HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 49 din 27.06.2024
privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiilor publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Golesti, județul Vrancea, începând cu luna iunie 2024
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art. 15, art. 41, art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României,republicată;
b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) art. 154 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), raportate la cele ale art. 155 alin. (5) lit. e), precum și ale art. 155 alin. (4) lit. a), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
e) art. 159-165 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
f) art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Anexei nr. IX la aceeași lege;
g) Hotărârii Guvernului nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ;
h) în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale ale personalului ,așa cum acestea sunt definite prin art. 7 litera m) din aceeași Lege-cadru este limitat la indemnizația viceprimarului, dar și că:
i) prin Articolul II al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, se stabilește că, prin derogare de la limitarea prevăzută la art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație“ din aparatul de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice de interes local corespunzătoare anexei nr. IX lit. C poziția 27 pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
j) art.7 alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei golești
întrunit în a 40-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 - Începând cu data de 1 iunie 2024, se stabilesc salariile de bază aferente funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale”Administrație”, utilizate în aparatul de specialitate al Primarului comunei Golești, Județul Vrancea, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 (1) Salariile de bază prevăzute în anexa 1 pentru funcțiile de execuție sunt la gradația 0.
Art.3. În cazul modificării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată,salariile de bază pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Golești, Județul Vrancea, se vor stabili de către primarul comunei prin Dispoziție în baza art.1.
Art.4. Salariile lunare pentru funcțiile publice și personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Golești, Județul Vrancea, sunt stabilite de ordonatorul principal de credite, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, în condițiile legii.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi pusă în executare de către primar prin Compartimentul de contabilitate, financiar, buget .
Art.6 Se împuternicește primarul comunei Golești să reprezinte Comuna Golești și Consiliul local, în orice litigiu cu privire la prezenta hotărâre.
Art.7 Prezenta hotărâre se comunică,de către secretarul general al comunei Golești, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Golești și Prefectului județului Vrancea și se aduce la cunoștință publică prin afșarea în Monitorul Oficial Local de pe pagina de internet www.comunagolesti-vrancea.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Costel TUVENIA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GOLEȘTI,
Liliana CIOCÎRLAN