetăţean de Onoare al Oraşului Eforie, Județul Constanța“, respectiv a „Certificatului de Fiu/Fiică al/a Orașului Eforie, Județul Constanța”

 

Articolul 1

Titlul de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Eforie, Județul Constanța“, denumit în continuare Titlu reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța.

Articolul 2

Certificatul de „Fiu/Fiică al/a Oraşului Eforie, Județul Constanța“, denumit în continuare Certificat reprezintă distincţia acordată de către Consiliul Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța persoanelor născute în oraşul Eforie, la împlinirea vârstei de 18 ani.

Articolul 3

Titlul şi Certificatul se pot acorda la iniţiativa:

a) primarului;

b) consilierilor locali;

c) unui număr de cel puţin 5% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în Orașul Eforie, Județul Constanța.

Articolul 4

Acordarea Titlului şi a Certificatului nu este condiţionată de cetăţenie, naţionalitate, vârstă, domiciliu, sex, religie, apartenenţă politică.

Articolul 5

Titlul şi Certificatul au următoarele caracteristici:

a) sunt personale;

b) sunt netransmisibile;

c) reprezintă un drept al titularului;

d) au valabilitate nedeterminată.

Articolul 6

Sunt îndreptăţite să fie propuse pentru acordarea Titlului categoriile de persoane sau personalităţi care se găsesc în una din următoarele situaţii:

a) personalităţi cu recunoaştere locală, naţională sau internaţională care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării Oraşului Eforie şi a imaginii acestuia;

b) personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au făcut cunoscut numele Oraşului Eforie în ţară şi străinătate;

c) persoane care, prin acţiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave sau care, prin sacrificiul suprem, au salvat vieţile concetăţenilor lor, în Oraşul Eforie;

d) persoane care, prin acţiunile lor dezinteresate (donaţii, acţiuni umanitare etc.), au produs o îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă pentru locuitorii Oraşului Eforie;

e) foşti deţinuţi politici sau veterani de război care, prin activitatea lor ulterioară, au un aport la realizarea unei imagini pozitive a Oraşului Eforie în lume;

f) sportivi din Oraşul Eforie care au obţinut rezultate deosebite în competiţii sportive internaţionale;

g) alte situaţii stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, după caz.

Articolul 7

Nu pot deţine Titlul persoanele care se găsesc în una din următoarele situaţii:

a) condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni contra statului, crime împotriva

umanităţii, fapte penale;

b) care au dosare pe rol, în cauze care ar leza imaginea Titlului; propunerea se va face după clarificarea

situaţiei juridice.

Articolul 8

(1) Persoanele prevăzute la art. 3 solicită acordarea Titlului sau a Certificatului prin depunerea unui dosar la unitatea administrativ-teritorială.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cu privire la acordarea Titlului cuprinde cel puţin următoarele înscrisuri:

a) actul de identitate (copie vizată în conformitate cu originalul);

b) curriculum vitae (în original);

c) certificat de cazier judiciar (în original);

d) actul de deces al celui propus, după caz (copie vizată în conformitate cu originalul).

(3) Dosarul prevăzut la alin. (1) cu privire la acordarea Certificatului cuprinde cel puţin următoarele înscrisuri:

a) actul de identitate (copie vizată în conformitate cu originalul);

b) curriculum vitae (în original).

(4) Persoanele prevăzute la Art. 3, după înregistrarea dosarului, depun la Secretarul General al unităţii

administrativ-teritoriale proiectul de hotărâre de consiliu însoţit de referatul de aprobare şi dosarul prevăzut la alin. (2) sau (3).

(5) Proiectul de hotărâre prevăzut la alin. (4) este înscris pe Ordinea de zi a şedinţelor consiliului dacă sunt îndeplinite prevederile art. 136 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Proiectul de hotărâre prevăzut la alin. (4) este dezbătut în şedinţă ordinară sau extraordinară.

(7) Hotărârea privind acordarea Titlului sau a Certificatului, după caz, se adoptă cu majoritatea absolută a consilierilor consiliului local.

(8) Propunerile respinse nu pot fi reintroduse în dezbatere pe perioada mandatului în curs.

(9) Decernarea Titlului se face de către primarul Orașului Eforie în cadrul şedinţelor ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța.

(10) Acordarea Certificatului se face de către primarul Orașului Eforie în cadrul unei festivităţi care se organizează de către primar.

 

Articolul 9

Înmânarea Titlului se realizează după cum urmează:

a) preşedintele de şedinţă anunţă festivitatea ce urmează să se desfăşoare;

b) primarul Oraşului Eforie prezintă referatul de aprobare care a stat la baza propunerii Hotărârii Consiliului Local nr. ....^1;

^1 Se va completa cu numărul hotărârii consiliului local prin care s-a adoptat acordarea Titlului.

c) primarul Oraşului Eforie înmânează diploma de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Eforie, Județul Constanța“ persoanei laureate sau persoanei care o reprezintă;

d) ia cuvântul persoana laureată sau reprezentantul acesteia;

e) pot să ia cuvântul şi alte persoane prezente care doresc să sublinieze pe scurt meritele laureatului;

f) laureatul sau, după caz, persoana care îl reprezintă este invitat/ă să scrie câteva rânduri în Cartea de onoare a Oraşului Eforie.

Articolul 10

Deţinătorii în viaţă ai Titlului dobândesc următoarele drepturi specifice:

a) dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate;

b) dreptul de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța sau în care acesta este co-organizator;

c) dreptul de a călători gratuit pe toate mijloacele de transport în comun din Oraşul Eforie;

d) dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile aflate în subordinea consiliului local;

e) alte drepturi stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța, după caz.

Articolul 11

Drepturile prevăzute la art. 10 încetează în următoarele situaţii:

a) decesul titularului;

b) retragerea Titlului.

Articolul 12

Titlul se retrage în următoarele situaţii:

a) atunci când ulterior decernării apar incompatibilităţile prevăzute la art. 7 lit. a);

b) atunci când persoana laureată produce prejudicii de imagine sau de altă natură Oraşului Eforie, Județul Constanța, locuitorilor săi sau ţării.

Articolul 13

Retragerea Titlului se face de către Consiliul Local al Oraşului Eforie, Județul Constanța, după următoarea metodologie:

a) este sesizat Consiliul Local al OraşuluiEforie, Județul Constanța de către persoanele menţionate la Art. 3;

b) dezbaterea cazului se va face în cadrul comisiilor consiliului local;

c) retragerea Titlului se va face prin hotărâre a consiliului local, adoptată cu majoritate absolută, cu aplicarea prevederilor Art. 8 pentru dezbaterea candidaturii;

d) la şedinţa consiliului va fi invitat deţinătorul Titlului, iar dacă va fi prezent, i se va acorda cuvântul, la solicitarea sa.

Articolul 14

Cetăţenii de Onoare au datoria de a promova imaginea Oraşului Eforie, Județul Constanța.

Articolul 15

Fiecare Cetăţean de Onoare va planta un copac pe care va fi aplicată o plăcuţă cu numele acestuia.

Articolul 16

Informaţiile publice referitoare la „Cetăţenii de Onoare“ vor fi publicate şi în format electronic pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale.

Articolul 17

Legitimarea „Cetăţenilor de Onoare” sa va face în baza unui înscris denumit brevet, semnat de către  primarul Oraşului Eforie, Județul Constanța.

 

 


 

 

Anexa nr. 8a la Statut

 

Rețeaua rutieră ce tranzitează raza teritorială a 

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

Infrastructura rutieră majoră a Orașului Eforie, Județul Constanța este reprezentată, în primul rând, de sectoarele drumurilor naționale DN39 și DN39A, respectiv ale drumului județean DJ383, iar detalii cu privire la rețeaua de drumuri care asigură conectivitatea cu teritoriul învecinat, sunt cuprinse în tabelul de mai jos, astfel:

 

Tabel: Rețeaua de drumuri care asigură relația cu teritoriul învecinat

Drum

Origine

Destinație

Traseu

DN39

Km 0+000, Constanța

(DN 39)

Km 54+350, Frontiera Bulgaria

Eforie Nord – Eforie Sud – Mangalia – Vama Veche

DN39A

Km 0+000, Eforie Nord

(DN 39)

Km 4+800, Port RO-RO

Constanța

-

DJ383

Km 0+000, Eforie Nord

Km 5+900, Techirghiol

-

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

Totalul drumurilor județene care tranzitează orașul însumează 783ml – DJ383 (Str. 23 August parțial) (sursa datelor – structura de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Eforie – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat – conform adresă din data de 19.03.2025). 

DN39 (E87) tranzitează pe o lungime de 7,6 km teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța. Drumurile județene și cele orășenești sunt întreținute de către serviciile specifice ale administrației publice județene și orășenești, precum și de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

Rețeaua stradală din zona urbană are o lungime de 78 km. Această rețea a cunoscut o extindere totală cu 7 km în perioada 2010 – 2021, după cum se menționează în cuprinsul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Orașului Eforie elaborat în anul 2023 în baza Contractului de servicii nr. 86067 din 01.08.2022 încheiat cu prestatorul Sigma Mobility Engineering.

În legătură cu rețeaua stradală de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, informații relevante se pot observa în tabelul de mai jos:

Tabel: Străzile orășenești de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, la data de 31 decembrie 2024

Denumirea localității

Lungimea străzilor  - KM – din care:

TOTALĂ

modernizate

Cu împietruiri simple sau cu bolovani, macadam, pavaje din piatră brută sau de râu

 

 

 

 

Datele au fost înscrise în numere întregi, fără zecimale

EFORIE NORD

36

31

5

EFORIE SUD

42

36

6

TOTAL

78

67

11

(Sursa informațiilor: structura de specialitate din cadrul Primăriei Orașului Eforie – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat – conform adresă din data de 19.03.2025). 

