Având în vedere ;
- referatul de aprobare al Primarului comunei Ferești, în calitatea sa de inițiator;
- avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Feresti şi raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Feresti;
- Ghidul Beneficiarului pentru investiția specifică PNRR/2022/C12/MS/I1.4/Centre Comunitare Integrate;
- art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii;
- HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificata prin HG nr.1116/2023.
- Prevederile art. 108, lit. ”a”, art. 129, alin. (2), lit. ”c”, alin. (6), lit. ”b”, art. 298, art. 362, alin. 1 și 2 ale O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
În temeiul art. 139 precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. ”a”, din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
Consiliul local al comunei Feresti, judeţul Vaslui, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se aprobă Devizul General actualizat ca urmare a achizițiilor derulate în cadrul proiectului „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN LOCALITATEA FEREȘTI, COMUNA FEREȘTI, JUDEȚUL VASLUI”, conform anexei 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici, conform anexei 2 la prezenta, astfel:
- valoare totală (inclusiv TVA) 1.874.884,50 lei, din care: - 832.049,30 lei, eligibilă;
- 1.042.835,20 lei, neeligibili;
-valoare C+M: 1.316.475,22 lei, inclusiv TVA.
Art. 3. Se aprobă cofinanțarea pentru categoriile de cheltuieli finanțate din bugetul local necesare realizării proiectului „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN LOCALITATEA FEREȘTI, COMUNA FEREȘTI, JUDEȚUL VASLUI” în cuantum de 1.042.835,20 lei (inclusiv TVA). Prin urmare, va fi asigurată din fonduri proprii suma de 878.285,82 lei reprezentând contribuția proprie și 164.549,38 lei TVA aferent contribuției proprii.
Art. 4. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de aparatul de specialitate al primarului.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului Județului Vaslui, primarului comunei Ferești și aparatului de specialitate al primarului.