PLAN ANUAL DE ACŢIUNE
privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al comunei Ferești,județul Vaslui pentru anul 2025
Planul anual de acţiune privind serviciile oferite de Compartimentul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comunei Ferești, se elaborează în conformitate cu măsurile şi acţiunile prevăzute în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul judeţului Vaslui, conform Legii 292/2011 a asistenţei sociale.
Planul anual de acţiune poate fi modificat:
Ca urmare a unor modificări apărute în structura Compartimentului de Asistenţă socială;
Ca urmare a modificării sau a apariţiei unor acte legislative .
Din perspectivă funcţională, acordarea serviciilor de asistenţă socială este concepută ca un sistem de acţiuni specifice, care trebuie să asigure realizarea obiectivului său major : asistarea persoanelor care , din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială.
Planificarea este un proces sistematic prin care Compartimentul de Asistenţă socială, îşi defineşte anumite priorităţi esenţiale pentru îndeplinirea misiunii ei.
Rolul planificării este de a ajuta instituţia să :
Îşi definească obiectivele şi orientările;
Îşi definească priorităţile şi cele mai potrivite acţiuni pe care le va întreprinde;
Identifice măsuri concrete de coordonare a activităţilor din cadrul instituţiei;
Clarificăm resursele pe care le putem folosi şi să identificăm ce acţiuni trebuie să întreprindem.
Consideraţii preliminare
În întocmirea ”Planului anual de acţiune pentru anul 2025 ” s-a ţinut cont, în primul rând de scopul Compartimentului de Asistenţă Socială şi anume prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.
Instituţia urmăreşte realizarea scopului prin acordarea unor drepturi de asistenţă socială şi servicii sociale:
DREPTURI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
1. Venitul minim de incluziune
Începând cu 1 ianuarie 2024, plata venitului minim de incluziune se efectuează de către Agenţiile Judeţene de Prestaţii Sociale, denumită din anul 2012 Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
La sfârșitul anului 2024 se aflau în plată un număr de 104 dosare de acordare a venitului minim de incluziune
2. Indemnizaţia şi plata asistenţilor personali pentru persoanele cu handicap grav cu asistent personal
Indemnizaţia pentru persoanele cu handicap grav cu asistent personal se acordă conform Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie, în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale. Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la un asistent personal.
În cursul anului 2024, un număr de 23 persoane cu handicap grav cu indemnizatie si 31 de asistenti personali au beneficiat de drepturile prevăzute de lege, în urma încadrării în grad de handicap grav, pe baza certificatelor emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, respectiv Comisia pentru Protecţia Copilului din subordinea Consiliului Judeţean Vaslui.
3. Protecţia copilului
În baza Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sunt propuse diverse măsuri de protecţie, ca de exemplu plasamentul familial, supravegherea specializată la domiciliul părinţilor, instituţionalizarea sau reintegrarea în familia naturală a minorilor care au beneficiat de măsură de protecţie. Propunerile sunt înaintate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, care analizează situaţia minorilor şi instituie o măsură de protecţie specifică fiecărui caz în parte. Trimestrial, minorii care se află cu măsură de protecţie specială, respectiv plasament familial/tutelă, sunt monitorizaţi prin întocmirea unui ”Raport de monitorizare”. Cheltuielile necesare privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sunt alocate din fonduri de la Bugetul de stat.
4. Ajutoarele de urgență și de înmormântare
Pentru anul 2025, suma prevăzută în bugetul local pentru ajutoarele de urgență și pentru ajutoarele de înmormântare care se acordă în baza Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune,cu modificările și completările ulterioare .
5. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei
Conform Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se acordă din fondurile de la Bugetul de stat, familiilor şi persoanelor cu venituri reduse. În anul 2024 s-au înregistrat un număr de 280 cereri, din care avem 9 dosare respinse .
6. Alocatii de stat, indemnizatii, stimulent pentru cresterea copilului
Conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legilor ( cu modificarile si completarile ulterioare ), OUG. Nr. 111/2010, asa cum a fost modificat O.U.G. nr.26/2021 în anul 2024 am intocmit urmatoarele dosare:
- alocatii de stat - 427 dosare;
- indemnizatii, stimulent pentru cresterea copilului - 12 dosare .