O deficiență majoră a rețelei rutiere din zona Orașului Eforie, Județul Constanța, este generată de lipsa unei variante ocolitoare care să conducă la eliminarea totală din rețeaua urbană a traficului de vehicule de marfă aflate în tranzit, rețeaua urbană stradală care se suprapune sectoarelor de drum județean și național suportând astfel un trafic intens, ceea ce induce valori ridicate de poluare și un risc sporit de accidente, respectiv o degradare a calității vieții locuitorilor și a turiștilor.  

  Din datele reținute în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, reținem mai multe aspecte referitoare la rețeaua rutieră, și anume:

-  O preocupare continuă a reprezentat-o și o reprezintă în continuare modernizarea infrastructurii rutiere existente, fiind executate mai multe lucrări de modernizare și asfaltare, astfel încât străzile orășenești modernizate acoperă o pondere de 86% din lungimea totală a rețelei.

-  Orașul se confruntă cu două probleme majore: amenajarea trotuarelor și numărul insuficient de parcări amenajate îndeosebi în perioada sezonului estival. La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța sunt amenajate 2136 locuri de parcare (care includ și locurile destinate persoanelor cu dizabilități), cele mai multe (1739 locuri) fiind în Eforie Nord, iar restul de 397 locuri de parcare se găsesc în Eforie Sud. 

-   Pe aproximativ 77% din lungimea lor, străzile au covor asfaltic, însă pentru cca 59% dintre acestea, starea tehnică a covorului este degradată. Restul străzilor sunt acoperite cu dale din beton, pavele sau piatră, unele având un grad de uzură ridicat.  Pentru o parte dintre acestea, sunt în implementare programe de reabilitare a îmbrăcăminții rutiere, iar altele urmează a fi implementate în viitorul apropiat.

Se cuvine a evidenția faptul că, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, au fost derulate sau sunt în implementare mai multe proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii de transport care vizează următoarele: asfaltarea străzilor, amenajarea trotuarelor, a zonelor pietonale, respectiv a pistelor de biciclete. Lucrările au fost și/sau sunt derulate cu fonduri europene, fonduri de la bugetul local sau prin programe naționale, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

 

Tabel: Proiecte de moderizare a infrastructurii de transport în Orașul Eforie, Județul Constanța

Denumire contract

Valoare (LEI)

Sursa de finanțare

Reabilitare drumuri publice în interiorul Orașului Eforie

9.026.364,99

P.N.I. Anghel Saligny

Bugetul local

Reabilitare drumuri publice în interiorul localității Eforie Nord

8.479.722,06

P.N.I. Anghel Saligny

Bugetul local

Transport public local cu mijloace ecologice în orașele Eforie și Techirghiol

12.266.679,22

P.N.R.R.

Componenta 10

Înființarea sistemului de transport public de călători cu material rulant ecologic, inclusiv infrastructura de parcare și facilități pentru bicicliști în cadrul coridorului de mobilitate urbană creat (elaborarea documentației tehnico-economice)

2.659.794,10

Programul Operațional 

Asistență Tehnică 2014 - 2020

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

Anexa nr. 8b la Statut

 

 

Rețeaua de căi ferate ce tranzitează raza teritorială a 

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

Rețeaua feroviară care tranzitează raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța (12 km de cale ferată și gări), asigură conectarea teritoriului cu Municipiul Constanța și localitățile învecinate, respectiv cu axele europene de transport din apropiere. Astfel, Orașul Eforie, Județul Constanța este racordat la Rețeaua Trans-Europeană de Transport Centrală (TEN-T Core), respectiv la autostrada A4 prin DN39. 

În cuprinsul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Orașului Eforie elaborat în anul 2023 în baza Contractului de servicii nr. 86067 din 01.08.2022 încheiat cu prestatorul Sigma Mobility Engineering, se menționează că rețeaua feroviară secționează teritoriul intravilan al Orașului Eforie pe latura de vest, conducând la reducerea conectivității rețelei stradale urbane (numărul legăturilor posibile între nodurile rețelei urbane) pe relațiile est-vest. Intersecția dintre rețeaua de cale ferată și Str. 23 August (Eforie Nord), Str. Gării și Str. Serei (Eforie Sud) se realizează la nivel generând timpi de așteptare și probleme de siguranță a circulației.  

Rețeaua de transport feroviar este administrată de Regionala C.F. Constanța, iar operarea este asigurată de operatorul public C.F.R. Călători. 

Transportul feroviar la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, este asigurat prin racordarea la rețeaua națională de căi ferate în stațiile Eforie Nord și Eforie Sud amplasate pe linia magistrală 800: București (Nord) – Ciulnița – Fetești – Medgidia – Constanța – Mangalia (268 km). Acest tronson are conexiune la Rețeaua Trans-Europeană de Transport Centrală (TEN-T Core). 

Conform Documentului de referință al rețelei C.F.R. – 2021, Anexa 9.a, versiunea 11.1.10, actualizată la data de 01.09.2022, stațiile Eforie Nord și Eforie Sud sunt stații de gradul IV, deschise traficului de călători și marfă. În timpul sezonului estival, într-o zi lucrătoare, stațiile Eforie Nord și Eforie Sud reprezintă puncte de plecare sau sosire pentru 20 de trenuri operate de C.F.R. Călători încadrate în rangul Regio, numărul acestora scăzând la 10 în restul anului. 

În stațiunea Eforie Sud, accesul la rețeaua majoră de circulație se realizează prin Str. Gării și prin Str. Traian (pietonal) care este conectată la Bdul Republicii. În stațiunea Eforie Nord, accesul la rețeaua majoră de circulație este asigurat prin Piața Gării. Amplasarea stațiilor de cale ferată la nivelul rețelei de transport creează o serie de deficiențe în asigurarea intermodalității la nivel local, cele două stații de cale ferată fiind caracterizate de accesibilitate redusă inclusiv pentru deplasările pietonale.

(Sursa datelor: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Orașului Eforie elaborat în anul 2023)

În ce privește transportul feroviar de marfă derulat în ultimii ani, datele publicate denotă o reducere semnificativă a numărului de trenuri de marfă care au tranzitat anual cele două stații, Eforie Nord și Eforie Sud. Spre exemplu, în anul 2019, doar 230 de trenuri de marfă au fost înregistrate, față de 850 trenuri care au tranzitat aceeași zonă în anul 2015. 

Anexa nr. 8c la Statut

 

 

Rețeaua de căi navigabile interioare și porturi ce tranzitează raza teritorială a

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

 

 

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, nu există rețea de căi navigabile interioare precum: căi navigabile propriu-zise; puncte de traversare cu bacul și de acostare pentru nave de pasageri; puncte de trafic RO-RO și nici porturi, pe teritoriul unității administrativ-teritoriale fiind însă construit, la standarde europene, portul turistic Eforie Marina care, datorită locației sale favorabile și infrastructurii actuale, are un potențial ridicat pentru turismul nautic, precum și pentru activități sportive și de divertisment, reprezentând o zonă de staționare pentru iahturi și bărci. 

Marina Eforie este primul port de agrement privat din Romania și este situat în localitatea Eforie Nord la 4 Nm spre Vest de la intrarea în portul Constanța, coordonatele de intrare în port fiind: 44°03.75′N, 28°38.65′E. Termenul de „marină” defineşte un port pentru ambarcaţiuni mici, turistice, sportive, de agrement, cu amenajeri specifice, acest port turistic fiind deschis doar pentru rutele locale. În Marina Eforie, accesul pentru ambarcațiunile care sosesc pe apă se face printr-un senal balizat cu lățime de 12 m și adâncime a apei care variază între 3,5 m și 4,2 m. Capacitatea portului permite organizarea de activități sportive, cum sunt cursele cu bărci cu motor. Marina Eforie poate găzdui simultan 60 de ambarcațiuni cu lungimi până la 18 m și pescaj de maxim 3 m, atât în sezonul estival, cât și în perioada iernii, portul fiind securizat 24h din 24. Această marină este cunoscută în rândul navigatorilor, turiștilor și chiar în rândul locuitorilor din zonă, drept Portul turistic Bellona (denumire împrumutată de la învecinatul hotel şi lac, după personajul mitologic din perioada romană târzie ce o întruchipa pe soția războinicului zeu Marte, ea însăşi divinitate ce contribuia la rătăcirea călătorilor).

 

 


 

 

Anexa nr. 8d la Statut

 

 

Rețeaua de aeroporturi ce tranzitează raza teritorială a

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, nu există rețea de aeroporturiCu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că, apropierea de Municipiul Constanța face ca Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” să fie deosebit de accesibil, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiști. În plus, prezența sectoarelor de autostradă A2 și A4 asigură Orașului Eforie, Județul Constanța o conectivitate bună, inclusiv cu Municipiul București de unde pot fi accesate și alte destinații prin intermediul Aeroportului Internațional „Henri Coandă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 8e la Statut

 

 

Rețeaua de transport combinat ce tranzitează raza teritorială a

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

 

La nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, nu există rețea de transport combinat.

 

 

 


 

 

Anexa nr. 9 la Statut

 

 

Principalele instituţii din domeniul educaţiei, cercetării, culturii, sănătăţii,

asistenţei sociale, presei/radioului/televiziunii şi altele asemenea 

de pe raza unității administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța

 

 

I. Instituții din domeniul EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

 

Educația și formarea profesională constituie o prioritate la nivel european, regional, național și local. Conform informațiilor publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța (I.S.J. Constanța), infrastructura educațională la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța cuprinde 4 unități școlare cu personalitate juridică (dintre care o instituție privată) și 2 unități școlare arondate, denumirile acestora fiind prezentate în tabelul de mai jos, astfel:

 

Tabel: Unitățile de învățământ cu personalitate juridică și cele arondate la nivelul U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța

Unități de învățământ

Nr. total

Denumire

Creșă

1

Creșa nr. 1 „Alice în Țara Minunilor” Eforie Sud – personalitate juridică 

Preșcolar

3

1.Grădinița cu program normal Eforie Nord  - unitate arondată

2.Grădinița cu program prelungit „Albatros” Eforie Sud - unitate arondată

3. „Grădinița lui Andrei” Eforie Nord - personalitate juridică 

 - instituție privată

Primar și gimnazial

1

Școala gimnazială nr. 1 Eforie Nord - personalitate juridică

Liceal

1

Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud - personalitate juridică

TOTAL

6

5 instituții publice și 1 instituție privată

(Sursa informațiilor: I.S.J. Constanța)

 

Se poate observa faptul că, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, școlarizarea în sistem privat este limitată, instituțiile de învățământ de stat fiind cele predominante. Totuși, există o unitate de învățământ privată, precum și programe (cum ar fi cele de tip after-school), care oferă servicii educaționale, mai ales la nivel preșcolar. 

