Art. 1 - (1) Se stabilește ca mod de întocmire a registrului agricol, numai în format electronic, care se interconectează cu Registrul agricol național în condițiile art. 1 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008
(2) Obligațiile cu privire la registrul agricol se aduc la cunoștința persoanelor fizice, precum şi a celor juridice, prin grija secretarului general al comunei, prin publicarea pe internet, în Monitorul Oficial Local, la adresa www.gadinti.ro, în subeticheta „alte documente”, în condițiile art. 15 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 28/2008
(3) Se constată transmiterea automată a datelor către Registrul agricol Național, începând cu data de 5 septembrie 2022.
(4) După finalizarea transferului, respectiv validării datelor, care în prezent sunt parțiale, se verifică pozițiile de rol, din registrul agricol național, prin rularea procesului de corelare, în vederea depistării eventualelor inconsistențe și complinirea acestora,
(5) Concomitent cu operațiunile prevăzute la alin. (2) se face și corelarea cu registrul de rol fiscal, astfel ca materia impozabilă din registrul agricol să fie preluată în rolul fiscal.
(6) Se publică în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.gadinti.ro, în subeticheta „alte documente”, informațiile privind consultarea online a datelor referitoare la gospodăriile proprii cu vizualizarea datelor în mod geospațial acolo unde există informație geospațială, semnalarea de situații neconforme, consultarea de statistici de interes public, pentru adresa: https://ran.ancpi.ro/.
Art. 2 - Secretarul general al comunei verifică prin sondaj, cel puțin de două ori pe an, concordanța dintre datele din registrul agricol și datele din registrul de rol nominal unic.
Art. 3 - Se constată că nu sunt situații particulare identificate la nivelul localității pe linia completării registrului agricol și care nu sunt reglementate prin normele tehnice.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Gâdinți, prefectului județului Neamț și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.gadinti.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija inspectorului din cadrul Compartimentului pentru monitorizarea procedurilor administrative.