Pentru anul 2025 Compartimentul de Asistenţă Socială îşi propune următoarele obiective generale:
Obiectivul 1
Crearea unui sistem coerent în ceea ce priveşte activităţile de asistenţă socială în comuna Ferești ;
Realizarea unei baze informatizate de date cu privire la beneficiarii de servicii sociale.
Obiectivul 2
Eficientizarea activităţii privind acordarea unor drepturi de asistenţă socială care intră în atribuţiile Compartimentului de Asistenţă Socială;
Consultarea persoanelor din cadrul Compartimentul de Asistenţă Sociala care au atribuţii în domeniul , stabilirea sarcinilor, actualizarea fişelor de post, actualizarea procedurilor de lucru, desemnarea responsabilităţilor;
Aducerea la cunoştinţă şi însuşirea procedurii de lucru de către persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;
Obiectivul 3
Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de natură socială , în funcţie de nevoile identificate;
Identificarea nevoilor prin consultarea cu partenerii, reprezentanţi ai beneficiarilor şi alţi factori interesaţi din comunitate şi stabilirea strategiilor de dezvoltare a serviciilor sociale şi a unor obiective commune în acest sens;
Folosirea experienţei acumulate şi consultarea cu personalul implicat în furnizarea de servicii sociale, în stabilirea unor obiective concrete;
Referirea cazurilor spre organizaţii sau instituţii, furnizarea de servicii sociale sau de altă natură, pentru a asigura continuitatea intervenţiei.
Obiectivul 4
Înbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor sociale:
Evaluarea continuă a personalului şi a nevoilor de formare profesională a acestora;
Asigurarea unor servicii sociale de calitate şi adaptate nevoilor comunităţii, prin calificarea continuă a personalului;
Folosirea unor metodologii de lucru permanent adaptate nevoilor personalului şi beneficiarilor;
Monitorizarea şi evaluarea continuă a calităţii serviciilor furnizate prin stabilirea unor indicatori în acest sens;
Acordarea de servicii sociale flexibile adaptate nevoilor beneficiarilor şi în funcţie de priorităţile identificate în urma evaluării şi monitorizării.
Obiectivul 5
Promovarea activităţilor de asistenţă socială în comunitate:
Realizarea unor campanii de informare în comunitate despre asistenţa sociala şi rolul acesteia în comunitate;
Realizarea şi distribuirea de materiale informative pe teme de asistenţă socială;
Responsabilizarea comunităţii cu privire la problematica socială şi conceperea unor programe în acest sens;
Identificarea potenţialilor parteneri din comunitate şi inaintarea de propuneri de colaborare;
Încheierea de convenţii de parteneriat;
Crearea unei reţele de susţinere, pentru persoanele aflate în nevoie, prin implicarea cât mai multor factori din comunitate (familie, instituţii, organizaţii, firme etc.) în rezolvarea problemelor acestora;
Organizarea unor întâlniri şi dezbateri periodice între parteneri, beneficiari , reprezentanţi ai instituţiei şi alte personae interesate.
Obiectivul 6
Promovarea prevenţiei ca măsură de importanţă majoră în activitatea de asistenţă socială:
Identificarea persoanelor aflate în situaţii de risc social;
Informarea şi consilierea persoanelor aflate în situaţii de risc social;
Implicarea partenerilor şi a altor factori interesaţi din comunitate în activităţi de prevenţie.
Obiectivul 7
Promovarea bunelor practici în domeniul asistenţei sociale şi contribuţia la
perfecţionarea acestui domeniu:
Crearea unui site cu informaţii din domeniul asistenţei sociale (legi, instituţii,
organizaţii, programe, proiecte, împărtăşirea de modele de bună practică ş.a.);
Împărtăşirea de modele inovatoare sau de bună practică cu alţi furnizori
de servicii sociale;
Crearea de metodologii de lucru flexibile şi adaptate serviciilor sociale
furnizate.
Responsabili cu îndeplinirea obiectivelor stabilite în Planul de acţiune sunt autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele aflate în subordinea acestora , în funcţie de atribuţii.