În cadrul rețelei de învățământ existente la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, nu există școli de arte și meserii și nici învățământ profesional. Elevii care doresc să urmeze cursurile unor astfel de școli trebuie să meargă în alte localități, cea mai apropiată fiind Municipiul Constanța. De asemenea, la nivelul U.A.T.-ului, nu îşi desfăşoară activitatea nici universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare de stat private sau confesionale. Cel mai apropiat centru universitar este situat în Municipiul Constanța, la cca 15-20 km, astfel încât cei care doresc să urmeze programe de licență, master sau alte programe academice, au posibilitatea să se adreseze atât mediului public, cât și celui privat, din Constanța sau din țară, respectiv din străinătate, după caz.

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate aspecte relevante cu privire la rețeaua educațională de pe raza U.A.T.-ului, dintre care sunt de reținut următoarele:

 

 

  • Referitor la dotările unităților de învățământ:

 -   creșterea numărului de clase cu aproximativ 35% (spre exemplu, în anul 2022 fiind înregistrate 10 clase în plus față de anul 2010);

-   creșterea dotării cu PC-uri, cele mai multe achiziții de calculatoare făcându-se în intervalul 2020-2022 care s-a suprapus peste perioada afectată de pandemia de Covid-19;

-   numărul sălilor de gimnastică și a terenurilor de sport a rămas același; 

-   scăderea numărului de laboratoare școlare, precum și lipsa atelierelor școlare, respectiv a bazinelor de înot etc.

            Dotarea unităților de învățământ cu infrastructură IT denotă preocuparea constantă a autorității locale îndreptate atât spre achiziționarea de echipamente moderne, cât și spre formarea unor competențe menite să răspundă cerințelor societății actuale, marcate de folosirea pe scară largă a informatizării.

 

  • Referitor la populația școlară și personalul didactic din unitățile de învățământ

de pe raza U.A.T.-ului:

-   scăderea constantă a populației școlare (spre exemplu, de la 1345 elevi înregistrați în anul 2010, la 1215 elevi înregistrați în anul 2022 – ceea ce înseamnă o diminuare cu aproximativ 10%);

-   scăderea constantă a numărului total al cadrelor didactice (spre exemplu: în perioada 2010-2022, acest număr a cunoscut o scădere de cca 4%) etc.

 

  • Referitor la proiectele derulate pentru dezvoltarea și modernizarea rețelei educaționale de pe raza U.A.T.-ului:

 

Orașul Eforie, Județul Constanța, în colaborare cu unitățile de învățământ, a derulat și/sau derulează încă mai multe proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale, unele dintre acestea vizând reabilitarea și modernizarea unităților, altele vizând dotarea acestora cu echipamente moderne și performante, informații suplimentare cu privire la acest punct fiind prezentate în tabelul de mai jos, astfel:

 

Tabel: Proiecte derulate sau în implementare pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Denumire proiect

Valoarea proiectului

Sursa de finanțare

Reabilitare și modernizare Școala gimnazială nr. 1 Eforie Nord - construire sală de sport, amplasare rezervă incendiu, refacere împrejmuire

9.863.178,69 lei

POR 2014-2020

Axa 10

Centrul de Excelență „Carmen Sylva” – pt servicii educaționale, culturale și recreative integrate și îmbunătățirea spațiilor publice urbane în Eforie Sud

23.127.265,75 lei

POR 2014-2020

Axa 13

Centrul de Excelență „Ion Movilă” –  pt servicii educaționale, culturale și recreative integrate și îmbunătățirea spațiilor publice urbane în Eforie Nord

23.142.166,39 lei

POR 2014-2020

Axa 13

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT (inclusiv unități conexe) Liceul „Carmen Sylva” și Școala gimnazială nr. 1, Orașul Eforie

1.499.772,61 lei

P.N.N.R.

Grădinița cu program prelungit 

Eforie Nord

5.201.594,04 lei

P.N.D.L.

Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din Orașul Eforie în vederea gestionării crizei cauzate de Covid-19 prin achiziționarea de echipamente sanitare

682.722 lei

POIM 2014-2020

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

De asemenea, de-a lungul anilor, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța s-au derulat mai multe proiecte pentru pregătirea cadrelor didactice și a elevilor, proiecte al căror grup țintă a inclus personal și/sau elevi din cadrul unităților de învățământ de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța.

            Mai mult decât atât, la nivelul autorității administrației publice locale au fost acordate elevilor burse și pachete de rechizite, în scopul sprijinirii procesului educațional. Toate aceste eforturi reflectă angajamentul autorității în ce privește oferirea unui mediu educațional propice dezvoltării armonioase a copiilor și tinerilor din oraș. 

            

 

II. Instituții din domeniul CULTURII

 

            Orașul Eforie, Județul Constanța este cunoscut, în principal, pentru potențialul său turistic, însă deține și câteva instituții, respectiv locații culturale de interes pentru publicul larg. Aceste instituții și locații contribuie la viața culturală a orașului, oferind diverse activități și manifestări culturale destinate deopotrivă localnicilor și turiștilor. 

            Conform Listei monumentelor istoricedocument actualizat în anul 2015 de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România, pe teritoriul administrativ al Orașului Eforie, Județul Constanța există un număr de 8 monumente instorice, dintre care un monument istoric de valoare națională și 7 reprezentative pentru patrimoniul cultural local. Dintre acestea, 3 sunt monumente de arheologie, 1 de arhitectură și 4 de for public, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

 

Tabel: Lista monumentelor istorice de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța

Nr. crt.

Cod LMI

Denumire

Localitate

Adresă

Datare

1

CT-I-s-B-

02656

Situl arheologic de la Eforie Sud

Eforie Sud

În sudul localității

-

2

CT-I-m-B-

02656.01

Așezare

Eforie Sud

În sudul localității

Sec. II-IV p. Chr., Epoca romană

3

CT-I-m-B-

02656.02

Așezare

Eforie Sud

În sudul localității

Sec. IV-I a. Chr., Latene

4

CT-II-m-A-

02880

Hotel „Belona”

Eforie Nord

Str. Tudor Vladimirescu nr. 12

Dec. IV sec. XX

5

CT-III-m-B-

02937

Statuia „Fata cu floarea”

Eforie Nord

Str. Tudor Vladimirescu, lângă restaurantul „Neon”

1964

6

CT-III-m-B-

02938

Statuia „Rod”

Eforie Nord

Str. Tudor Vladimirescu, lângă hotel „Belona”

1964

7

CT-III-m-B-

02939

Arta monumentală „Decor dobrogean”

Eforie Sud

Lângă Cantina nr. 1

1962

8

CT-III-m-B-

02940

Fresca „Marea”

Eforie Sud

Lângă Cantina nr. 1

1962

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 – preluare date de la Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România) 

 

Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța, se întâlnesc și câteva monumente și locuri de interes public care reflectă istoria, tradițiile și legătura comunității locale cu evenimentele importante din trecut. Dintre acestea, se cuvine a le reaminti pe următoarele:

-   Statuia lui Ion Movilă: este un monument important care reflectă contribuția acestuia la dezvoltarea orașului Eforie. Ion Movilă a fost o personalitate marcantă, cunoscut mai ales ca întemeietor al stațiunii Eforie Sud, denumită inițial Băile Movilă, în cinstea sa. El a fost un promotor al turismului balnear, având o viziune inovatoare pentru perioada respectivă.

- Cazinoul Eforie Sud: reprezintă unul dintre cele mai importante și elegante edificii istorice ale stațiunii Eforie Sud. Construit la începutul secolului al XX-lea, între anii1931 și 1935, Cazinoul a fost un simbol al rafinamentului și prosperității perioadei interbelice, fiind un punct de atracție pentru turiștii români și străini. Cazinoul impresionează prin designul său elegant, tipic clădirilor interbelice, combinând influențe ArtDeco cu elemente clasice, considerat a fi una dintre clădirile reprezentative de pe întreg litoralul românesc. Interiorul era decorat cu elemente de lux, specific cazinourilor de epocă, și găzduia evenimente mondene, spectacole și jocuri de noroc, fiind frecventat și de personalități din înalta societate. După al Doilea Război Mondial, cazinoul și-a pierdut din strălucirea inițială, suferind modificări în destinație și arhitectură, fiind folosit în diverse scopuri administrative și recreative, pierzându-și funcția originală de centru de divertisment.

            Infrastructura culturală și artistică a Orașului Eforie, Județul Constanța este reprezentată de următoarele instituții: Casa de Cultură; Biblioteca; 2 Cinematografe în aer liber care funcționează în cadrul Grădinilor de Vară: Grădina de Vară Perla din Eforie Nord și Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud;Teatre de Vară. Trebuie menționat faptul că, o parte dintre aceste unități culturale sunt private și sunt deschise doar temporar (de exemplu, grădinile de vară), deoarece funcționează în aer liber și depind de condițiile meteo. 

            Chiar dacă în Orașul Eforie, Județul Constanța nu există muzee, accesul locuitorilor la acest tip de instituții culturale este unul facil, unitatea administrativ-teritorială regăsindu-se la o distanță mai mică de 20 km de localitatea urbană - Municipiul Constanța în care pot fi vizitate următoarele muzee: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară, Muzeul Marinei Române, Muzeul Militar Național, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (care cuprinde: Acvariul, Delfinariul, Planetariul, Microrezervația, Expoziția de păsări).   

