România

România

Județul Dâmbovița

Comuna I. L. Caragiale

Comuna I. L. Caragiale

Referat de aprobare

Nr. 10197/28.11.2023

al proiectului de hotărâre privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular de pe raza teritorială a comunei I.L. Caragiale, pentru anul şcolar 2024-2025

 

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dâmbovița prin adresa nr.15513/21.112023 înregistrată la Primăria comunei I.L. Caragiale sub nr. 10010/23.11.2023, a solicitat, ca până la data de 12 decembrie 2023, să comunicăm proiectul privind organizarea/reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular  de pe raza teritorială a comunei I.L. Caragiale, pentru anul şcolar 2024-2025, însoțit de un raport argumentativ, în vederea emiterii avizului conform. 

În conformitate cu prevederile art. 19 alin.(1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, „Reţeaua şcolară cuprinde totalitatea:a) unităţilor de învăţământ autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi a unităţilor de învăţământ acreditate; b) unităţilor de învăţământ preuniversitar, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, înfiinţate în structura sau în subordinea instituţiilor de învăţământ superior; c) unităţilor de educaţie extraşcolară din sistemul naţional de învăţământ: cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti şi centrele judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă, denumite în continuare centre de excelenţă.

De asemenea, potrivit prevederilor art.19 alin.(6) din același act normativ, „Reţeaua şcolară se organizează ... de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al DJIP/DMBIP, pentru unităţile de învăţământ de stat, particular şi confesional preuniversitar  (...)

Având în vedere cele prezentate mai sus, supunem spre dezbatere şi adoptare Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale un proiect de hotărâre având ca obiect aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza teritorială a comunei I.L. Caragiale, pentru anul şcolar 2024--2025, conform Anexei la proiectul de hotărâre prezentat.

Temeiul legal al proiectului de hotărâre îl constituie prevederile  art. 19 alin. (1)-(6), din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,  precum și ale art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7), lit. a), alin. (14), precum şi ale art. 139 coroborat cu art. 196 alin.(1) lit. a), din Ordonanţa de urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 PRIMAR

Adrian NĂSTASE