România

România

Județul Neamț

Comuna Gâdinți

Comuna Gâdinți

Nr. 6912 / 29.10.2024

Referat de aprobare

al Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025


Stimați colegi,

      Subsemnatul Constantin-Dragoș POPA, în calitate de primar al comunei Gâdinți, județul Neamț supun spre analiză și aprobare Consiliului local al comunei Gâdinți, proiectul de hotărâre privind   aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025,

      Promovarea acestui proiect de hotărâre are la bază prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare,  conform cărora impozitul sau  taxele locale, care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza  unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ,

     Ținând cont de necesităţile de realizare a veniturilor proprii ale bugetului local pentru anul 2025 în scopul asigurării finanţării cheltuielilor publice locale, precum și de necesitatea asigurării unei proceduri uniforme, nediscriminatorii, predictibile și echitabile cu privire la acordarea drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, respectiv urmașii îndreptățiți de lege ai acestora, am inițiat proiectul de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 prin aplicarea coeficientului de  inflație aferent anului anterior, respectiv 10,4 % , proiect înaintat compartimentului de resort în vederea întocmirii raportului de specialitate.

Primar,

                        Constantin-Dragoș POPA