De asemenea, se cuvine a menționa faptul că, în prezent, sunt în implementare două proiecte care vizează realizarea și modernizarea a două Centre culturale: unul în Eforie Nord și celălalt în Eforie Sud, astfel:

- Centrul de excelență „Carmen Sylva” din Eforie Sud – în locul fostului internat; valoarea proiectului: 23.127.265,75 lei, finanțat prin POR 2014-2020; 

Prin acest proiect, pe lângă creșterea accesibilității la servicii culturale, administrația locală își propune și reducerea abandonului școlar sau diversificarea posibilităților de petrecere a timpului liber. Totodată, se dorește îmbunătățirea ofertei educaționale prin realizarea în cadrul Centrului a unei biblioteci multimedia. Funcțiunea predominantă a Centrului va fi una cultural-recreativă, întrucât stabilimentul va avea în componență spații educaționale, recreative unde se vor putea practica diferite sporturi, dar și spații expoziționale sau destinate workshopurilor, precum și zone de petrecere a timului liber.

- Centrul pentru servicii educaționale și recreative „Ion Movilă” din Eforie Nordvaloarea proiectului: 23.142.166,39 lei, finanțat prin POR 2014-2020; 

Prin acest proiect vor fi reabilitate și create trotuare, spații verzi, zone de acces, inclusiv locuri de parcare. Acest centru multifuncțional va putea găzdui diferite evenimente de ordin cultural, educațional și recreativ, având aceeași funcție predominantă ca și în cazul Centrului „Carmen Sylva” din Eforie Sud. 

În continuare, sunt prezentate câteva informații relevante referitoare la instituțiile culturale și artistice de pe raza unității administrativ-teritoriale, și anume:

  • Casa de Cultură Eforie

Este o instituție care organizează, în parteneriat cu Primăria Orașului Eforie și cu alte instituții publice, evenimente culturale locale, spectacole, expoziții și activități comunitare. De asemenea, instituția găzduiește periodic activități educaționale și artistice dedicate copiilor și tinerilor, la toate evenimentele și manifestările, accesul publicului fiind liber.

  • Biblioteca Publică Eforie

Situată în Eforie Nord, biblioteca este un punct de interes pentru pasionații de lectură și cercetare, oferind comunității acces la o colecție de cărți și materiale educative pentru toate categoriile de vârstă.

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate câteva aspecte relevante referitoare la dinamica bibliotecilor în Orașul Eforie, Județul Constanța, în perioada 2010-2021, folosind ca bază date colectate de pe Tempo Online, informațiile fiind publicate de Institutul Național de Statistică (I.N.S.) și anume:

-    numărul bibliotecilor s-a redus semnificativ în intervalul 2010-2021 (-75%), scăderea semnificativă a bibliotecilor producându-se în anul 2017 – acest aspect a avut influențe negative și în ce privește numărul volumelor și al personalului angajat; 

-   numărul cititorilor activi a scăzut dramatic;

-  diminuarea semnificativă a numărului de volume existente a început încă din anul 2014, atingând apogeul în anul 2017;

În prezent, o altă bibliotecă care funcționează, este cea care se regăsește în cadrul Liceului Teoretic „Carmen Sylva”, iar cititorii activi sunt elevii înscriși în instituția de învățământ. 

 

  • Cinematografe și Grădini de Vară

Cinematografele funcționează în cele două Grădini de Vară: Grădina de Vară Perla din Eforie Nord și Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud. Din anul 2021, Asociația „Forumul Artelor Vizuale” derulează în fiecare sezon estival, în perioada 1 iulie – 1 septembrie, proiectul „Eforie Colorat – Intervenție culturală”, găzduit de Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud. În cadrul acestui proiect cultural, sunt organizate peste 200 de evenimente culturale, iar Cinemascopul se deschide pentru 50 de seri de film în cadrul cărora organizatorii programează cele mai diverse producții, blockbustere, scurtmetraje, animații, filme românești sau filme vechi iconice. Accesul la evenimentele incluse în proiect este liber, astfel că de proiect beneficiază deopotrivă turiștii poposiți pe litoral, localnicii, precum și cei veniți din localitățile învecinate.

Ca exemple de manifestări culturale și/sau activități artistice sunt cele organizate de Casa de Cultură Eforie în parteneriat cu Primăria Orașului Eforie pe faleza din Eforie Sud în anul 2023, în perioada 1 iulie – 30 august, ocazii la care publicul a participat gratuit și s-a putut bucura de actele puse în scenă astfel:

  • 01-05 iulie: Ansamblul „Dor de plaiuri corlățene” – Botoșani;
  • 06-10 iulie: Ansamblul „Miniaxios” Peretu – Teleorman;
  • 11-15 iulie: Ansamblul „Murgulețul” – Olt;
  • 16-20 iulie: Ansamblul „Fiii Moților” – Mihai Viteazul – Cluj;
  • 21-25 iulie: Ansamblul „Fluierașii dobrotești” – Dobrotești – Teleorman;
  • 26-28 iulie: spectacol demonstrativ educativ oferit de 9 școli de TAEKWONO din România;
  • 29-30 iulie: Asociația G.A.L. – Câmpia Burnasului – Teleorman;
  • 31 iulie – 04 august: Ansamblul „Floricica Teiului” – Diosti – Dolj;
  • 05 august: Sindicatul Universitas București (spectacol de copii);
  • 06-09 august: Ansamblul „Hora Maxinenilor” – Brăila;
  • 10-14 august: Ansamblul „Mugur Mugurel”- Zalău;
  • 15 august: „Era School Music” – Constanța (spectacol de copii);
  • 19 august: Sindicatul Universitas București (spectacol de copii);
  • 20-24 august: Ansamblul „Katiusa” – Mahmudia – Tulcea;
  • 25-29 august: Ansamblul „Brâulețul” – Celaru – Dolj;
  • 30 august: Sindicatul Universitas București (spectacol de copii);
  • 31 august: „Era School Music” – Constanța (spectacol de copii). 

 

III. Instituții din domeniul SĂNĂTĂȚII

 

Asemeni altor localități urbane, infrastructura sanitară de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța a suferit modificări substanțiale după anul 2000 ca urmare a reformelor din întregul sistem medical de la nivelul țării. În ultimii ani, s-a constatat diminuarea unităților sanitare proprietate publică și creșterea numărului celor private, dar și o desființare a anumitor categorii de unități medicale. Mai mult chiar, după anul 2015 când s-a decis privatizarea cabinetelor medicale ale medicilor de familie și ale stomatologilor, toate aceste servicii au trecut din proprietate publică în proprietate privată. 

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, este prezentată evoluția unităților sanitare de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, în intervalul 2010 – 2021, pornind de la datele publicate pe platforma Tempo Online de Institutul Național de Statistică, evoluția fiind redată în tabelul de mai jos: 

 

Tabel: Evoluția unităților sanitare de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, în intervalul 2010 – 2021

Unități sanitare

2010

2011

2012

2013

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

2021

Spitale

Propr. publică

2

2

2

1

1

1

1

1

1

1

1

1

Propr. privată

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

1

Ambulatorii de specialitate

Propr. privată

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

Ambulatorii integrate spitalului

Propr. publică

2

2

2

2

1

1

1

1

1

1

2

2

Cabinete medicale de medicină generală

Propr. privată

4

4

4

4

3

3

2

2

2

2

1

1

Cabinete medicale școlare

Propr. publică

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

Cabinete medicale de familie

Propr. privată

6

6

6

6

4

4

2

3

3

3

3

3

Societate medicală civilă

Propr. privată

-

2

1

1

1

3

1

3

6

1

2

2

Cabinete stomatologice

Propr. privată

12

12

12

12

11

11

10

14

11

11

11

14

Cabinete medicale de specialitate

Propr. privată

2

2

2

2

3

6

7

7

9

11

9

11

Farmacii

Propr. publică

1

1

1

1

-

-

-

-

-

-

-

1

Propr. privată

3

7

7

7

7

5

5

5

9

9

9

9

Puncte farmaceutice

Propr. privată

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

1

Creșe

Propr. publică

1

1

1

1

-

-

-

-

-

-

-

-

Laboratoare medicale

Propr. publică

6

6

7

8

4

3

3

3

5

5

5

5

Propr. privată

1

1

1

1

1

2

2

2

2

4

3

6

Laboratoare tehnică dentară

Propr. privată

-

-

-

-

1

1

1

1

1

1

1

1

 (Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

Din interpretarea datelor înregistrate în tabelul de mai sus, sunt de reținut următoarele aspecte relevante referitoare la evoluția unităților sanitare de pe raza unității administrativ-teritoriale în perioada 2010-2021, și anume:

-     Din anul 2020, pe lângă spitalul public (EFOSAN - Spitalul Clinic de Recuperare, Medcină Fizică și Balneologie Eforie Nord), a mai apărut o unitate medicală privată (Unitate sanitară privată cu paturi, specialitate recuperare medicală și boli cronice – spitalizare continuă și de zi, ambulatoriu de specialitate și cabinete medicale situat în Eforie Sud) care compensează dispariția celuilalt spital public din anul 2012. 

-      O scădere foarte mare a fost înregistrată în cazul cabinetelor medicale de medicină generală (-75%), în timp ce cabinetele medicale de specialitate și laboratoarele medicale private au cunoscut cele mai mari creșteri.

-    Accesul locuitorilor la servicii medicale de bază, pentru diagnostice complexe a fost îngreunat, aceștia trebuind să se deplaseze în Municipiul Constanța. 

-    La nivelul anului 2021, majoritatea serviciilor medicale oferite erau private – acest lucru limitând accesul populației la serviciile medicale oferite din cauza costurilor ridicate, mai ales în cazul în care unele dintre cabinete nu aveau încheiate contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.).

