Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 106 / 27.05.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind rectificarea bugetului activităților autofinanțate la capitolul ”Învățământ” pe anul 2022

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

Proiect de hotărâre

Nr. 106 din 27.05.2022

privind rectificarea bugetului activităților autofinanțate la capitolul ”Învățământ” pe anul 2022

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.49 alin.(1) și alin.(6) din Legea 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art.129 alin.(2) lit.b) și alin.(4) lit.a) din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. -Raportul Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;

Luând act de:

  1. Raportul de avizare al comisiei economice din cadrul Consiliului Local Municipal Feteşti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se rectifică bugetul activităților autofinanțate la capitolul ”Învățământ” pe anul 2022, cu suma de 5.000 lei atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, astfel cum este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - H.C.L.nr.19/2022 privind aprobarea bugetului local pe anul 2022 se modifică în mod corespunzător cu influenţele rezultate din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Laurențiu-Georgică ȘONCHERECHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Nicu DICIANU

Intervenții în cadrul ședinței

Dna președinte de ședință – Este vorba de o sumă repartizată prin Hotărâre de la Consiliul Județean Ialomița.

Dna consilier Gogotă Adina – Da, ieri a avut loc ședința Consiliului Județean și s-a adoptat Hotărârea privind parteneriatul dintre Consiliul Județean Ialomița și Școala Gimnazială Aurel Vlaicu Fetești. Este vorba de un concurs cu tradiție, suntem deja la a XII-a ediție, iar Consiliul Județean a fost partener permanent al Școlii Gimnazile Aurel Vlaicu și ne-au asigurat fondurile necesare. Este un concurs regional interdisciplinar ”Magia numerelor și a literelor”, avem 200 de elevi participanți, unde Consiliul Județean participa cu suma de 5000 lei, restul de 3100 lei din partea unității de învățământ.

Observații aduse în cadrul ședinței

La acest proiect de hotărâre dna Gogotă Adina a făcut declarație de abținere.

Rezultate voturi