Dl.consilier Niță Sebastian – Grupul PNL nu face propuneri.
Dl.consilier Velicu Laurențiu – La fiecare unitate școlară din aceste comisii nu trebuie să facă parte persoanele care sunt in Consiliul de administratie. Așa este prevăzut în regulamentul de organizare și funcționare.
Dl.președinte de ședință – La Școala gimnazială Mihai Viteazul îl propun pe domnul Gheorghiu.
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru –Refuz, am acest drept.
Dl.președinte de ședință – Am dreptul să fac propuneri, este democratic.
Dl.consilier Niță Sebastian – De ce nu îi rotiți doamna Petcu?
Dna consilier Petcu Olga – Ați auzit ce a spus domnul director Velicu.
Dl.președinte de ședință – Alte propuneri, să depășim momentul. Votul este secret. Ați rămas ca propunere domnul Gheorghiu.
Dna consilier Petcu Olga – Domnul Nistor la Școala gimnazială Radu Vodă.
Dl.consilier Niță Sebastian – Haideți doamna Petcu să terminăm cu circul acesta. Noi când am vrut în consiliul de administrație la Spital și la școli, nu s-a putut.
Dl.președinte de ședință – Vreți să depășim anumite bariere?
Dl.consilier Niță Sebastian – Luna trecută de ce nu s-a putut domnule președinte?
Dl.președinte de ședință – Acum ne întoarcem în timp?
Dl.consilier Niță Sebastian – Da.
Dl.consilier Chiru Valentin – Nu avem propuneri.
Dl.președinte de ședință – Oricare dintre noi avem dreptul să facem propuneri. Votul va fi secret. De exemplu, dl.Nistor nu și-a spus punctul de vedere.
Dl.Dicianu Nicu – Propuneri pentru Școala gimnazială Dimitrie Cantemir.
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru – Noi vom ieși din sală. Alegeți-vă! Rotiți-vă!
Dl.consilier Niță Sebastian – De ce nu s-a putut luna trecută?
Dl.președinte de ședință – Propuneri pentru Școala gimnazială Dimitrie Cantemir.
Dl.consilier Niță Sebastian – Domnul Dicianu, ștergeți și pe dl.Gheorghiu și pe dl.Nistor! Nu acceptăm.
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru – Așa o să facem și noi, vă propunem chiar dacă nu vreți.
Dl.președinte de ședință – Vreți să faceți propuneri?
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru – Nu.
Dl.președinte de ședință – Ce statut aveți acum domnule Gheorghiu?
Dna consilier Petcu Olga – De a veni la ședințe și a lua indemnizația.
Dl.consilier Niță Sebastian – Doamna Petcu terminați cu acuze nefondate. De ce nu ați fost de acord ca din doi membri în consiliul de administrație la Spital unul să fie PNL?
Dna consilier Petcu Olga – În cele două mandate a făcut parte vreun membru PSD din consiliul de administrație?
Dl.consilier Niță Sebastian – Nu știm cine a fost. Istoria este să învățăm din ea.
Dna consilier Petcu Olga – Și ce ați învățat?
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru – Doamna Petcu, poate nu ați fost la Spital, dar la școli ați fost.
Dna consilier Petcu Olga – Așa cum nu ați citit de Banca Transilvania așa nu ați citit nici alte proiecte de hotărâri.
Dl.consilier Văduva Marin – Nu cred că există bancă care să nu ia comisioane.
Dl.președinte de ședință – Vă rog să faceți propuneri.
Dl.consilier Văduva Marin – Data trecută eu am fost propus la Școala gimnazială Dimitrie Cantemir.
Dl.președinte de ședință- Atunci la Școala Dimitrie Cantemir îl propun pe domnul Văduva.
Dl.consilier Văduva Marin – Nu.
Dl.președinte de ședință – Din punctul meu de vedere credeam că suntem altă echipă.
Dl.consilier Văduva Marin – Da, ați dovedit data trecută.
Dl.președinte de ședință – Aduceți-vă aminte că unul dintre colegi a fost votat.