            Fostul Sanatoriu Balnear EFOSAN care cuprindea în structura sa, atât baza de tratament „Steaua de mare”, cât și Clinica „Grand” ca secție exterioară a Institutului de Medicină Fizică, Balneologie și Recuperare Medicală din București având activitate medicală de cercetare și învățământ, a devenit în anul 2002, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, fiind declarat de interes național și trecând în subordinea directă a Ministerului Sănătății. Misiunea S.C.R.M.F.B. Eforie Nord este aceea de a face parte integrantă din sistemul unităților medicale cu profil de recuperare din rețeaua Ministerului Sănătății care utilizează și factorii naturali de cură specifici litoralului Mării Negre și Lacului Techirghiol în scopul asigurării unor servicii medicale de înaltă calitate pentru pacienții cu dizabilități, precum și al continuării activității tradiționale de învățământ postuniversitar a U.M.F. Carol Davila pentru rezidenți și specialiști, respectiv a activităților de cercetare medicală clinică. Acest spital public oferă programe de recuperare medicală atât în regim ambulator, cât și în regim de spitalizare continuă și dispune de laborator de analize medicale, precum și de laborator de radiologie și imagistică. 

Dintre ambulatoriile integrate spitalului, menționăm Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Sud – secție exterioară a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Apostol Andrei” Constanța, în cadrul căreia funcționează următoarele compartimente: Laborator Radiologie, Ambulatoriul R.M.F.B. cu Laboratorul R.M.F.B. și Secția R.M.F.B.

Pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, serviciile de ambulanță și urgențe medicale sunt asigurate prin mai multe structuri, atât de stat, cât și private. Acestea oferă sprijin în cazuri de urgențe medicale, asigrând intervenții rapide și transportul pacienților către unitățile spitalicești corespunzătoare. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (S.A.J.) – Substația Eforie este un punct operativ ce face parte din rețeaua de asistență medicală de urgență din județ. Această Substație asigură intervenții rapide în cazurile de urgențe medicale din localitățile Eforie Nord și Eforie Sud, precum și din zonele adiacente. În cazuri mai complexe însă, pacienții sunt transportați la unitățile de urgență din Municipiul Constanța, precum cea din Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” și/sau cele din spitalele private, după caz. În perioada sezonului estival, în zonele cu flux mare de turiști, cum ar fi plajele din Eforie, se activează puncte de prim ajutor ale I.S.U. și S.M.U.R.D. care sunt deservite de paramedici în măsură să ofere intervenții rapide pe teren, ridicându-se astfel gradul de siguranță atât pentru turiști, cât și pentru rezidenți.  

Pentru specializările medicale ce nu se regăsesc în unitățile sanitare de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, locuitorii urbei se pot deplasa în Municipiul Constanța, apropierea față de acesta, precum și disponibilitatea a cel puțin 2 tipuri de transport (rutier și feroviar) făcând deplasarea mai facilă, iar costurile mai reduse. Cu toate acestea, deplasarea pacienților în Municipiul Constanța nu trebuie să reprezinte soluția medicală pe termen lung la problemele locuitorilor Orașului Eforie.

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate aspecte relevante cu privire la o serie de indicatori de măsurare a accesibilității la serviciile medicale pentru locuitorii de pe raza U.A.T.-ului, dintre care sunt de reținut următoarele:

-    Creșterea numărului total de paturi în unitățile sanitare (de exemplu: creșterea cu 24% - cu 72 de paturi - a numărului total de paturi înregistrat în anul 2022 – 367 paturi față de numărul înregistrat în anul 2010 – 295 paturi);

-     În anul 2022, din cele 367 paturi, doar 10 erau destinate cazurilor care necesitau internare de o zi, restul fiind paturi în spitale cu internare continuă.

-     Din numărul total de medici (45) angajați în unitățile medicale de pe raza U.A.T.-ului în anul 2021, 62% lucrau în unități private și doar 38% în unități medicale publice.

-     În anul 2021, atât medicii stomatologi cât și farmaciștii lucrau doar în domeniul privat.

-     Din numărul total al personalului sanitar mediu, 53,8% lucrau în mediul privat, în vreme ce 46,2% lucrau în unități medicale publice.

-     Atât numărul de medici, cât și personalul sanitar mediu care revin la 1000 de locuitori, a crescut în anul 2021 față de anul 2010, creșteri mai mari înregistrându-se la nivelul personalului sanitar mediu: 9,1 asistenți la 1000 de locuitori (2021), respectiv 4,1 medici la 1000 de locuitori (2021).

 

 

IV. Instituții din domeniul ASISTENȚEI SOCIALE

 

Conform Art. 27 din Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare, serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții. Serviciile sociale se află, de regulă, în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.), în subordinea Serviciului Public de Asistență Socială sau a unor organisme private acreditate. 

În cadrul Primăriei Orașului Eforie, conform Organigramei în vigoare aprobată prin H.C.L. nr. 285 din data de 30.09.2024, funcționează un Compartiment Asistență Socială compus din 3 structuri distincte și anume: Compartiment Servicii Sociale, Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială; Compartiment Protecția Copilului și a Familiei, Evidență Persoane Vârstnice, respectiv Compartiment Asistenți Personali. Astfel, în cadrul Compartimentului Asistență Socială sunt prevăzute 8 posturi de inspectori, respectiv 40 posturi sunt destinate asistenților personali. 

Persoanele angajate în cadrul structurii de asistență socială au în sarcină următoarele:

-     primirea și înregistrarea cererilor privind acordarea ajutorului social în baza Legii nr. 46/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

-      primirea și înregistrarea cererilor privind acordarea alocației pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

-     primirea și înregistrarea cererilor privind acordarea alocației de stat pentru copii, în baza Legii nr. 61/1993, cu modificările și completările ulterioare;

- primirea și înregistrarea cererilor privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului/stimulentul de inserție, în baza O.U.G. nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare;

-   primirea și înregistrarea cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, în baza O.U.G. nr. 70/2011, cu modificările și completările ulterioare;

-     primirea cererilor și documentațiilor aferente de la părinții ce notifică Primăria cu privire la intenția lor de a pleca la muncă în străinătate, potrivit H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001 și eliberarea dovezilor în acest sens;

-     întocmirea fișelor de monitorizare trimestrială a copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate;

-     primirea și înregistrarea cererilor privind angajrea asistenților personali și acordarea indemnizațiilor în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. 

De-a lungul anilor, cetățenii Orașului Eforie, Județul Constanța, au beneficiat de protecție socială, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor actelor normative și, îndeosebi, prin efortul administrației publice locale de a susține financiar această acțiune. 

În acest sens, în cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024, sunt menționate aspecte relevante cu privire la serviciile de asistență socială acordate locuitorilor de pe raza U.A.T.-ului, dintre care sunt de reținut următoarele:

-    În perioada 2018 – 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizații a crescut, astfel că dacă în anul 2018 doar 51 de persoane au beneficiat de indemnizație, în anul 2022, numărul total al beneficiarilor a ajuns la 76, în veme ce numărul asistenților personali a scăzut în același interval de timp.

-     La nivel local, există un număr de 320 de locuințe publice (sociale, A.N.L., de necesitate, de serviciu) aflate în administrarea Primăriei Orașului Eforie, iar în intervalul 2018-2022 au fost depuse 220 de solicitări pentru acest tip de locuințe.

-       În ce privește disponibilitatea și accesul la serviciile sociale oferite pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, acestea sunt deficitare, lucru evidențiat și de estimările publicate în Observatorul Teritorial, potrivit cărora sunt necesare 7 servicii sociale, așa cum se poate observa în tabelul de mai jos:

 

Tabelul: Tipul de servicii sociale identificate în Observatorul Teritorial necesare la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța

Tip serviciu social necesar

Număr persoane vulnerabile identificate potențiali beneficiari pentru serviciul social necesar (estimare)

Capacitatea serviciului social

01- Centre rezidențiale de îngrijire și asistență medico-socială pt persoane vârstnice, bolnavi cronici în fază terminală

25

25

03 - Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pt persoane vârstnice

50

50

12 – Centre de zi pt persoane vârstnice

200

200

13 – Servicii de îngrijire la domiciliu pt persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, persoane aflate în situație de dependență

200

200

15 - Centre de zi pt persoane adulte cu dizabilități

40

40

16 - Centre de zi pt copii: copii în familie, copii separați sau în risc de separare de părinți

120

120

17 - Centre de zi pt familie și copil

150

150

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024)

 

 

V. Instituții din domeniul PRESEI, RADIOULUI, TELEVIZIUNII ȘI ALTELE ASEMENEA

 

Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța îşi desfăşoară activitatea Radio Zu, ca instituție în domeniul media audiovizual, conform www.radiomap.eu, alte informații referitoare la instituţii de presă în domeniul presei scrise, respectiv media on-line nefiind disponibile la data prezentului Statut.

 

VI. Instituții din domeniul TINERETULUI ȘI SPORTULUI

Principalele elemente care compun infrastructura sportivă existentă pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța sunt cele trei terenuri de sport și sălile de sport aflate în dotarea unităților de învățământ. Spre deosebire de infrastructura culturală, cea pentru sport și agrement este destul de deficitară pentru o localitate de rang urban, locuitorii având totuși câteva opțiuni de a petrece timpul liber sau de a practica o activitate sportivă în cadrul unui club sportiv.

Clubul Sportiv Eforie este o structură dedicată promovării sportului de masă și de performanță în rândul locuitorilor celor două localități componente ale U.A.T.-ului, cu activități destinate atât copiilor, cât și adulților, punând accent pe integrarea mișcării în viața cotidiană și pe dezvoltarea de talente sportive locale. În cadrul Clubului se practică o serie de discipline precum: fotbal, atletism, arte marțiale/karate. 

Pentru a rezolva însă deficiența referitoare la infrastructura sportivă, la nivelul autorității publice locale se fac eforturi astfel că, în cadrul proiectelor în derulare ce vizează realizarea și modernizarea celor două Centre de Excelență, au fost prevăzute și două terenuri de squash în incinta Centrului „Carmen Sylva” din Eforie Sud, respectiv amenajarea a două terenuri de tenis, unul cu suprafață dură tip acrylic și unul cu suprafață sintetică, în cadrul Centrului multifuncțional „Ion Movilă” din Eforie Nord. În plus, ultimele două etaje ale Centrului multifuncțional au fost gândite pentru amenajarea zonelor dedicate practicării sportului. 

