la proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al Comunei Gura Râului
Având în vedere prevederile art. 123 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora Consiliul Local își alege, dintre membrii săi, un președinte de ședință pentru o durată stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare,
ținând seama de necesitatea asigurării bunei desfășurări a lucrărilor ședinței ordinare a Consiliului Local al Comunei Gura Râului din data de 20 ianuarie 2026, se impune alegerea președintelui de ședință.
Președintele de ședință are rolul de a conduce lucrările ședinței Consiliului Local, de a asigura respectarea ordinii de zi și a procedurilor legale, precum și de a supune la vot proiectele de hotărâre.
Față de cele expuse, se propune alegerea domnului Costandel Constantin în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local al Comunei Gura Râului pentru ședința din data de 20 ianuarie 2026.
În considerarea celor prezentate, propun adoptarea proiectului de hotărâre.