Dl.consilier Niță Sebastian – Haideți să terminăm acest circ. Data trecută s-au făcut propuneri pe grup. S-au dat la PSD toți, s-au dat la PNL toți. Faceți și acum pe grup.
Dl.președinte de ședință - Domnul secretar general, în această situație de blocaj, spuneți-ne care este cadrul legal pentru a depăși momentul.
Dl.Dicianu Nicu – În primul rând trebuie făcute propuneri. Se poate o modalitate mai ușoară cum a fost data trecută pe grup și pe de cealaltă parte, putem să prelungim ședința. Fiecare dintre dumneavoastră faceți propuneri și vă întrebăm pe fiecare 18 consilieri prezenți, centralizăm, vedem care are numărul cel mai mare și pe acela îl trecem în buletinul de vot.
Dl.consilier Gheorghiu Alexandru – Și cu acordul celui propus.
Dl.Dicianu Nicu – Sunteți 18 consilieri prezenți pentru 8 școli. Vă rog să faceți propuneri. Mai mult, există posibilitatea, dacă nu se aprobă, să fi chemați în ședințe extraordinare până când ajungem la aprobare, pentru că unitățile de învățământ au nevoie de reprezentanți. Nu putem să ajungem să împărțim tot felul de invective de o parte și de alta a scenei și să blocăm activitatea unităților de învățământ. Aceste comisii sunt prevăzute de lege și trebuie să avem reprezentanții consiliului local. Domnule președinte, vă rog să întrebați liderii de grupuri care sunt persoanele pentru cele 8 unități de învățământ, iar dacă nu se fac propuneri nici acum vor fi întrebați fiecare și vom centraliza, apoi înscriem pe listă și se va trece la vot.
Dl.președinte de ședință – Sunteți de acord cu o pauză de 3 minute?
Se aprobă în unanimitate.
Ședința a fost reluată.
Dl.președinte de ședință – Propuneri pe grup.
Dna consilier Petcu Olga – Propunerile grupului PSD. La Liceul Teoretic domnul Ion Leonard, la Școala Aurel Vlaicu domnul Șoldan Gheorghe, la Școala Dimitrie Cantemir domnul Cristian Ștefan, la Școala Radu Vodă domnul Velicu Laurențiu, la Școala Mihai Viteazul domnul Gostin Mădălin, la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară - Petcu Olga, la Liceul Tehnologic Anghel Saligny domnul Iosif Silviu iar la Grădinița Alba ca Zăpada doamna Gogotă Adina.
Dl.președinte de ședință – Din partea grupului PNL.
Dl.consilier Niță Sebastian – Nu avem propuneri, vă votăm pe dumneavoastră.
Dl.președinte de ședință – Să se menționeze în procesul verbal ca nu s-au făcut propuneri din partea grupului de consilieri PNL.
Se ia o pauză pentru completarea buletinelor de vot. Domnul secretar general înmânează fiecărui consilier local câte un buletin de vot. Domnul secretar general nominalizează în ordine alfabetică consilierii pentru a intra la cabina de vot în vederea exprimării opțiunii. Buletinele de vot sunt introduse în urnă. După epuizarea listei de consilieri, comisia de numărare a voturilor secrete a desigilat urna, a procedat la numărarea voturilor, apoi a întocmit procesul verbal care a fost înmânat președintelui de ședință.
Dl președinte de ședință dă citire procesului verbal al comisiei de numărare a voturilor. După numărarea voturilor s-au constatat următoarele: propunerea grupului de consilieri PSD a întrunit 15 voturi DA și 3 voturi NU. Voturi nule 0. Sunt desemnați următorii reprezentanți ai Consiliului local:
1.Școala Gimnazială Mihai Viteazul: Gostin Mădălin Bogdan
2.Școala gimnazială Radu Vodă: Velicu Laurențiu
3.Școala gimnazială Dimitrie Cantemir: Cristian Ștefan
4.Școala gimnaziala Aurel Vlaicu: Șoldan Gheorghe
5.Liceul Teoretic: Ion Leonard
6.Liceul Tehnologic Anghel Saligny: Iosif Silviu
7.Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară: Petcu Olga
8.Grădinița Alba ca Zăpada: Gogotă Adina