Pe de altă parte însă, nu trebuie pierdută din vedere, localizarea geografică a unității administrativ-teritoriale, astfel că, datorită ieșirii la litoral, Orașul Eforie, Județul Constanța este considerat un centru potrivit pentru practicarea sporturilor nautice. Drept urmare, în urma colaborărilor dintre instituțiile de învățământ locale și/sau cluburi private din zonă/regiune/țară, se organizează cursuri și competiții sportive, mai ales în sezonul estival, care includ:

  • Wind-surfing;
  • Cursuri de navigație și yachting;
  • Regate și concursuri nautice;
  • Kitesurfing;
  • Înot (atât de agrement, cât și de performanță);
  • Crosuri pentru copii și adulți;
  • Competiții de fotbal, volei de plajă sau handbal de nisip etc. 

Pentru persoanele interesate de menținerea condiției fizice, precum și de îmbunătățirea stilului de viață, pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța există săli de fitness moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație, săli cu specific de bodybuilding axate pe antrenamente de forță și bodybuilding, precum și o serie de centre wellness și fitness integrate care oferă servicii de fitness combinate cu terapii de recuperare, stretching și yoga sau zone SPA (saună, masaj) pentru relaxare după antrenamente. 


 

 

Anexa nr. 10 la Statut

 

 

 Principalele funcțiuni economice de pe raza 

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

La nivelul Județului Constanța, în anul 2022 erau înregistrați 87051 agenți economici, reprezentând 3,67% din totalul agenților economici din România, cu o cifră de afaceri de aproximativ 20 miliarde de euro. Orașul Eforie, Județul Constanța avea raportat în același an, un total de 2309 agenți economici (reprezentând 2,65% din totalul agenților economici din județ), aceștia realizând o cifră de afaceri de cca 636,6 milioane de lei (peste 127,32 milioane euro), ceea ce înseamnă mai puțin de 1% din cifra de afaceri înregistrată la nivel județean. Astfel, se poate aprecia că, pentru anul 2022, când populația Orașului Eforie, Județul Constanța totaliza 10820 locuitori, numărul agenților economici la 1000 de locuitori se ridica la 213.

În anul 2023 asistăm la o creștere a numărului agenților economici, deopotrivă la nivel județean și local. Astfel, pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, erau înregistrați 2472 agenți economici (cu 163 mai mulți agenți economici față de anul 2022), aceștia reprezentând 2,66% din totalul de 92924 agenți economici declarați la nivelul județului. 

Din primii 10 agenți economici după cifra de afaceri care figurau în Orașul Eforie, Județul Constanța, în anul 2022, 2 activau în sectorul serviciilor (HoReCa), iar 3 în construcții, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

 

Tabel: Lista primilor 10 agenți economici, după cifra de afaceri, din Orașul Eforie, Județul Constanța,

 în anul 2022

Nr. crt.

Agent economic

Cod CAEN

Domeniul principal de activitate

Cifra de afaceri

RON

1

SWISS GOLD PRO INVEST S.R.L.

6492

Alte activități de creditare

36.177.082

2

DE TOATE ÎN CONSTRUCȚII S.R.L.

4120

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 

32.442.026

3

BRIZA MĂRII NEGRE S.R.L.

5610

Restaurante

28.997.529

4

EFO INTERTRANS S.R.L.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

25.161.832

5

GLOBAL PORTS'S SERVICES S.R.L.

4221

Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide

22.655.754

6

ASCLEPIOS S.R.L.

8610

Activități de asistență spitalicească

18.271.683

7

PUIUL DODEL S.R.L.

4638

Comerț cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv pește, crustacee și moluște

13.167.327

8

SUPER GAMES S.R.L.

9200

Activități de jocuri de noroc și pariuri

13.120.983

9

BUILDING BNB AVANTAJ S.R.L.

4120

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

11.170.621

10

HISTRIA TOUR MONDIAL S.R.L.

5510

Hoteluri și alte facilități de cazare similare

11.134.743

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 – preluare date de pe www.topfirme.com)

 

Față de situația ce caracteriza anul 2022, în anul 2023, din primii 10 agenți economici după cifra de afaceri care figurau în Orașul Eforie, Județul Constanța, doar un singur agent economic activa în sectorul serviciilor (HoReCa), iar 2 în construcții, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Tabel: Lista primilor 10 agenți economici, după cifra de afaceri, din Orașul Eforie, Județul Constanța, 

în anul 2023

Nr. crt.

Agent economic

Cod CAEN

Domeniul principal de activitate

Cifra de afaceri

RON

1

SWISS GOLD PRO INVEST S.R.L.

6492

Alte activități de creditare

41,00 milioane

2

BRIZA MĂRII NEGRE S.R.L.

5610

Restaurante

30,80 milioane

3

ASCLEPIOS S.R.L.

8610

Activități de asistență spitalicească

22,10 milioane

4

PUIUL DODEL S.R.L.

4638

Comerț cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv pește, crustacee și moluște

19,40 milioane

5

EFO INTERTRANS S.R.L.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

16,60 milioane

6

GLOBAL PORTS'S SERVICES S.R.L.

4221

Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide

15,50 milioane

7

DE TOATE ÎN CONSTRUCȚII S.R.L.

4120

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 

15,50 milioane

8

SUPER GAMES S.R.L.

9200

Activități de jocuri de noroc și pariuri

13,80 milioane

9

LITORAL STAR S.R.L.

6492

Alte activități de creditare

12,40 milioane

10

ILIASS S.R.L.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

11,90 milioane

(Sursa informațiilor: www.topfirme.com)

 

Din datele publicate pe site-ul www.topfirme.com, din totalul agenților economici înregistrați în anul 2022, 81% au raportat 0 salariați, în timp ce 19% dintre aceștia au raportat între 1 și 30 angajați. A fost identificat un singur agent economic cu peste 100 de angajați și 5 agenți economici cu un număr de salariați curins între 50 și 100. 

Principalii 10 agenți economici de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, în anul 2022, după numărul de angajați, conform datelor publicate pe site-ul www.topfirme.com, sunt evidențiați în tabelul de mai jos, astfel:

 

Tabel: Lista principalilor 10 agenți economici de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, 

în anul 2022, după numărul de angajați

Nr. crt.

Agent economic

Cod CAEN

Domeniul principal de activitate

Număr angajați activi

1

BRIZA MĂRII NEGRE S.R.L.

5610

Restaurante

112

2

ASCLEPIOS S.R.L.

8610

Activități de asistență spitalicească

82

3

SUPER GAMES S.R.L.

9200

Activități de jocuri de noroc și pariuri

63

4

ZACK COM IMPEX S.R.L.

2512

Fabricarea de uși și ferestre din metal

62

5

GLOBAL PORTS'S SERVICES S.R.L.

4221

Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide

62

6

PRIVATE PROTGUARD S.R.L.

8010

Activități de protecție și gardă

52

7

EFO INTERTRANS S.R.L.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

38

8

EFO URBAN S.R.L.

8130

Activități de întreținere peisagistică

37

9

HISTRIA TOUR MONDIAL S.R.L.

5510

Hoteluri și alte facilități de cazare similare

31

10

TERRA CYCLE S.R.L.

3832

Recuperarea materialelor reciclabile sortate

31

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 – preluare date de pe www.topfirme.com)

 

Din totalul agenților economici de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța – 2309 înregistrați în anul 2022 – un număr de 277 agenți (reprezentând 12%) activau în domeniul HoReCa, aceștia raportând 836 angajați și o cifră de afaceri de 214,6 milioane de lei, echivalentul a 33,7% din cifra de afaceri realizată de toți agenții economici din oraș. Aceste cifre indică faptul că economia Orașului Eforie, Județul Constanța este dependentă de veniturile obținute din turism. 

Turismul aparține sectorului serviciilor și este un domeniu important, în măsură să stimuleze economia locală, grație existenței, pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, a potențialului turistic natural, precum și a celui antropic care reprezintă o bază solidă în ce privește dezvoltarea pe termen lung a unității administrativ-teritoriale. 

În cuprinsul Strategiei de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 sunt furnizate, în baza informațiilor publicate pe site-ul www.topfirme.ro, o serie de date importante referitoare la distribuția, pe anul 2022, a cifrei de afaceri, a agenților economici și a angajaților din sectorul turismului, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, după cum se poate observa din următorul tabel:

 

Tabel: Distribuția cifrei de afaceri, agenților economici și angajaților din sectorul turismului, la nivelul Orașului Eforie, Județul Constanța, în anul 2022

Cod CAEN

Cifra de afaceri

(milioane lei)

Agenți economici

(număr)

Angajați

(număr)

5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată 

28,20

107

102

5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor

3,80

20

17

5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare

88,30

75

318

5610 – Restaurante

94,30

75

399

TOTAL

214,60

277

836

(Sursa informațiilor: Strategia de Dezvoltare Urbană a Orașului Eforie 2022-2027, aprobată prin H.C.L. nr. 220 din 29.08.2024 – preluare date de pe www.topfirme.com)

 

Conform datelor colectate de pe site-ul www.topfirme.com, mediul de afaceri din Orașul Eforie, Județul Constanța, a generat în anul 2023 un total de 2094 locuri de muncă, reprezentând 1,66% din totalul angajaților înregistrați la nivelul întregului județ. 

Principalii 10 agenți economici de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, în anul 2023, după numărul de angajați, conform datelor publicate pe site-ul www.topfirme.com, sunt evidențiați în tabelul de mai jos, astfel:

 

Tabel: Lista principalilor 10 agenți economici de pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, 

în anul 2023, după numărul de angajați

Nr. crt.

Agent economic

Cod CAEN

Domeniul principal de activitate

Număr angajați activi

Diferență număr angajați comparativ cu anul 2022

1

BRIZA MĂRII NEGRE S.R.L.

5610

Restaurante

139

+ 27

2

ASCLEPIOS S.R.L.

8610

Activități de asistență spitalicească

97

+ 15

3

SUPER GAMES S.R.L.

9200

Activități de jocuri de noroc și pariuri

80

+ 17

4

PRIVATE PROTGUARD S.R.L.

8010

Activități de protecție și gardă

54

+ 2

5

TERRA CYCLE S.R.L.

