Consiliul Local al comunei Feresti, jud. Vaslui, întrunit astăzi, 25.11.2021, în şedinţă ordinară;
Având în vedere ;
- referatul de aprobare al primarului comunei Feresti;
- adresa nr. 1065/08.11.2021 prin care Şcoala Gimnazială “ Nicolae Milescu Spataru” Feresti solicită aprobarea numarului si fondului necesar pentru plata burselor elevilor;
rapoartele comisiilor de specialitate ale consiliului local și raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului prin care se avizează favorabil proiectul de hotărâre ;
- H.G nr.1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021 – 2022.
- prevederile art. 9 alin. 7, art. 82 alin. (1), (2) și (3), precum și ale art. 105 alin. 2 lit. d, din
Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.3 şi 4 din Anexa CRITERII GENERALE a Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţămînul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare
In temeiul; - prevederilor art. 129, art. 139, art.196(1) lit. a, din O.U.G.57/2019 , privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. – Se aprobă cuantumul burselor şcolare şi acordarea unui număr de 42 burse școlare lunare elevilor Şcolii Gimnaziale “ Nicolae Milescu Spataru” Feresti pentru anul şcolar 2021-2022, după cum urmează:
Semestrul I
- Burse de merit = 42 x 100 lei/lună;
Semestrul II
- Burse de merit = 42x200lei/luna
Art.2. – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se însărcinează primarul comunei Feresti şi directorul Şcolii Gimnaziale “ Nicolae Milescu Spataru” Feresti.
Art.3. – Prezenta hotărâre va fi comunicată, în condiţiile legii şi publicată, pentru informare, în monitorul oficial local prin grija secretarului general al comunei Feresti.