Nr. 73 / 11.06.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind asocierea Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Fetești cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ialomița în vederea realizării proiectului de interes județean ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din județul Ialomița” din cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027 pentru imobile aflate în domeniul public al municipiului Fetești

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

13 Iunie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 73 din 11.06.2025

privind asocierea Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Fetești cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ialomița în vederea realizării proiectului de interes județean ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din județul Ialomița” din cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027 pentru imobile aflate în domeniul public al municipiului Fetești

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea 2 – ”O regiune cu orașe prietenoase cu mediul”, Operațiunea D – ”Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice, ale căror documentații tehnice au fost elaborate în cadrul contractului de finanțare a serviciilor de dezvoltare a proiectelor cu nr.ELENA-2019-154, finanțat din Horizon 2020 Energy Efficiency Focus”, Apel PRSM/638/PRSM_P2/OP2 – ”Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice – Facilitatea ELENA”;
  2. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  4. Directiva UE 2012/27 privind eficiența energetică;
  5. art.33 din O.U.G.nr.133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art.45 alin.(1) din H.G.nr.829/2022 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, cu modificările și completările ulterioare;
  7. art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  8. art.129 alin.(2) lit.e), alin.(9) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  9. H.C.J.Ialomița nr.98/28.05.2025 privind asocierea Unității Administrativ-Teritoriale Județul Ialomița cu 12 (doisprezece) unități administrativ-teritoriale din județ, în vederea realizării în comun a proiectului de interes județean ”Creșterea Eficienței Energetice a Clădirilor Publice din Județul Ialomița” din cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027, imobile aflate în domeniul public al acestora;
  10. H.C.L.Fetești nr.62/28.05.2025 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii  Școlii Gimnaziale ”DIMITRIE CANTEMIR”, Municipiul Fetești, Județul Ialomița” finanțat în cadrul Programului ELENA-European Local Energy Assistance în asociere cu Județul Ialomița în vederea realizării în comun a proiectelor de interes județean;

  11. H.C.L.Fetești nr.63/28.05.2025 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale „DIMITRIE CANTEMIR” - Grădinița cu program normal, Municipiul Fetești, Județul Ialomița” finanțat în cadrul Programului ELENA-European Local Energy Assistance în asociere cu Județul Ialomița în vederea realizării în comun a proiectelor de interes județean;

  12. H.C.L.Fetești nr.64/28.05.2025 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale ”AUREL VLAICU” - Corp C1 și Corp C2 - Bază sportivă, Municipiul Fetești, Județul Ialomița” finanțat în cadrul Programului ELENA-European Local Energy Assistance în asociere cu Județul Ialomița în vederea realizării în comun a proiectelor de interes județean;

  13. H.C.L.Fetești nr.65/28.05.2025 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Tehnologic "Anghel Saligny"-Corp C2, Municipiul Fetești, Județul Ialomița” finanțat în cadrul Programului ELENA-European Local Energy Assistance în asociere cu Județul Ialomița în vederea realizării în comun a proiectelor de interes județean;



Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Serviciului Strategie Dezvoltare, Investiții, Pregătire și Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;

Luând act de:

  1. Rapoartele de avizare ale comisiilor economică şi juridică din cadrul Consiliului Local al Municipiului Fetesti:

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

întrunit în a 11-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.Aprobă asocierea Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Fetești cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ialomița în vederea realizării proiectului de interes județean ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din județul Ialomița” din cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027 pentru imobile aflate în domeniul public al municipiului Fetești, prevăzute în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Se aprobă contribuția Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Fetești, în calitate de lider de parteneriat la realizarea proiectelor:

a) 100% din valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %);

b) 50% din valoarea cheltuielilor neeligibile stabilite la data semnării contractelor de finanțare la care se adaugă restul cheltuielilor neeligibile apărute pe parcursul implementării proiectului de interes județean ”Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din județul Ialomița” din cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027 pentru imobile aflate în domeniul public al municipiului Fetești.

Art.3.Se aprobă Acordul de parteneriat ce va fi încheiat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Fetești cu Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ialomița, prevăzut în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4.Se împuternicește primarul Municipiului Fetești, domnul Laurențiu-Georgică Șonchereche, să semneze Acordul de parteneriat menționat la art.3 și orice alte documente necesare implementării proiectului.

Art.5.Prin grija secretarului general al Municipiului Fetești prezenta hotărâre se va comunica, spre ducere la îndeplinire, direcțiilor/serviciilor/compartimentelor funcționale cu atribuții, Județului Ialomița și Instituției Prefectului – Județul Ialomița, urmând să fie publicată pe site-ul www.primariafetesti.ro, secțiunea ”Monitorul Oficial al Municipiului Fetești”

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Laurențiu VELICU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI,

Nicu DICIANU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 73 / 11.06.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 10
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 19
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 2
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 73 / 11.06.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 11.06.2025
2 Comunicarea către primar 13.06.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 24.06.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 13.06.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 12.06.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 13.06.2025