3832

Recuperarea materialelor reciclabile sortate

47

+ 16

6

GLOBAL PORTS'S SERVICES S.R.L.

4221

Lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide

40

- 22

7

HARAS S.R.L.

5610

Restaurante

39

N/A

8

F.P.C. HOLIDAY CONSTRUCT S.R.L.

4120

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 

33

N/A

9

HISTRIA TOUR MONDIAL S.R.L.

5510

Hoteluri și alte facilități de cazare similare

32

+ 1

10

EFO INTERTRANS S.R.L.

4941

Transporturi rutiere de mărfuri

29

- 9

(Sursa informațiilor: www.topfirme.com)

 


 

 

Anexa nr. 11 la Statut

 

 

 Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul  

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

Patrimoniul Orașului Eforie, Județul Constanța este compus din bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al Orașului Eforie, Județul Constanța, precum şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial.

Bunurile din domeniul public sunt proprietatea exclusivă a Orașului Eforie, Județul Constanța, sunt administrate de către Consiliul Local al Orașului Eforie și sunt destinate utilizării de către comunitate. 

Bunurile imobile aflate în proprietatea publică a Oraşului Eforie, Județul Constanța cuprind următoarele categorii:

- Drumuri orăşeneşti, vicinale şi străzi;

- Pieţe publice, comerciale, târguri, oboare şi parcuri publice, precum şi zone de agrement;

- Lacuri şi plaje dacă nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;

- Reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţii de tratare şi epurare a apelor uzate cu instalaţii, construcţii şi terenuri aferente;

- Terenuri şi clădiri în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Local al Orașului Eforie şi Primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatre, biblioteci, spitale, policlinici şi altele asemenea;

- Locuinţe sociale;

- Statui şi monumente, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;

- Bogăţii de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;

- Terenuri cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

- Cimitire orăşeneşti şi alte bunuri de utilitate publică, aflate în proprietatea Oraşului Eforie, Județul Constanța.

 Bunurile mobile aflate în proprietatea publică a Oraşului Eforie, Județul Constanța cuprind următoarele categorii:

 - Utilaje și echipamente necesare pentru infrastructura publică (de exemplu: utilaje pentru deszăpezire sau întreținere etc.);

-  Mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, echipamente din parcuri etc.

Inventarul bunurilor din domeniul public al Orașului Eforie, Județul Constanța, a fost întocmit şi atestat prin Hotărârea de Guvern nr. 904 din 22 august 2002 (Anexa nr. 7) privind atestarea domeniului public al Județului Constanța, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Constanța, publicat în Monitorul Oficial nr. 645 din 30 august 2002. 

 

Bunurile din domeniul privat al Orașului Eforie, Județul Constanța cuprind bunurile aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale, dar care nu sunt destinate exclusiv interesului public și care pot fi utilizate pentru activități economice sau alte scopuri. 

Bunurile imobile aflate în proprietatea privată a Oraşului Eforie, Județul Constanța cuprind următoarele categorii:

- Terenuri și clădiri: proprietăți aflate în gestiunea Primăriei, inclusiv terenuri și imobile disponibile pentru concesiune, închiriere sau alte activități;

            -  Locuințe sociale: locuințe oferite în regim social persoanelor aflate în dificultate.

Bunurile mobile aflate în proprietatea privată a Oraşului Eforie, Județul Constanța cuprind următoarele categorii: 

            -  Autovehicule și echipamente ale instituțiilor publice;

-   Alte active utilizate de serviciile locale.

Inventarul bunurilor din domeniul privat al Orașului Eforie, Județul Constanța, a fost întocmit şi atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 38/2020, în conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. 

 

Trecerea bunurilor ce aparțin Oraşului Eforie, Județul Constanța, din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale sau invers se supune aprobării, în condiţiile legii, Consiliului Local al Orașului Eforie. Hotărârile pe care Consiliul Local al Orașului Eforie le ia cu privire la administrarea sau operaţiunile privind bunurile care alcătuiesc domeniul public și/sau privat al unității administrativ-teritoriale se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Autoritățile administrației publice locale, reprezentate de Consiliul Local al Orașului Eforie și de Primar, au responsabilitatea gestionării eficiente și durabile a bunurilor din patrimoniul unității administrativ-teritoriale prin următoarele acțiuni:

 - întocmirea Registrului de inventar al bunurilor publice și private;

 - conservarea și modernizarea bunurilor existente;

 - valorificarea bunurilor private în scopul atragerii de venituri suplimentare la bugetul local.

În acord cu prevederile legale în vigoare, Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul Orașului Eforie, Județul Constanța, se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică, iar Hotărârile de Consiliu Local prin care se aprobă inventarele anuale se publică pe pagina de internet a Orașului Eforie, Județul Constanța, în secţiunea dedicată Monitorului Oficial Local.

 

Prin Hotărârea nr. 284 din data de 30.09.2024 a Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, a fost aprobat Inventarul anual al patrimoniului U.A.T. Eforie pentru anul 2023. Anexele 1-7 fac parte din H.C.L. nr. 284/2024 și cuprind inventarul astfel:

  • Anexa nr. 1 – domeniul public;
  • Anexa nr. 2 – domeniul privat – terenuri;
  • Anexa nr. 3 – domeniul privat – fond locativ;
  • Anexa nr. 4 – domeniul privat – spații cu altă destinație;
  • Anexa nr. 5 – domeniul privat – construcții;
  • Anexa nr. 6 – domeniul privat – capacități energetice;
  • Anexa nr. 7 – liste inventariere. 

 

Inventarul anual al patrimoniului U.A.T. Eforie pentru anul 2023 aprobat prin H.C.L. nr. 284/2024, cuprinzând bunurile mobile și imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, este publicat pe pagina de internet a Orașului Eforie, Județul Constanța, în secţiunea dedicată Monitorului Oficial Local și poate fi consultat la următoarea adresă: https://emol.ro/eforie-ct/registru-hcl/172259

 


 

 

Anexa nr. 12 la Statut

 

 

 Principalele entităţi privind societatea civilă, respectiv 

partidele politice, sindicatele și asociațiile profesionale, lăcașurile de cult și organizaţiile neguvernamentale care au sediul sau punctul declarat că funcţionează pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța

 

 

1. PARTIDE POLITICE ȘI ORGANIZAȚII APARȚINÂND MINORITĂȚILOR NAȚIONALE

Pe teritoriul Orașului Eforie, Județul Constanța își desfășoară activitatea partide politice și organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale, înfiinţate în condiţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Partidele politice care, în prezent, au reprezentanți în Consiliul Local și care se implică activ în viața comunității sunt următoarele:

  • Partidul Național Liberal (P.N.L.);
  • Partidul Social Democrat (P.S.D.);
  • Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.);
  • Partidul România Mare (P.R.M.).

Dintre organizațiile aparținând minorităților naționale ce activează pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, cea mai reprezentativă este Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (U.D.T.T.M.R.).

În cadrul unității administrativ-teritoriale Orașul Eforie, Județul Constanța, comunitatea rromă este o altă minoritate națională prezentă, având organizații care le reprezintă interesele și care le promovează drepturile. Un astfel de exemplu, îl constituie Partidul Eforie Rom (Eforom), un partid politic local înregistrat oficial în anul 2020, cu sediul în Eforie Nord. 

 

 

 

2. ORGANIZAȚII SINDICALE ȘI ASOCIAȚII PROFESIONALE

La data elaborării prezentului Statut, nu sunt disponibile date cu privire la organizațiile sindicale care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța. 

Dintre principalele asociații profesionale care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a acestei unități administrativ-teritoriale, le evidențiem pe următoarele:

  • Asociația Patronală Eforia Turistică: o organizație apolitică, formată din operatori economici din domeniul turismului și al activităților conexe, care își desfășoară activitatea în Orașul Eforie;
  • Organizația Patronală Eforie: o asociație care reunește hotelierii și operatorii economici din domeniul turismului din cele două localități componente, Eforie Nord și Eforie Sud, organizația având ca scop promovarea intereselor membrilor săi și dezvoltarea turismului din zonă.

 

3. CULTE RELIGIOASE ȘI LĂCAȘURI DE CULT

Pe raza teritorială a Orașului Eforie, Județul Constanța, diversitatea confesională este reflectată prin prezența mai multor culte religioase și lăcașuri de cult, astfel:

 

Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de mai multe parohii, printre care:

 - Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Eforie Nord, situată pe Bulevardul Republicii nr. 55;

 - Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Eforie Nord, care a fost inițial amenajată într-o anexă a clădirii Primăriei;

 - Parohia Eforie Nord III: Capela din Eforie Nord cu hramul „Sf. Ilie Tesviteanul” a fost sfințită la data de 15.12.2012, parohia dispunând de un așezământ social în curs de autorizare;

 - Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, situată pe Strada Daliei, în Eforie Nord;

 - Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Eforie Sud, având o istorie legată de ctitorul stațiunilor Techirghiol și Eforie, Ion Movilă;

 - Biserica ortodoxă „Schimbarea la Față și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Eforie Sud;

 

 Comunitatea musulmană dispune de lăcașuri de cult dedicate, cunoscute sub denumirea de geamii:

 - Geamia din Eforie Sud: Construcția acestei geamii a început în anul 2003, sub directa îndrumare a Muftiatului Cultului Musulman din România. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 2009, fiind prima geamie din Eforie Sud. Proiectul a beneficiat de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Orașului Eforie, Județul Constanța, precum și de donații din partea Departamentului de Culte al Turciei, a unor oameni de afaceri și a Institutului Ecumenic din Geneva.

- Geamia din Eforie Nord, sub directa îndrumare a Muftiatului Cultului Musulman din România.

 

 Lăcașuri destinate altor culte religioase:

Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria de la Guadalupe”: biserică catolică situată în Eforie Nord; 

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea: Credincioșii adventiști din Eforie Nord se reunesc în lăcașul de cult situat pe strada 23 August nr. 9b.

