Art.1. (1) Se aprobă bugetul local consolidat pe anul 2026 la venituri în sumă de 25.300.660 lei și la cheltuieli, în sumă 25.300.660 lei, conform anexei nr.1 și estimările pentru anii 2027,2028,2029 și bugetul local sursa E .
(2) Se aprobă utilizarea excedentului bugetar al anilor precedenți, în sumă de 5.156.510 lei la secțiunea de dezvoltare astfel:
4.088.510 lei pentru acoperirea cheltuielilor cu investiția ,,Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești, județul Vrancea“ în cadrul
Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” ,
127.570 lei pentru obiectivul de investiții „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde–infrastructură TIC in comuna GOLEŞTI,județul VRANCEA”, a cheltuielilor legate de proiect si depunerea acestuia in cadrul apelului de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),Componenta C10–Fondul Local;
143.700 lei "Reabilitare străzi, comuna Golești, judeţul Vrancea" în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny";
110.000 lei "Extindere rețele de apă potabilă și colectare ape uzate menajere în comuna Golești, judeţul Vrancea" în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny";
100.000 lei ” Extindere rețea distributie apă potabila si colectare ape uzate menajere, etapa a II- a în comuna Golești, județul VRANCEA”,in vederea depunerii cererii de finanțare;
200.000 lei ,,Modernizare acostamente, rigole si accese proprietăți in comuna Golești , județul Vrancea ” ;
100.000 lei ”Construire dispensar comunal, sat Golesti, str.Șoseaua Națională, nr.31 comuna Golesti , judetul, Vrancea”;
286.730 lei "Lucrări de construire pentru înființare cimitir, sat Golești,comuna Golești, județul Vrancea”;
Art. 2. - ( 1 ) Veniturile bugetului local pe anul 2026 reprezintă limite minime de realizat care permit efectuarea cheltuielilor.
(2) În cazul în care veniturile prevăzute în bugetul local pe anul 2026 nu se realizează, ordonatorul de credite limitează efectuarea cheltuielilor bugetare sub nivelurile aprobate, corespunzător veniturilor încasate, cheltuielilor efectuate și prognozei realizării acestora până la finele anului.
(3) Ordonatorul principal de credite, pe parcursul exercițiului bugetar:
a) monitorizează gradul de realizare a veniturilor proprii, stabilind măsuri de eficientizare a acestei activități;
b) pentru neîndeplinirea obligațiilor pe linie de constatare, stabilire, încasare, urmărire și control a oricăror venituri proprii ale bugetului local, precum și pentru neînregistrarea ori înregistrarea necorespunzătoare a oricăror acte sau fapte generatoare de materie impozabilă în evidențele ce se conduc la nivelul administrației publice locale, aplică persoanelor vinovate sancțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3. - (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul local pe anul 2026 reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar modificarea lor se face în condițiile legii.
( 2 ) Angajarea, contractarea de lucrări, bunuri și servicii, precum și efectuarea de cheltuieli de către ordonatorul de credite se fac numai cu respectarea prevederilor legale și în limita creditelor bugetare aprobate.
Art.4 Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii pentru anul 2026, sursa A ,conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 Se aprobă Raportul privind rezultatele etichetării cheltuielilor bugetare, detaliat pe capitole și surse de finanțare, conform anexei nr.3.
Art. 6.- (1) Primarul comunei asigură punerea în aplicare a prezentei hotărâri, inclusiv efectuarea prin dispoziție a acestuia a următoarelor operațiuni:
a) virarea de credite;
b) rectificarea bugetului local.
(2) Modificările impuse de aducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) se validează de Consiliul Local la prima ședință a acestuia.
Art. 7. - Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.8 Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Golești, prin compartimentul Arhitect Șef, compartimentul contabilitate, financiar, buget, Compartiment taxe și impozite și executări silite și compartimentul achiziții publice.
Art. 9- (1) Prezenta hotărâre se comunică, de către secretarul general al comunei Golești, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Golești și Prefectului județului Vrancea și se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial Local de pe pagina de internet www.comunagolesti-vrancea.ro.
(2) Prezenta hotărâre se publică și la adresa de internet http://uat.mdrap.ro/, potrivit prevederilor alin. (2) și (3) art. 761 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.