privind aprobarea rectificării bugetului local al Comunei Gura Râului pe anul 2025
Având în vedere:
- Necesitatea efectuării unor modificări la bugetul local de venituri și cheltuieli pe anul 2025 și pe trimestre, ca urmare a realocărilor și influențelor intervenite în cursul execuției bugetare;
- Solicitarea compartimentelor de specialitate privind asigurarea fondurilor pentru:
- achiziționare teren extravilan,
- extindere rețea apă Subteiș,
- modernizare iluminat public,
- modernizare strada Hodrea,
- servicii de asistență tehnică GAL Mărginimea Sibiului – Măsura Intervenția 3,
- servicii de asistență tehnică pentru Programul de Incluziune și Demnitate Socială,
- lucrări de curățare canal pluvial, drumuri agricole și amenajament pastoral,
- precum și alte cheltuieli pentru funcționarea instituțiilor publice locale (carburanți, materiale de curățenie, piese de schimb, contracte culturale etc.);
- Prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 20 alin. (1) lit. a) și art. 25 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025;
- Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
PROPUN:
Aprobarea de către Consiliul Local al Comunei Gura Râului a rectificării bugetului local pe anul 2025, conform anexelor la proiectul de hotărâre, care fac parte integrantă din acesta, astfel:
- Majorări și diminuări la partea de venituri și cheltuieli, conform raportului de specialitate;
- Corelarea secțiunilor de funcționare și dezvoltare, cu menținerea echilibrului bugetar;
- Finanțarea deficitului secțiunii de funcționare, în sumă de 208,20 mii lei, din excedentul anilor precedenți.
Față de cele prezentate, supun aprobării Consiliului Local al Comunei Gura Râului proiectul de Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2025.