Biserica penticostală             „Rugul aprins”: lăcaș de cult situat pe Strada Geoge Coșbuc, nr. 43, în Eforie Nord; 

Biserica Evanghelică: lăcaș situat în Eforie Sud;

Biserica Creștină după Evanghelie Eforie Sud: lăcaș de cult situat pe Bdul Nicolae Titulescu, Eforie Sud;

 

 

 

 

 

4. ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE

 

Pe raza Orașului Eforie, Județul Constanța, activează mai multe organizații neguvernamentale (O.N.G.-uri) care contribuie la dezvoltarea comunității locale prin realizarea de proiecte culturale, sociale și educaționale. 

 

Dintre principalele organizații neguvernamentale, le enumerăm pe următoarele:

 

            - Asociația Proiect 12 Eforie: este o organizație implicată în proiecte comunitare și educaționale, care contribuie la dezvoltarea locală prin diverse inițiative;

- Asociația Clubul Sportiv Shin Keiko: este o organizație care promovează activități sportive și arte marțiale în rândul tinerilor din Eforie Sud, încurajând un stil de viață sănătos și disciplina;

- Asociația Sportivă Royal Kids Eforie: este o organizație care organizează activități sportive pentru copii și adolescenți, promovând un stil de viață activ și sănătos;

- Asociația Sportivă Makokorokan Dojo: este o organizație, situată în Eforie Nord, care organizează activități sportive pentru copii și adolescenți, promovând un stil de viață activ și sănătos;

- Fundația Umanitară Christian Gigi Chiru: este o organizație care desfășoară activități caritabile și de sprijin pentru comunitate, oferind ajutor persoanelor aflate în dificultate;

- Asociația Tinerilor pentru Excelență: este o organizație care susține tinerii talentați în diverse domenii, oferindu-le oportunități de dezvoltare personală și profesională;

- Asociația Kronos – Centrul de persoane vârstnice FINTIA - este o organizație care asigură servicii în domeniul medical și socio-uman, rezidenților – persoane vârstnice etc. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 13 la Statut

 

 

 Lista cu denumirea înfrățirilor, cooperărilor și/sau asocierilor încheiate de Orașul Eforie, Județul Constanța

 

 

 

1. ÎNFRĂȚIRI

Acordurile de înfrățire oferă un cadru oficial pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare între orașe din diferite țări. Acestea facilitează schimburile de experiență și bune practici în diverse domenii, cum ar fi:

 - Cultura și educația – prin organizarea de evenimente comune, schimburi între elevi, studenți sau artiști;

 - Turism și economie – prin promovarea reciprocă a destinațiilor turistice și a oportunităților de afaceri;

 - Administrație publică – prin schimb de bune practici în gestionarea orașului și atragerea de fonduri europene;

 - Mediu și dezvoltare urbană – prin implementarea unor proiecte comune pentru protecția mediului sau modernizarea infrastructurii etc.

 Chiar dacă înfrățirea nu este singura modalitate de colaborare internațională, ea oferă un cadru formal care poate consolida legăturile de prietenie și poate sprijini dezvoltarea comunităților locale prin schimburi de cunoștințe și experiențe.

Orașul Eforie, Județul Constanța este înfrățit începând din anul 2002 cu orașul Altinoluk din Turcia. Altinoluk, cunoscut în trecut sub denumirea de Papazlik, este o stațiune estivală situată în vecinătatea Municipiului Edremit, din Provincia Balikesir, din Turcia. În baza Protocolului de înfrățire încheiat, părțile s-au angajat la o promovare culturală reciprocă prin organizarea și/sau participarea de/la activități precum: târguri, expoziții, festivaluri în domeniul culturii și artelor. De asemenea, părțile semnatare ale Parteneriatului, s-au străduit să ofere cadrul de întâlnire pentru organizații, agenții și oameni de afaceri din cele două țări interesate/interesați să coopereze în cadrul unor activități economice comune. 

 

U.A.T./Localitate din județ

Localitate din străinătate

Țara cu care 

s-au dezvoltat relațiile bilaterale

Relație

Tipul documentului prin care a fost aprobată înfrățirea/nr. documentului

Oraș Eforie/Județul Constanța

Altinoluk

Turcia

Înfrățire

H.C.L. nr. 313/28.11.2002

 

 

 

 

2. COOPERĂRI ȘI/SAU ASOCIERI

Asocierea autorităților administrațiilor publice locale constituie o premisă importantă pentru accesarea mai facilă de fonduri în vederea implementării unor proiecte menite să îmbunătățească viața socială și economică a comunităților locale.

Orașul Eforie, Județul Constanța are calitatea de membru în următoarele Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.): 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Apă-Canal Constanța” – Asociația a fost constituită în scopul înființării, organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și pentru realizarea în comun  a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării sistemelor de utilități publice aferente A.D.I., pe baza strategiei de dezvoltare a acesteia.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Dobrogea” – Asociația a fost constituită în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de salubrizare a localităților pe raza de competență a U.A.T.-urilor membre, precum și pentru realizarea în comun  a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente A.D.I.

La data de 08.06.2023 a fost aprobată includerea U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța în noul Parteneriat LEADER/DRLC denumit Asociația Grupul de Acțiune Locală (G.A.L.) „Dobrogea Verde” – Asociație ce are în implementare Strategia de Dezvoltare Locală 2023-2027 finanțată în cadrul Planului Strategic PS 2023-2027.

În viitorul apropiat, Orașul Eforie, Județul Constanța va face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de utilitate publică pentru serviciul de transport public local – ce va fi o persoană juridică de drept privat și de utilitate publică rezultată din asocierea U.A.T. Orașul Eforie, Județul Constanța, prin Consiliul Local al Orașului Eforie, în calitate de membru fondator (asociat) cu U.A.T. Orașul Techirghiol, Județul Constanța, prin Consiliul Local al Orașului Techirghiol. Această Asociație se va constitui în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de transport public local pe raza de competență a celor două unități administrativ-teritoriale: Orașul Eforie, respectiv Orașul Techirghiol din Județul Constanța. Demersurile privind organizarea transportului public local au ca scop creșterea accesibilității locuitorilor și turiștilor la un transport public modern și eficient. În calitate de membru, Orașul Eforie, Județul Constanța se va implica financiar prin alocarea resurselor necesare lansării, funcționării și dezvoltării Asociației, respectiv a serviciului de transport public local în beneficiul cetățenilor.

 

 

 

 

 

 

Anexa nr. 14 la Statut

 

 

Programele, proiectele sau activităţile, a căror finanţare se asigură din 

bugetul local, prin care se promovează/consolidează elemente de identitate locală de natură culturală, istorică, obiceiuri şi/sau tradiţii derulate la nivelul 

Orașului Eforie, Județul Constanța

 

Nr. crt.

Denumirea programului, proiectului sau activității

Descrierea elementelor de identitate locală de natură culturală, istorică, obiceiurilor şi/sau tradiţiilor care se promovează/consolidează

Perioada în care se realizează

1

Proiectul cultural intitulat „Eforie Colorat” care include și „Festivalul CINEMASCOP”

Sunt evenimente ce sunt organizate  anual, în sezonul estival, în parteneriat cu Asociația Forumul Artelor Vizuale și se derulează în localitatea Eforie Sud, în Grădina de Vară - Cinematograf.

În cadrul acestui proiect cultural, sunt organizate, anual, peste 200 de evenimente culturale, iar Cinemascopul se deschide pentru 50 de seri de film în cadrul cărora organizatorii programează cele mai diverse producții, blockbustere, scurtmetraje, animații, filme românești sau filme vechi istorice. Accesul la evenimentele culturale este liber, astfel că de acest proiect beneficiază deopotrivă turiștii poposiți pe litoral, localnicii, precum și cei veniți din localitățile învecinate.

 

01 iulie – 

01 septembrie ...

2

Festivalul „Creativ Eforie #Creștem Frumos”

Este un eveniment cultural organizat anual de Primăria Orașului Eforie cu ocazia Zilei de 1 Iunie și este destinat copiilor și tinerilor din Județul Constanța. Evenimentul este organizat pe mai multe secțiuni, respectiv: muzică, pictură, poezie, creație literară și dans. 

 

01 iunie ...

3

Festivalul Național de Folclor „Cânt și joc pe plai dobrogean” 

și evenimentul Retrospectiva Festivalului „Cânt și joc pe plai dobrogean”   

Este un eveniment cultural remarcabil, desfășurat anual în Eforie Sud, în timpul sezonului estival. Prima manifestare se derulează în perioada principală, la sfârșitul lunii iunie, și apoi într-o retrospectivă începând cu data de 01 iulie până la începutul lunii septembrie, pe faleza pitorească unde au loc spectacole ce aduc în prim-plan tradițiile autentice. În plus, Festivalul include un segment special dedicat copiilor și tinerilor interpreți. Locul de desfășurare, Parcul Cazino, devine scena magică a dansurilor și cântecelor populare seară de seară. Acest eveniment cultural oferă o incursiune captivantă în bogata cultură a Dobrogei și constituie o ocazie pentru public de a experimenta frumusețea tradițiilor locale. 

 

iunie ...

Și

01 iulie - ... septembrie ...

4

Evenimentul sportiv-cultural de lupte tătărești – „Kureș”

Este un eveniment sportiv-cultural de lupte tătărești, organizat anual de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (U.D.T.T.M.R.) pentru desfășurarea căruia Orașul Eforie, Județul Constanța pune la dispoziție organizatorului Stadionul din localitatea Eforie Sud și alocă fonduri de la bugetul local în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în baza parteneriatului încheiat cu U.D.T.T.M.R. – Anexă la hotărârile adoptate de Consiliul Local. 

Kureş-ul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. În cadrul competițiilor de kureș, luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, făcând dovada cinstei, dreptății, curajului şi dibăciei etnicilor tătari, comunitatea tătară din România făcându-se remarcată prin însăși faptul că este singura comunitate etnică ce are un sport tradițional. Competiţiile de kureş au devenit o tradiție pentru localităţile din România, inclusiv pentru Orașul Eforie, localități în care trăiesc etnici tătari, ele transformându-se, în timp, în adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi populația majoritară și reprezentanți ai altor comunități etnice.

N/A 

 

Statutul în format fișier