Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 52 / 17.09.2021
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 54 din 14.12. 2005 privind înființarea, organigrama și numărul de personal ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gâdinți, județul Neamț

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 3

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Raport Situații de urgență

Forma inițiatorului

România

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Gâdinți

Comuna Gâdinți

Proiect de hotărâre

Nr. 52 din 17.09.2021

privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 54 din 14.12. 2005 privind înființarea, organigrama și numărul de personal ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gâdinți, județul Neamț

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin.(2), art.120, alin.(1) și art.121alin.(1) și alin.(2)  din Constituția României, republicată;
  2. art. 3 și art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea   nr. 199 din 1997;
  3. art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(3) lit.e), alin.(7) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr.481/2004 privind protecția civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 (*actualizată*) privind apărarea împotriva incendiilor;
  6.  Ordonanța Guvernului nr.88/2001 privind înființarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 21 din 15 aprilie 2004 (*actualizată*) privind apărarea împotriva incendiilor;
  8. Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanta privind constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor voluntare si a serviciilor private pentru situatii de urgentă, cu modificările și completările ulterioare,
  9. Ordinul prefectului județului Neamț nr. 321 din 27.08.2019 pentru aprobarea „Calendarului pentru punerea în aplicare a prevederilor O.M.A.I. nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență”;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare  nr.6318 din 17.09.2021 elaborat de primarul comunei Gâdinți;
  2. raportul de specialitate nr. 6354 din 20.09.2021 întocmit de Compartimentul pentru monitorizarea procedurilor administrative;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale consiliului local;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gâdinți

adoptă prezenta hotărâre.



Art. 1 - Se modifică art. 1, care va avea următorul conținut:

„Se înființează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, de tipul V1, în subordinea Consiliului local al comunei Gâdinți, județul Neamț”.

 Art. 2 - Se modifică și se completează art. 3, care va avea următorul conținut:

„Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență se încadrează cu un număr de 11 persoane, din care 1 angajat pe funcțiile specifice serviciului voluntar și 10 voluntari, după următoarea structură organizatorică:

1. Compartiment pentru prevenire:

a) un specialist  pentru toate instituțiile publice și operatorii economici din subordinea Consiliului local;

b) un specialist la fiecare 500 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective, în mediul rural;

2. Una formație de intervenție condusă de un șef formație de intervenție, care are în compunere:

a) Echipe specializate încadrate cu minimum 3 persoane, care include și șeful echipei specializate, astfel:

a.1. – 1 (una) echipă specializată pentru stingere incendii;

a.2. – 1 (una) echipă specializată pentru avertizare-alarmare-căutare-deblocare-salvare-evacuare.”

Art. 3. Se abrogă art. 4.

 Art. 4. Se introduce art. 41, care va avea următorul cuprins:

„Se aprobă Organigrama și numărul de personal ale serviciului voluntar pentru situații de urgență prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre”.

„Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului voluntar pentru situații de urgență prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre”.

 Art. 5 - Se modifică și se completează art. 5, care va avea următorul conținut:

„Componenţa nominala a membrilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Gâdinți, judeţul Neamț, stabilirea normei proprii de dotare a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţăși actualizarea fișei postului pentru personalul angajat pe funcțiile specifice serviciului voluntar, se va face prin Dispoziţie a primarului  comunei Gâdinți, judeţul Neamț”.

Art. 6 - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă H.C.L. nr. 39/25.10.2019 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 54 din 14.12. 2005 privind înființarea, organigrama și numărul de persoane ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gâdinți, județul Neamț.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului - județul Neamț, Primarului comunei, Compartimentului Contabilitate-financiar, impozite și taxe locale,  Compartimentului Stare civilă, gestionare resurse umane, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gâdinți, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, județul Neamț  pentru luarea la cunoştinţă și aducerea la îndeplinire și se aduce la cunoștință publică prin depunerea la Monitorul Oficial al comunei Gâdinți, în format electronic, la pagina de internet www.gadinti.ro, în subeticheta:”HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” și se înscrie în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija inspectorului de specialitate din cadrul Compartimentului pentru monitorizarea procedurilor administrative.     

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GÂDINȚI

Vasile BĂBUȚĂ

Rezultate voturi