Art. 1 (1) Se aprobă încheierea unui Acord de colaborare, având conținutul – cadru prevăzut în Anexa 1, la prezenta hotărâre, conţinut-cadru care poat fi modificat, completat și actualizat, după caz, la data încheierii, între comuna Gâdinți și următorii furnizori de servicii sociale:
1. Fundația pentru Moralitate, Asistență, Religie, Temperanță și Ajutor „MARTA” în calitate de administrator al Centrului social "Gabriela Rădoiaș" Vlădeni, comuna Corlăteni, județul Botoșani.
(2) Obiectul acordurilor prevăzute la alin. (1) îl constituie colaborarea dintre parteneri în vederea acordării de servicii, îngrijire și asistență în regim rezidențial pentru persoanele defavorizate, aflate în situații de risc, respectiv pentru persoane vârstnice dependente, având domiciliul sau reşedinţa în comuna Gâdinți.
(3) Beneficiarii serviciilor furnizate de către prestatorii menționați la alin. (1) se stabilesc prin dispoziția primarului comunei Gâdinți, la propunerea Compartimentului de Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în baza anchetei sociale efectuate potrivit legii.
Art. 2 Contravaloarea serviciilor de îngrijire și asistență, neacoperite de către beneficiar, vor fi suportate din bugetul local al comunei Gâdinți și vor fi decontate lunar, pe baza documentelor justificative emise de către furnizorii de servicii sociale menționați la art. 1.
Art. 3 Se împuternicește primarul comunei Gâdinți să încheie acordurile prevăzute la art. 1;
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu prin intermediul Secretarului General al comunei, în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului Județului Neamț, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Comunei Gâdinți, Fundației MARTA, Compartimentului Contabilitate –financiar, impozite și taxe locale,Compertimentului de asistență socială, pentru luarea la cunoștință și se aduce la cunoștință publică prin depunerea la Monitorul Oficial al Comunei Gâdinți, în format electronic, la pagina de internet www.gadinti.ro.emol.ro, în subeticheta ,,HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” și se înscrie în registrul pentru evidența Hotărârilor deliberative”, prin grija inspectorului de specialitate din cadrul Compartimentului pentru monitorizarea procedurilor administrative.