privind aprobarea numărului de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav
şi a numărului de indemnizaţii pentru anul 2025
Compartimentul de Autoritate Tutelara si Asistenta Sociala, va aduce la cunostinta urmatoarele:
In prezent avem in evidenta un numar de 136 de persoane cu handicap grav beneficiare de indemnizatie de handicap si asistent personal, dintre care:
- 28 copii
- 108 adulti.
La nivelul lunii decembrie 2024, avem 42 dosare asistenti personali si 94 dosare indemnizatii de handicap in plata.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, care stipulează că, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, iar conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
Având în vedere prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, care precizează că, părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare, iar art. 43 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.
Ținând cont de prevederile art. 44 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată conform cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a angaja şi salariza asistentul personal, în condiţiile legii şi de a asigura şi garanta plata indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru acesta.
Mentionam faptul ca s-a urmarit fluctuatia numarului de persoane beneficiare de indemnizatie de handicap si fluctuatia numarului de persoane care beneficiaza de serviciile unui asistent personal, din ultimii trei ani, respectiv:
- In anul 2021: - au intrat in plata 26 dosare de indemnizatii de handicap si s-au incetat 24 de dosare,
- au intrat in plata 8 dosare de asistenti personali si s-au incetat 6 dosare de asistenti personali
- In anul 2022: - au intrat in plata 28 dosare de indemnizatii de handicap si s-au incetat 23 de dosare,
- au intrat in plata 5 dosare de asistenti personali si s-au incetat 6 dosare de asistenti personali
- In anul 2023: - au intrat in plata 36 dosare de indemnizatii de handicap si s-au incetat 26 de dosare,
- au intrat in plata 13 dosare de asistenti personali si s-au incetat 3 dosare de asistenti personali
- In anul 2024: - au intrat in plata 32 dosare de indemnizatii de handicap si s-au incetat 30 de dosare,
- au intrat in plata 9 dosare de asistenti personali si s-au incetat 5 dosare de asistenti personali
Având în vedere cele de mai sus se propune adoptarea de Consiliul Local al Primariei IL Caragiale a unei hotărâri conform proiectului de hotărâre iniţiat de primarul comunei IL Caragiale, prin care propune mentinerea numărului de posturi de asistenţi personali, respectiv 60 de posturi, pentru persoanele cu handicap grav în cadrul Compartimentului de Asistenţă Socială şi mentinerea numărului de indemnizatii de handicap, respectiv un numar de 120 indeminzaţii, cuvenite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav, precum şi adultului cu handicap grav sau reprezentantului său legal, pentru anul 2025, tinand cont de fluctuatia angajarilor precum si a acordarii indemnizatiilor de handicap din ultimii trei ani.
COMPARTIMENTUL DE ASISTENTA SOCIALA